Isus la praznicul Înnoirii

Isus la praznicul Innoirii

Ioan 10:22-39

19. Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei.
20. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?”
21. Alţii ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvintele unui demonizat! Poate un drac să deschidă ochii orbilor?”

Isus la praznicul Înnoirii

22. În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii (Dedicării) Templului. Era iarna.
23. Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.
24. Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Cristosul, spune-ne-o desluşit.”
25. „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
26. Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele.
27. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.
28. Eu le dau viaţa veşnică, în veci nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
29. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
30. Eu şi Tatăl una suntem.”
31. Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.
32. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”
33. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”
34. Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”?
35. Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată -,
36. cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”
37. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
38. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl.”
39. La auzul acestor vorbe, căutau iarăşi să-L prindă; dar El a scăpat din mâinile lor.

Comentariu de text

Dezbinarea ivită între iudei (10:19-21)

10:19 Cuvintele Domnului Isus au provocat o dezbinare între iudei. Intrarea lui Cristos în lume, în casele lor şi în inimile lor produce o sabie, mai degrabă decât pace. Numai atunci când oamenii Îl primesc ca Domn şi Mântuitor vor ajunge să cunoască pacea lui Dumnezeu.

10:20, 21 Domnul Isus a fost singurul Om desăvârşit care a trăit vreodată. El niciodată nu a rostit nici un cuvânt greşit şi nu a săvârşit nici o faptă rea. Dar inima omului a fost atât de depravată, încât atunci când a venit El, rostind cuvinte pline de dragoste şi înţelepciune, oamenii au spus că e stăpânit de demon, că e nebun şi că nu merită să fie ascultat, înregistrând astfel o pată neagră în analele omenirii.

Nu toţi au procedat însă aşa. Au existat unii care au recunoscut în cuvintele şi lucrările Domnului roade ale unei Persoane bune, afirmând că un demonizat nu ar putea deschide ochii orbilor.

Isus a demonstrat că este Cristosul prin faptele Sale (10:22-39)

10:22 În acest punct firul naraţiunii se întrerupe. Domnul Isus nu Se mai adresează fariseilor, ci iudeilor în general. Nu ştim ce interval de timp s-a scurs între versetul 21 şi 22. E demn de remarcat faptul că versetul acesta este singurul loc din Biblie unde se pomeneşte de Sărbătoarea Înnoirii sau a Dedicării, numită în ebraică Hanukkah.

În general se crede că această sărbătoare a fost instituită de Iuda Macabeul, cu ocazia rededicării (înnoirii) templului, după ce fusese distrus de Antioh Epifanul în 165 î.Cr. Era o sărbătoare anuală, instituită de poporul evreu, nefăcând parte din sărbătorile Domnului. Era iarnă – nu numai calendaristic, ci şi spiritual.

10:23, 24 Lucrarea publică a Domnului se apropia de sfârşit, iar El urma să demonstreze totala Sa consacrare faţă de Dumnezeu Tatăl, prin moartea Sa pe cruce.

Pridvorul lui Solomon era acoperit şi se afla în imediata apropiere a templului lui Irod. Negreşit iudeii se vor fi adunat în jurul Domnului, când S-a aflat El în această zonă. Iudeii deci L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Cristosul, spune-ne-o pe faţă“.

10:25, 26 Din nou, Isus le-a amintit de cuvintele şi faptele Sale, cum le spusese de atâtea ori în trecut că El este Mesia şi le arătase că minunile Sale au demonstrat pe deplin identitatea Sa. Iarăşi Isus le aminteşte iudeilor că a săvârşit minunile Sale prin autoritatea Tatălui Său şi pentru slava Tatălui Său. Procedând aşa, El a arătat că este Cel pe care Tatăl L-a trimis în lume.

Refuzul lor de a-L primi pe Mesia a demonstrat că ei nu erau oile Sale. Dacă ar fi fost puşi deoparte ca unii care Îi aparţin, atunci ar fi demonstrat o dorinţă de a crede în El.

10:27 Versetele care urmează demonstrează în termeni de netăgăduit că nici o oaie adevărată a lui Cristos nu va pieri niciodată. Siguranţa eternă a credinciosului este o realitate slăvită. Cei care sunt oi adevărate ale lui Cristos aud glasul Lui. Îl aud atunci când se vesteşte Evanghelia şi răspund, crezând în El. După aceea aud glasul Lui zi de zi şi ascultă de Cuvântul Lui.

Domnul Isus Îşi cunoaşte oile sale. Le cunoaşte pe fiecare, pe nume. Nici una din ele nu va scăpa atenţiei Sale. Nici una nu se va pierde din neglijenţă sau nebăgare de seamă. Oile lui Cristos Îl urmează, mai întâi prin faptul că-şi exercită credinţa în El, şi apoi prin faptul că umblă cu El în ascultare.

10:28 Cristos le dă viaţă veşnică oilor Sale. Asta înseamnă viaţă care nu se va termina niciodată. Viaţa aceasta nu depinde de purtarea lor. Este viaţă veşnică – nesfârşită, eternă. Dar viaţa veşnică este şi o viaţă de calitate. Este însăşi viaţa Domnului Isus. Este o viaţă care-i conferă posesorului capacitatea de a se bucura de lucrurile lui Dumnezeu, aici pe pământ, şi o viaţă care va fi pe deplin satisfăcătoare în patria noastră cerească.

Fiţi atenţi la cuvintele care urmează: „Niciodată nu vor pieri“. Dacă ar putea să piară vreuna din oi, atunci Domnul Isus ar putea fi acuzat că nu Şi-a ţinut promisiunea; or, ştim că acest lucru este cu neputinţă. Isus Cristos este Dumnezeu şi nu poate greşi. El a promis în versetul acesta că nici o oaie de a Sa nu va petrece veşnicia în iad.

Să însemne oare aceasta că cineva poate fi mântuit, trăindu-şi apoi viaţa cum doreşte el? Poate el fi mântuit, continuând apoi să trăiască în plăcerile acestei lumi? Nicidecum, căci el nu-şi va mai găsi nici o plăcere în aceste lucruri. El sau ea vor dori să-şi urmeze Păstorul.

Noi nu trăim viaţa creştină pentru a deveni creştini sau pentru a ne păstra mântuirea. Noi trăim viaţa creştină pentru că suntem creştini. Noi dorim să trăim o viaţă sfântă nu de teama că ne-am putea pierde mântuirea, ci din recunoştinţa pe care o purtăm Aceluia care a murit pentru noi.

Doctrina siguranţei veşnice a credinciosului nu e deloc o scuză pentru a trăi cu nepăsare, ci un imbold extraordinar ca să trăim o viaţă de sfinţenie.

Nimeni nu este în stare să-l smulgă pe un credincios din mâna lui Cristos, o mână atotputernică, de care S-a folosit pentru a crea lumea, aceeaşi mână cu care susţine în prezent lumea. Nu există putere care să poată smulge o oaie din mâna Sa.

10:29 Credinciosul nu este numai în mâna lui Cristos, ci şi în mâna Tatălui, aceasta fiind o garanţie dublă a siguranţei sale. Dumnezeu Tatăl este mai mare decât toţi şi nimeni nu este în stare să-l smulgă pe credincios din mâna Tatălui.

10:30 În acest punct Domnul Isus adaugă încă o declaraţie de egalitate cu Dumnezeu: „Eu şi Tatăl una suntem“, ideea care se desprinde fiind probabil aceea că Cristos şi Tatăl sunt una în putere.

Isus tocmai Se referise la puterea care le ocroteşte pe oile lui Cristos. Prin urmare, El a adăugat explicaţia potrivit căreia puterea Sa este aceeaşi cu puterea lui Dumnezeu Tatăl.

Desigur, acelaşi lucru este valabil şi în cazul tuturor celorlalte atribute ale Dumnezeirii. Domnul Isus Cristos este Dumnezeu în sensul cel mai deplin al cuvântului şi este egal cu Tatăl în toate privinţele.

10:31 Nu mai exista nici o îndoială în minţile iudeilor cu privire la sensul cuvintelor Mântuitorului. Ei şi-au dat seama că El Şi-a afirmat Dumnezeirea în sensul cel mai limpede cu putinţă. Prin urmare, au luat pietre ca să-L ucidă.

10:32 Înainte de a putea arunca cu pietre, Isus le-a reamintit numeroasele lucrări bune pe care le-a săvârşit, în ascultare de porunca Tatălui Său. Apoi i-a întrebat care din aceste fapte i-a înfuriat atât de mult, de vor să-L omoare cu pietre.

10:33 Iudeii au negat că doresc să-L ucidă pentru vreuna din minunile Sale. Mai degrabă, au susţinut ei, voiau să-L omoare pentru că ar fi hulit, pretinzându-Se egal cu Dumnezeu Tatăl. Ei au refuzat să creadă că Domnul Isus este mai mult decât un simplu om. Dar Şi-au dat seama că, în mod evident, El S-a declarat egal cu Dumnezeu. Or, ei n-au putut suferi una ca asta.

10:34 Aici Domnul Isus le-a citat iudeilor versetul 6 din Psalmul 82, numind cuvintele acestea drept parte din Lege. Cu alte cuvinte, au fost luate din Vechiul Testament pe care ei l-au recunoscut ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

Iată cum sună întregul verset: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Prea Înalt“. Psalmul a fost adresat judecătorilor Israelului. Ei au fost numiţi „dumnezei“ nu pentru că ar fi fost divini, ci pentru că Îl reprezentau pe Dumnezeu când judecau poporul.

Termenul ebraic pentru „dumnezei“ (elohim) înseamnă la origine „puternici“ şi poate fi aplicat unor persoane cu vază, cum erau judecătorii. (Reiese clar din restul psalmului că judecătorii erau doar oameni, şi nu zeităţi, pentru că au judecat strâmb poporul, purtându-se cu părtinire şi strâmbătate.)

10:35 Domnul a folosit acest verset din Psalmi pentru a arăta că Dumnezeu a folosit termenul dumnezei pentru a-i descrie pe cei către care a venit cuvântul lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, oamenii aceştia erau purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit naţiunii Israel prin ei. „Ei L-au înfăţişat pe Dumnezeu în locul Său de autoritate şi judecată, fiind stăpânirile pe care le-a rânduit Dumnezeu“. „Şi Scriptura nu poate fi desfiinţată“, a spus Domnul, exprimându-Şi convingerea în inspiraţia Vechiului Testament, în faptul că este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

El a descris Vechiul Testament drept o colecţie de scrieri infailibile, care trebuie să se împlinească şi care nu pot fi tăgăduite. De fapt, înseşi cuvintele Scripturii sunt inspirate, nu doar gândurile sau ideile cuprinse în ele. Întreaga argumentaţie folosită de Domnul gravitează în jurul unui singur cuvânt: dumnezei.

10:36 Domnul argumenta de la simplu la complex. Dacă judecătorii nedrepţi au fost numiţi „dumnezei“ în Vechiul Testament, cu cât mai mult era atunci El îndrituit să afirme că este Fiul lui Dumnezeu! Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei. El era şi este Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au fost numiţi dumnezei; El a fost şi este Dumnezeu.

Despre ei nu s-ar fi putut afirma niciodată că Tatăl i-a sfinţit şi i-a trimis în lume. Ei s-au născut în lume ca toţi ceilalţi fii ai lui Adam, cel care a căzut. Dar Isus a fost sfinţit de Dumnezeu Tatăl din veşnicia veşniciilor să fie Mântuitorul lumii, şi El a fost trimis în lume din cer, unde locuise cu Tatăl Său.

Astfel Isus avea tot dreptul să afirme că este egal cu Dumnezeu. El nu a hulit când a afirmat că este Fiul lui Dumnezeu şi una cu Tatăl. Chiar iudeii folosiseră termenul „dumnezei“ cu referire la oameni corupţi, care exercitau rolul de purtători de cuvânt sau judecători ai lui Dumnezeu. Cu cât mai mult putea El pretinde acest titlu, întrucât El era şi este cu adevărat Dumnezeu!

Iată ce scrie Samuel Green în această privinţă:

Iudeii L-au acuzat că S-a făcut Dumnezeu. El nu a negat că S-a făcut Dumnezeu prin cuvintele rostite. Dar a negat că ar fi hulit şi asta pe temeiul unor fapte care L-ar fi îndreptăţit chiar în asumarea onorurilor proprii Dumnezeirii: anume, faptul că era Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Emanuel. Că iudeii nu au crezut despre El că Şi-ar fi retractat vreuna din aceste afirmaţii uluitoare pentru ei reiese clar din faptul că au continuat să se poarte cu duşmănie aprigă faţă de El. Vezi versetul 39.

10:37 Din nou, Mântuitorul a apelat la minunile pe care le-a săvârşit ca dovadă a împuternicirii Sale divine. Observaţi însă expresia „lucrările Tatălui Meu“. Minunile în ele însele nu sunt o dovadă a Dumnezeirii. Citim în Biblie despre oameni răi care au avut, uneori, puterea de a face minuni. Dar minunile Domnului au fost faptele Tatălui Său. Ele au demonstrat că El este Mesia în două moduri.

Mai întâi, au fost minunile despre care a prezis Vechiul Testament că vor fi săvârşite de Mesia. În al doilea rând, au fost minuni de îndurare, de compasiune, fapte care au adus multe binefaceri omenirii, pe care nici un om rău nu le-ar fi putut înfăptui.

10:38 Versetul 38 a fost parafrazat foarte bine de Ryle, după cum urmează:

Prin urmare, dacă săvârşesc lucrările Tatălui, chiar dacă voi nu sunteţi convinşi de cuvintele Mele, lăsaţi-vă convinşi de faptele Mele. Deşi refuzaţi să acceptaţi dovada cuvintelor Mele, acceptaţi dovada lucrărilor Mele. În felul acesta, veţi ajunge să cunoaşteţi şi să credeţi că Eu şi Tatăl suntem una, că El este în Mine şi Eu sunt în El şi că, atunci când declar că sunt Fiul Lui, nu rostesc o blasfemie.

10:39 Din nou, iudeii şi-au dat seama că în loc să se dezică de afirmaţiile Sale anterioare, Domnul Isus nu a făcut altceva decât să le întărească şi mai mult. Astfel ei au făcut încă o încercare de a-L aresta, dar El a scăpat din nou. Nu mai era mult până când avea să le permită să-L aresteze, dar acum încă nu sosise clipa aceea.
Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii,Pagini Crestine,Isus la praznicul Innoirii