Pilda robului intelept și a celui rău
Matei 24:45-51
45. Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slujitorilor săi, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
46. Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
47. Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
48. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină!”;
49. dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
50. stăpânul robului acela va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51. îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Parabola robului înţelept şi a celui rău (24:45-51)
24:45-47 În ultimele versete din acest capitol, Domnul Isus arată că un slujitor (sau rob) îşi va trăda adevăratul caracter prin modul în care se va purta cu privire la revenirea Stăpânului său. Toţi slujitorii au datoria să hrănească, la timp, membrii casei. Dar nu toţi cei care susţin că sunt slujitorii lui Cristos sunt, cu adevărat, ai Lui.
Robul înţelept este cel care va fi găsit având grijă de copiii lui Dumnezeu. Un asemenea slujitor va fi onorat cu vaste responsabilităţi în împărăţie. Stăpânul îl va pune peste toate averile sale.
24:48-51 Robul rău îl reprezintă pe cel care e credincios doar cu numele, pe cel a cărui comportare nu este afectată de perspectiva revenirii apropiate a stăpânului său. Acest slujitor începe să bată pe ceilalţi slujitori, să mănânce şi să bea la un loc cu beţivii. O asemenea comportare demonstrează că el nu este gata pentru împărăţie. Când va veni Regele, îl va pedepsi şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Parabola aceasta se referă la revenirea vizibilă a Regelui-Mesia. Dar principiul se aplică la fel de bine şi la Răpire. Mulţi oameni care susţin că sunt creştini dovedesc, în realitate, prin ostilitatea lor faţă de copiii lui Dumnezeu şi uşurinţa cu care se alipesc de cei nelegiuiţi, că, în realitate, nu aşteaptă Revenirea lui Cristos. Pentru ei venirea Domnului va însemna judecată, şi nu binecuvântare.
(postări asemănătoare cu acest subiect: Pilda robului veghetor și Îndemn la veghere)
Pagini Crestine,Pilda robului intelept,Pagini Crestine,Pilda robului intelept,Pagini Crestine,Pilda robului intelept