Trimiterea Apostolilor

Trimiterea Apostolilor

Matei 9:35-38

35. Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând poporul în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în popor.
36. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor.
37. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!
38. Rugaţi-L, dar, pe Domnul secerişului să-și scoată lucrătorii la secerişul Lui.”

Matei 10:1-15

1. Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.
2. Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;
3. Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;
4. Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut pe Isus.
5. Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor;
6. ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
7. Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!”
8. Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi morţii, curăţiţi-i pe leproşi, scoateţi afară demonii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
9. Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
10. nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.
11. În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca.
12. La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine;
13. şi, dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
14. Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
15. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.

Comentariu de text

Nevoia de secerători (9:35-38)

9:35 Cu versetul acesta începe ceea ce s-a numit al treilea circuit galileean. Isus a străbătut oraşele şi satele, predicând vestea împărăţiei, adică faptul că El e Regele Israelului şi că dacă poporul se va pocăi şi-L va recunoaşte, El va domni peste el. În acest moment i se face Israelului o ofertă autentică a împărăţiei.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Israel ar fi răspuns la această ofertă? Biblia nu ne dă nici un răspuns la această întrebare. Ştim însă că Cristos tot ar fi trebuit să moară pentru a asigura temelia neprihănită de pe care Dumnezeu să-i poată îndreptăţi pe păcătoşii din toate veacurile.

În timp ce Cristos îi învăţa pe oameni şi propovăduia Cuvântul, El vindeca tot felul de boli. După cum prima venire a lui Mesia a fost caracterizată de minuni, într-un cadru smerit, tot aşa a doua Sa venire va fi marcată de minuni, săvârşite cu mare putere şi slavă (cf. Ev. 6:5: „puterile veacului viitor“).

9:36 Privind mulţimile de israeliţi, tracasaţi şi neajutoraţi, Domnul Isus le-a văzut ca pe nişte oi fără păstor. Inima Lui plină de compasiune a fost adânc mişcată de soarta lor. O, dacă am fi mai sensibili la nevoia profundă de mântuire a celor pierduţi, a celor aflaţi pe calea ce duce la moarte!

Rugăciunea noastră artrebui să fie mereu aceasta:

Ajută-mă, Doamne, să privesc mulţimea cum ai privit-o şi Tu, până privirea mi se va înceţoşa; Să am compasiune pentru oile pierdute şi, din dragoste pentru Tine, Mereu să le iubesc!

9:37 Ogorul spiritual era copt, roadele erau gata de a fi secerate, dar vai, lucrătorii erau aşa de puţini! Este o problemă care dăinuie până în zilele noastre, căci întotdeauna nevoile vor fi mai mari decât forţa de muncă disponibilă.

9:38 Domnul Isus le-a spus ucenicilor să-L roage pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui. A se observa că nevoia în sine nu constituie o chemare. Lucrătorii nu trebuie să se ducă până ce nu au fost trimişi.

Isus nu l-a identificat pe Domnul secerişului. Unii cred că este Duhul Sfânt. La 10:5, Isus Însuşi îi trimite pe ucenici, şi astfel, se pare că Lui Însuşi ar trebui să ne rugăm în această chestiune a evanghelizării.

Chemarea celor doisprezece ucenici (10:1-4)

10:1 În ultimul verset din capitolul 9, Domnul Şi-a instruit ucenicii să se roage să fie trimişi mai mulţi lucrători. Dar dacă eşti sincer când faci o asemenea rugăciune, trebuie să fii gata să te duci tu însuţi!

Şi astfel, aici vedem cum Domnul îi cheamă pe cei doisprezece ucenici ai Săi. El îi alesese deja, dar acum îi cheamă la o misiune specială de evanghelizare a naţiunii Israel. Chemarea a fost însoţită de autoritatea de a scoate afară duhuri necurate şi de a vindeca tot felul de boli. Aici vedem din nou caracterul unic al lui Isus. Alţi oameni mai făcuseră şi ei minuni, dar nici un alt om nu mai conferise această putere altora:

10:2-4 Cei doisprezece apostoli au fost, după cum urmează:

1. Simon, zis şi Petru. Caracter impulsiv, generos. Fire foarte afectivă. Om cu calităţi înnăscute de conducător.
2. Andrei, fratele lui. A fost prezentat lui Isus de către Ioan Botezătorul (Ioan 1:36, 40). Apoi Petru l-a adus pe fratele său la Isus. Din acea clipă şi-a făcut obiceiul de a duce oameni la Isus.
3. Iacov, fiul lui Zebedei, care a fost mai târziu ucis de Irod (Fapte 12:2) – primul dintre ucenici care moare ca martir.
4. Ioan, fratele său. Un alt fiu al lui Zebedei, el a fost „ucenicul pe care-l iubea Isus“. Lui îi datorăm evanghelia a patra, cele trei epistole care îi poartă numele şi cartea Apocalipsa.
5. Filip. Cetăţean al oraşului Betsaida, el este cel care l-a adus pe Natanael la Isus. A nu se confunda cu Filip Evanghelistul, din cartea Faptele Apostolilor.
6. Bartolomeu, despre care se crede că ar fi fost una şi aceeaşi persoană cu Natanael, israelitul în care Isus nu a găsit vicleşug (Ioan 1:47).
7. Toma, numit şi Geamănul. Cunoscut îndeobşte sub denumirea de „Toma necredinciosul“. În realitate, îndoielile sale de la început au dat naştere acelei mărturisiri splendide a lui Cristos (Ioan 20:28).
8. Matei. Fostul colector de impozite, care a redactat evanghelia de faţă.
9. Iacov, fiul lui Alfeu. Se cunosc puţine date sigure despre el.
10. Lebeu, zis şi Tadeu. Mai este cunoscut şi cu numele de Iuda, fiul lui Iacov (Luca 6:16). Singurele cuvinte care i-au fost consemnate se găsesc la Ioan 14:22.
11. Simon, Canaanitul, pe care Luca îl numeşte Zelotul (6:15).
12. Iuda, Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Domnul.

Ucenicii aveau, probabil, în această perioadă între douăzeci şi treizeci de ani. Proveniţi din diverse pături sociale, ei nu se deosebeau, probabil, de majoritatea oamenilor cu un nivel mediu de pregătire. Ei străluceau însă prin faptul că erau asociaţi cu Isus.

Misiunea către Israel (10:5-33)

10: 5, 6 Restul capitolului conţine instrucţiunile lui Isus pentru un turneu special de propovăduire, adresat casei lui Israel. Această trimitere nu trebuie confundată cu trimiterea ulterioară a celor şaptezeci (Lu. 10:1) sau cu Marea Însărcinare (Mat. 28:19, 20).

Misiunea de faţă a fost una temporară, având un scop bine definit: acela de a vesti că împărăţia cerurilor s-a apropiat. Deşi unele din principiile enunţate aici au valoare universală, pentru toţi copiii lui Dumnezeu, din toate veacurile, totuşi trebuie precizat faptul că, întrucât unele din ele au fost ulterior revocate de Domnul Isus, demonstrează că nu au fost rânduite să aibă caracter permanent (Lu. 22:35, 36).

Mai întâi, se precizează traseul. Li s-a spus să nu se ducă la Neamuri sau la samariteni (un popor cu diversitate etnică, foarte detestat de iudei). Misiunea lor s-a mărginit de data aceasta la oile pierdute ale casei lui Israel.

10:7 Mesajul consta în vestirea faptului că împărăţia cerurilor este aproape. Dacă Israelul refuză să primească mesajul, nu mai există nici o scuză, deoarece acest mesaj oficial le era adresat în exclusivitate israeliţilor. Împărăţia se apropiase prin Persoana Regelui. Israelul trebuia să se decidă dacă-L va primi sau Îl va respinge pe Rege.

10:8 Ucenicii au primit acreditarea, în măsură să confirme mesajul vestit de ei. Ei urmau să vindece bolnavii, să-i cureţe pe leproşi, să învie morţii şi să scoată afară demoni. Iudeii cereau semne (1 Cor. 1:22); prin urmare, Dumnezeu, în îndurarea Sa, a consimţit să le dea semne.

Cât despre remuneraţie, reprezentanţii Domnului nu aveau voie să perceapă nici o taxă pentru serviciile prestate. Fără plată primiseră binecuvântările lor, fără plată trebuiau să le dăruiască şi altora.

10:9, 10 Nu li se cerea să-şi asigure dinainte cele necesare călătoriei. La urma urmelor, erau israeliţi care le predicau altor israeliţi. Or, printre iudei se recunoştea principiul potrivit căruia lucrătorul este vrednic de hrana sa. Prin urmare, nu va fi nevoie să-şi ia cu ei aur, argint, aramă, traistă cu merinde, două cămăşi, sandale sau toiege.

Probabil sensul este acela de: „sandale în plus“ sau „un toiag în plus“. Dacă aveau deja un toiag, li se permitea să-l ia cu ei (Mar. 6:8). Ideea care se desprinde de aici este că nevoile lor aveau să fie împlinite de la o zi la alta.

10:11 Dar cum aveau ei să rezolve problema cazării? Când intrau într-o cetate, trebuiau să caute o gazdă demnă – cineva care să-i primească ca pe nişte ucenici ai Domnului şi care să fie receptiv la mesajul lor. De îndată ce au găsit o asemenea gazdă, trebuiau să stea la ea, atâta timp cât rămâneau în oraşul respectiv, mai degrabă decât să se mute în alt loc, dacă s-ar fi ivit disponibilitatea unei cazări mai comode.

10:12-14 Dacă erau primiţi în vreo casă, ucenicii trebuiau să ureze de bine gazdei, manifestându-şi amabilitatea şi recunoştinţa pentru ospitalitatea acordată lor. Pe de altă parte, dacă o familie refuza să-i primească pe mesagerii Domnului, aceştia nu mai aveau obligaţia să se roage să vină pacea lui Dumnezeu peste acea casă. Cu alte cuvinte, nu mai erau obligaţi să ceară binecuvântarea Domnului peste ea.

Nu numai atât, dar ei trebuiau să exemplifice gravitatea faptului de a fi acţionat contrar voii lui Dumnezeu, scuturându-şi praful de pe picioare. Respingându-i pe ucenicii lui Cristos, membrii acestei familii Îl respingeau, de fapt, chiar pe El.

10:15 El a avertizat că o asemenea respingere va atrage după sine în ziua judecăţii o pedeapsă mai aspră decât pedeapsa pentru perversiunile comise de Sodoma şi Gomora. De aici rezultă că există grade de intensitate a pedepsei în iad. Cum ai putea explica altfel că va fi mai uşor pentru unii decât pentru alţii?

(vezi postarea din Luca, asemănătoare acestui subiect, ‘Trimiterea celor șaptezeci‘)
Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor,Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor,Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor,Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor,Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor,Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor,Pagini Crestine,Trimiterea Apostolilor