Cine se va smeri va fi cel mai mare
Matei 18:1-14
1. În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?”
2. Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor
3. şi le-a zis: „Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
4. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
5. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.
6. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul dintre aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.
7. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
8. Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.
9. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.
10. Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
12. Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să o caute pe cea rătăcită?
13. Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră.
14. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Cu privire la smerenie (18:1-6)
Capitolul 18 a fost numit discursul asupra măreţiei şi a iertării. În el găsim trasate principiile de conduită ce ar trebui să-i caracterizeze pe cei ce se pretind a fi supuşi ai lui Cristos Regele.
18:1 Ucenicii întotdeauna concepuseră împărăţia cerurilor ca o epocă de aur, a păcii şi prosperităţii. Acum ei au început să jinduiască după poziţii privilegiate în cadrul acestei împărăţii. Duhul lor egoist şi-a găsit, până la urmă, exprimarea în întrebarea: „Cine este cel mai mare în împărăţia cerurilor?“
18:2, 3 Isus a răspuns printr-o lecţie practică. Luând un copilaş şi aşezându-l în mijlocul lor, El a spus că oamenii trebuie să fie convertiţi şi să devină ca nişte copilaşi, pentru a putea intra în împărăţia cerurilor. El se referea la împărăţie în sensul realităţii sale lăuntrice.
Pentru a fi un credincios autentic, o persoană trebuie să renunţe la gândurile sale de preamărire proprie şi să ocupe poziţia smerită a unui copilaş. Aceasta începe să se întâmple atunci când persoana respectivă îşi recunoaşte păcătoşenia şi nevrednicia şi-L primeşte pe Isus Cristos, ca singura lui nădejde. Această atitudine trebuie să continue pe tot parcursul vieţii creştine.
Isus nu a vrut să spună că ucenicii Săi nu erau mântuiţi. Cu excepţia lui Iuda, toţi credeau în El şi, prin urmare, erau îndreptăţiţi (justificaţi). Dar ei nu-L primiseră încă pe Duhul Sfânt, ca Persoană care să locuiască în ei şi, prin urmare, le lipsea puterea unei adevărate smerenii pe care noi, cei de azi, o avem (dar n-o folosim cum ar trebui!). De asemenea, ei trebuiau să fie convertiţi în sensul de a li se schimba toată gândirea falsă cu privire la împărăţie.
18:4 Persoana cea mai mare din împărăţia cerurilor este aceea care se smereşte ca un copilaş. Evident, normele şi valorile împărăţiei sunt diametral opuse celor ale lumii. Întregul nostru mod de gândire trebuie să fie inversat; noi trebuie să gândim gândurile lui Cristos, urmându-I pilda (vezi Fil. 2:5-8).
18:5 Aici Domnul Isus trece aproape neobservat de la subiectul unui copil natural la un copil spiritual. Oricine Îl primeşte pe unul din adepţii Lui smeriţi, în numele Lui, va fi răsplătit ca şi când L-ar fi primit pe Domnul Însuşi. Ceea ce s-a făcut pentru ucenicul Domnului va fi considerat ca fiind făcut chiar pentru Învăţător.
18:6 Pe de altă parte, oricine seduce un credincios, făcându-l să păcătuiască, îşi atrage o enormă condamnare; ar fi fost mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. (Pietrele de moară menţionate aici erau atât de grele încât era nevoie de un animal de povară să le pună în mişcare, spre deosebire de alte pietre de moară, mai mici, care puteau fi învârtite cu mâna.)
Este destul de grav să păcătuieşti împotriva ta însuţi, dar a-l face pe un credincios să păcătuiască înseamnă a-i distruge nevinovăţia, a-i corupe mintea şi a-i păta reputaţia. În acest caz, ar fi mai bine pentru persoana aceea să moară de o moarte năprasnică, decât să întineze curăţia de cuget a altuia!
Cu privire la prilejurile de păcătuire (18:7-14)
18:7 Isus a continuat apoi, explicând că prilejurile de păcătuire sunt inevitabile. Lumea, firea veche şi diavolul acţionează în colaborare, pentru a ne ademeni şi a ne perverti. Dar dacă o persoană devine agent al forţelor răului, mare va fi vinovăţia acelei persoane!
Şi astfel Mântuitorul îi somează pe oameni să ia măsuri drastice pentru a se ţine în frâu, impunându-şi o disciplină proprie, ca nu cumva să ajungă să ispitească un copil al lui Dumnezeu.
18:8, 9 Indiferent care mădular a comis păcatul – mâna sau piciorul sau ochiul – este mai bine să sacrifici acel mădular, supunându-l acţiunii bisturiului, decât să-i permiţi să distrugă lucrarea lui Dumnezeu în viaţa altcuiva. Este mai bine să intri în viaţă fără braţ, fără picior sau fără vedere, decât să fii trimis în iad cu toate mădularele intacte.
Domnul nostru nu lasă să se înţeleagă prin asta că unii vor intra în cer cu mădulare lipsă, ci doar descrie condiţia fizică în momentul în care credinciosul trece din viaţa aceasta în cealaltă. Nu există nici o îndoială asupra faptului că trupul învierii va fi complet şi desăvârşit.
18:10 Apoi Fiul lui Dumnezeu atrage atenţia asupra pericolului de a-l dispreţui pe vreunul din cei micuţi ai Săi – fie că e vorba de copii, fie de cei care aparţin împărăţiei. Pentru a sublinia şi mai mult importanţa lor, El adaugă faptul că îngerii acestora stau mereu în prezenţa lui Dumnezeu, privindu-I faţa. Îngerii aceştia sunt, probabil, îngerii păzitori (vezi şi Ev. 1:14).
18:11 Deşi e omis în versiunea RSV şi în multe alte Biblii moderne, versetul acesta referitor la misiunea Mântuitorului constituie un foarte adecvat punct culminant al întregului pasaj şi, pe baza analizei textuale, trebuie inclus neapărat în text.
18:12, 13 Aceşti micuţi, oiţele acestea, sunt obiectul grijii pline de iubire şi tandreţe a Păstorului, care a venit să-i mântuiască. Chiar dacă numai una dintre o sută de oi se rătăceşte, El le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi Se duce s-o caute pe cea pierdută, nelăsându-Se până n-o găseşte. Bucuria Păstorului pentru faptul că a găsit oaia pierdută ar trebui să ne înveţe valoarea şi respectul pe care le are El pentru cei micuţi ai Săi.
18:14 Cei micuţi sunt importanţi nu numai pentru îngeri şi pentru Păstor, ci şi pentru Dumnezeu Tatăl. Voia Lui este ca nici unul din aceşti micuţi să nu piară!
Dacă ei sunt atât de importanţi încât să angajeze acţiunea îngerilor, a Domnului Isus şi a lui Dumnezeu Tatăl, atunci este limpede că nu avem voie sub nici o formă să-i dispreţuim, indiferent cât de neatrăgători sau de umili ni s-ar părea.
(postare asemănătoare: Adevărata mareție o conferă slujirea)
Pagini Crestine,Cine se va smeri va fi cel mai mare,Pagini Crestine,Cine se va smeri va fi cel mai mare,Pagini Crestine,Cine se va smeri va fi cel mai mare,Pagini Crestine,Cine se va smeri va fi cel mai mare,Pagini Crestine,Cine se va smeri va fi cel mai mare