Isus înaintea lui Caiafa

Isus inaintea lui Caiafa

Matei 26:57-68

57. Cei ce au prins pe Isus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
58. Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru şi s-a aşezat jos cu aprozii, ca să vadă sfârşitul.
59. Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi tot Soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.
60. Dar n-au găsit nici una, măcar că s-au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi
61. şi au spus: „Acesta a zis: „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.”
62. Marele preot s-a ridicat în picioare şi Ia zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?”
63. Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
64. „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului stând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”
65. Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.
66. Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea.”
67. Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit,
68. zicând: „Cristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit?”

Comentariu de text

Isus înaintea lui Caiafa (26:57-68)

26:57 Două au fost procesele la care a fost supus Domnul Isus: unul a fost procesul religios, în faţa autorităţilor evreieşti. Corelând relatările tuturor evangheliilor, aflăm că fiecare proces a avut trei etape. Relatarea lui Ioan despre procesul iudaic arată că Isus a fost adus mai întâi înaintea socrului lui Caiafa, Ana. Relatarea lui Matei începe cu a doua etapă, desfăşurată la locuinţa Marelui Preot, Caiafa. Acolo erau întruniţi membrii Sinedriului.

În mod obişnuit, acuzaţilor li se dădea prilejul de a-şi pregăti apărarea. Dar liderii religioşi, în disperarea lor, I-au răpit dreptul de a-Şi pregăti apărarea (în „închisoare“) şi a fost văduvit de prevederile justiţiei (vezi Isaia 53:8, unde, în versiunea King James se spune: “He was taken from prison and from judgment” – sau „El a fost luat/răpit de la închisoare şi dreptate“.

În ediţia de Iaşi a Bibliei, publicată în 1874, versetul e redat aproximativ la fel: „Răpitu a fostu de apărare şi judecată“. Cu alte cuvinte, cum afirmă textul comentariului: În toate privinţele I s-a negat dreptul la un proces echitabil, n.tr.)

În această noapte, fariseii, saducheii, cărturarii şi bătrânii care alcătuiau Sinedriul au demonstrat o lipsă totală de respect pentru propriile lor reguli şi proceduri, sub a căror incidenţă aveau datoria să opereze.

În primul rând, era interzis să se întrunească pe timp de noapte sau în cursul oricăruia dintre praznicele iudaice. Bineînţeles, nu le era îngăduit să mituiască martorii, pentru ca aceştia să comită sperjur. Apoi o sentinţă de moarte nu putea fi emisă decât după ce s-a scurs o noapte. Şi, în sfârşit, dacă întrunirea lor nu avea loc în Sala de Piatră Săpată, din zona templului, verdictele lor nu aveau nici o forţă juridică. Dar în dorinţa lor arzătoare de a scăpa de Isus, reprezentanţii puterii în statul evreu n-au ezitat să încalce propriile lor legi.

26:58 Procesul a fost prezidat de Caiafa. Se pare că Sinedriul îndeplinea rolul dublu, de juriu şi de procuror – din nou, o combinaţie ciudată, ca să nu spunem mai mult. Acuzatul era Isus. Iar Petru era pe post de spectator – urmărind scena de la distanţă, ferit de pericole. El a stat jos cu slujitorii, ca să vadă sfârşitul.

26:59-61 Liderii evreilor au întâmpinat dificultăţi în găsirea vreunei mărturii mincinoase împotriva lui Isus. Ar fi avut mult mai mult succes dacă şi-ar fi îndeplinit obligaţia anterioară din cadrul procesului juridic, străduindu-se să scoată la iveală dovezile nevinovăţiei Lui.

În cele din urmă, doi martori mincinoşi au înjghebat o relatare încâlcită pe baza cuvintelor lui Isus: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica“ (Ioan 2:19-21). Potrivit acestor martori, El ar fi ameninţat că va distruge templul din Ierusalim, urmând să-l rezidească apoi. În realitate, El prezisese propria Sa moarte şi învierea care va urma. Această prezicere a constituit un pretext convenabil pentru ca iudeii să-L dea la moarte.

26:62-63 În timpul acestor acuzaţii ce I se aduceau, Domnul Isus nu a rostit nici un cuvânt, aşa cum se afirmă la Isaia 53:7: „…nu Şi-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Şi-a deschis gura“. Marele Preot, iritat de tăcerea Sa, I-a cerut insistent să facă o declaraţie. Dar Mântuitorul refuza să răspundă.
Marele Preot I-a spus atunci: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“ Legea lui Moise reclama ca un iudeu să depună mărturie atunci când era pus sub jurământ de către Marele Preot (Lev. 5:1).

26:64 Fiind un iudeu ascultător de lege, Isus a răspuns: „Este cum ai spus“. Apoi Şi-a declinat identitatea de Mesia şi dumnezeirea în termeni şi mai accentuaţi: „Ba mai mult: vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului“.

În esenţă, El a declarat, de fapt: „Eu sunt Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, aşa cum ai spus. Gloria mea este în prezent acoperită de vălul unui trup uman; acum nu par a fi altceva decât un simplu om. Mă vedeţi acum în zilele umilinţei Mele. Dar va veni o zi când voi, iudeii, Mă veţi vedea, Slăvit, egal în toate privinţele cu Dumnezeu, stând la dreapta Sa şi venind pe norii cerului“.

În versetul 64 prima adresare, la persoana a doua singular, îi este adresată lui Caiafa. A doua şi a treia sunt la persoana a doua plural, referindu-se la iudei, ca reprezentanţi ai acelor israeliţi care vor fi în viaţă în timpul apariţiei glorioase a lui Cristos, când aceştia vor vedea limpede că El este Fiul lui Dumnezeu.

„Se face uneori aserţiunea“ – scrie Lenski – „că Isus nu S-ar fi numit niciodată pe Sine «Fiul lui Dumnezeu». Ei bine, aici (în versetul 64) El jură că nu este mai puţin decât asta“.

26:65-67 Lui Caiafa nu i-a scăpat semnificaţia acestei afirmaţii. Isus făcuse aluzie la o profeţie a lui Daniel: „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului; a înaintat spre Cel Bătrân de Zile şi a fost adus înaintea Lui“ (Dan. 7:13).

Din reacţia Marelui Preot reiese că acesta şi-a dat seama că Isus declara egalitate cu Dumnezeu (vezi Ioan 5:18). Atunci Marele Preot şi-a sfâşiat hainele, indicând prin aceasta opinia lui că martorul a rostit o blasfemie. Cuvintele sale aprinse rostite în faţa Sinedriului au presupus vinovăţia lui Isus. Când i-a întrebat pe membrii soborului care este verdictul lor, aceştia au răspuns: „Este vinovat de moarte“.

26:68 A doua etapă a procesului s-a sfârşit cu scena juriştilor care L-au lovit şi L-au scuipat pe Acuzat, provocându-L apoi să recurgă la puterea de care dispunea, dacă era Cristos, să-Şi identifice atacatorii. Întreaga procedură a fost nu numai lipsită de temeiuri juridice, dar de-a dreptul scandaloasă.
Pagini Crestine,Isus inaintea lui Caiafa,Pagini Crestine,Isus inaintea lui Caiafa,Pagini Crestine,Isus inaintea lui Caiafa,Pagini Crestine,Isus inaintea lui Caiafa,Pagini Crestine,Isus inaintea lui Caiafa,Pagini Crestine,Isus inaintea lui Caiafa