Isus spală picioarele ucenicilor Săi

Isus spală picioarele ucenicilor Săi

Ioan 13:1-20

1. Înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
2. În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
3. Isus, fiindcă ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,
4. S-a ridicat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.
5. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
6. A venit și la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
7. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
8. Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
9. „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”
10. Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie complet curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.”
11. Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.”
12. După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
13. Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt.
14. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
15. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
16. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
17. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.
18. Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.”
19. Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt.
20. Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Comentariu de text

Isus spală picioarele ucenicilor Săi (13:1-11)

Odată cu capitolul 13, începe aşa-numitul „Discurs din camera de sus“. Isus nu mai umbla acum printre iudeii ostili, ci S-a retras împreună cu ucenicii într-o odaie de la catul de sus al unei case din Ierusalim, unde a petrecut ultimele clipe de părtăşie cu ei, înainte de a Se duce la procesul şi răstignirea Sa.

Intervalul cuprins în capitolele 13 până la 17 ale evangheliei după Ioan constituie cel mai iubit fragment din întregul Nou Testament.

13:1 În ziua dinaintea răstignirii, Domnul Isus a ştiut că a sosit vremea ca El să moară, să învie din nou şi să Se suie la cer. El i-a iubit pe ai Săi, adică pe cei ce erau credincioşi adevăraţi. El i-a iubit până la sfârşitul lucrării Sale pământeşti şi va continua să-i iubească toată veşnicia. Dar în acelaşi timp El i-a iubit în mod nemărginit, cum avea să demonstreze în curând.

13:2 Ioan nu precizează despre ce este vorba aici: Paştele, Cina Domnului sau o masă obişnuită. Diavolul a semănat în inima lui Iuda gândul că acum era timpul potrivit să-L vândă pe Isus. Iuda urzise relele sale împotriva Domnului cu mult timp înainte de acest moment, dar acum a primit semnalul de a-şi pune în aplicare planurile murdare.

13:3 Versetul 3 subliniază cine săvârşea munca de sclav – nu doar un rabin sau învăţător, ci Isus, care era conştient de Dumnezeirea Sa. El cunoştea lucrarea care I se încredinţase; El ştia că venea de la Dumnezeu şi că deja pornise pe calea de întoarcere la Dumnezeu.

13:4 Tocmai conştiinţa identităţii Sale şi a misiunii Sale, a destinului Său, a fost aceea care L-a învrednicit să Se aplece şi să spele picioarele ucenicilor. Ridicându-Se de la cină, Domnul Şi-a pus deoparte lungile Sale veşminte exterioare. Apoi S-a încins cu un ştergar, luând loc de sclav.

Ne-am fi aşteptat să întâlnim acest incident în Evanghelia după Marcu, cunoscută şi sub denumirea de „Evanghelia Robului Desăvârşit“. Dar faptul că apare în Evanghelia Fiului lui Dumnezeu este cu atât mai remarcabil.

Acest act simbolic ne aminteşte că Domnul a părăsit palatele de fildeş de sus, S-a coborât în această lume ca Rob şi i-a slujit pe cei creaţi de El.

13:5 În răsărit, purtarea sandalelor necesită spălarea frecventă a picioarelor. Prin urmare, era considerat un gest obişnuit de curtenie ca gazda să pună un sclav să spele picioarele musafirilor.

Aici Gazda divină devine sclavul ce-şi asumă sarcina îndeplinirii umilului serviciu. „Isus la picioarele unui trădător – ce imagine cutremurătoare! Ce lecţie plină de miez pentru noi!“

13:6 Petru a fost şocat de ideea că Domnul ar putea să-i spele lui picioarele, exprimându-şi dezaprobarea faţă de perspectiva ca Unul atât de mare ca Domnul să Se coboare până la unul atât de nevrednic ca el. „Imaginea lui Dumnezeu în rolul unui rob este tulburătoare“.

13:7 Isus l-a învăţat pe Petru că gestul Său era încărcat de sens spiritual. Spălarea picioarelor era simbolică pentru un anumit tip de spălare spirituală. Petru ştia că efectua un act fizic, a cărui semnificaţie spirituală nu o înţelegea. Curând a înţeles-o însă, pentru că Domnul i-a explicat-o. În plus, a cunoscut-o prin propria sa experienţă, mai târziu, când a fost refăcută părtăşia sa cu Domnul, după ce s-a lepădat de El.

13:8 Petru reprezintă pilda extremelor ce sălăşluiesc în natura umană. El a jurat că Domnul niciodată nu-i va spăla lui picioarele – şi aici „niciodată“ înseamnă în original „niciodată în toată veşnicia“. Domnul i-a răspuns lui Petru că dacă nu-i spală picioarele, nu poate avea părtăşie cu El.

Apoi ni se prezintă sensul spălării picioarelor. În umblarea lor prin lume, creştinii intră în contact cu un anumit grad de întinare. Ascultând cuvinte porcoase, privind scene murdare, lucrând alături de necredincioşi – toate acestea îl vor întina pe credincios, într-o anumită măsură, ceea ce înseamnă că trebuie să se curăţească în permanenţă.

Această curăţire are loc prin apa Cuvântului. Când citim şi studiem Biblia, când o auzim vestindu-ni-se, când o discutăm cu alţi credincioşi, constatăm că ne curăţă de influenţele rele din jurul nostru.

Pe de altă parte, cu cât neglijăm mai mult Biblia, cu atât mai mult aceste influenţe rele pot să-şi facă cuib în mintea şi în viaţa noastră, fără ca nouă să ne mai pese foarte mult.

Când Isus a zis: „nu ai parte cu Mine“, El nu a lăsat să se înţeleagă prin aceasta că Petru nu poate fi mântuit dacă nu se lasă spălat de El, ci, mai degrabă, că părtăşia cu Domnul se poate menţine numai prin continua acţiune curăţitoare a Scripturii în viaţa noastră.

13:9, 10 Acum Petru trece în extrema cealaltă. Cu câteva clipe în urmă, spusese „Niciodată“, pentru ca acum să exclame: „Spală-mă în întregime!“

Întorcându-se de la baia publică, picioarele cuiva se acoperă din nou de praf. El nu va trebui să facă baie, ci doar să i se spele picioarele. „Cine are tot trupul spălat nu are nevoie decât să-i fie spălate picioarele, căci este cu totul curat“.

Există o deosebire între baie şi lighean.

• Baia se referă la curăţirea primită cu ocazia mântuirii. Curăţirea de pedeapsa păcatului, prin sângele lui Cristos, are loc doar o singură dată.
• Ligheanul se referă la curăţirea de întinarea păcatului şi trebuie să aibă loc încontinuu, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu.

Există doar o singură baie, dar mai multe spălări ale picioarelor. „Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi“ înseamnă că ucenicii primiseră baia naşterii din nou – a regenerării – toţi, în afară de Iuda, care nu a fost mântuit niciodată.

13:11 Având deplină cunoştinţă asupra tuturor lucrurilor, Domnul ştia că Iuda avea să-L vândă, şi astfel El îl identifică pe cel care nu a primit niciodată baia răscumpărării.

Isus Îşi învaţă ucenicii să-I urmeze pilda (13:12-20)

13:12 S-ar părea că Cristos le-a spălat picioarele tuturor ucenicilor. Apoi S-a îmbrăcat din nou cu hainele exterioare şi S-a aşezat, explicându-le sensul spiritual al acţiunii pe care tocmai o înfăptuise. A deschis conversaţia cu o întrebare. S-ar putea întocmi un studiu interesant doar cu întrebările Mântuitorului, pe care El le întrebuinţează cu măiestrie neîntrecută ca mijloace excelente de predare.

13:13, 14 Ucenicii Îl recunoscuseră pe Isus de Învăţător şi Domn, procedând astfel foarte corect. Dar pilda Lui le-a arătat că rangul cel mai înalt din ierarhia puterii în cadrul împărăţiei este cel de rob sau slujitor. Dacă Domnul şi Învăţătorul a spălat picioarele ucenicilor, ce scuză mai aveau ei să nu-şi spele unii altora picioarele? A lăsat Domnul să se înţeleagă că ei trebuie literalmente să-şi spele unii altora picioarele cu apă?

A stabilit El aici o rânduială a bisericii? Nu, ci sensul este spiritual. El le-a spus că trebuie să se păstreze mereu curaţi, prin părtăşie constantă din Cuvânt. Dacă cineva îl vede pe fratele său răcindu-se sau devenind lumesc, va trebui să-l îndemne cu toată dragostea din Biblie.

13:15, 16 Domnul le-a dat un exemplu, o lecţie demonstrativă a ceea ce trebuie să-şi facă ei unii altora pe plan spiritual.

Dacă mândria sau animozităţile personale ne împiedică să ne aplecăm pentru a-i sluji pe fraţii noştri, să nu uităm că noi nu suntem mai mari decât Stăpânul nostru. El S-a smerit, spălându-i pe cei nevrednici şi ingraţi, deşi ştia că unul din ei Îl va trăda.

Aţi sluji oare cu smerenie pe cineva despre care ştiţi că vă va trăda pentru o sumă de bani? Cei care au fost trimişi (ucenicii) nu au voie să se considere prea suspuşi pentru a face un lucru pe care Cel care i-a trimis (Domnul Isus) l-a făcut.

13:17 A cunoaşte aceste adevăruri despre smerenie şi slujire altruistă este una, şi alta este a le pune în practică. E posibil astfel ca cineva să le cunoască, dar să nu le practice. Valoarea şi binecuvântarea reală constă în împlinirea lor!

13:18 Tot ce i-a învăţat Domnul aici cu privire la slujire nu se aplica şi la Iuda. El nu era unul din cei pe care Domnul avea să-i trimită în lume să vestească Evanghelia.

Isus ştia că Scripturile privitoare la trădarea Sa trebuiau să se împlinească – cum ar fi Psalmul 41:9. Iuda era unul care mâncase la masă cu Domnul timp de trei ani, şi totuşi şi-a ridicat călcâiul împotriva Sa – expresie care arată că L-a trădat pe Domnul. În Psalmul 41 trădătorul este descris de Domnul drept „prietenul meu de aproape“.

13:19 Domnul le-a descoperit ucenicilor dinainte că va fi trădat, pentru ca atunci când se va întâmpla să ştie că Isus este cu adevărat Dumnezeu. „Să credeţi că EU SUNT“. Isus din Noul Testament este Iehova al Vechiului Testament. Astfel, împlinirea profeţiilor este una din cele mai mari dovezi ale Dumnezeirii lui Cristos şi, am putea adăuga, a inspiraţiei Scripturii.

13:20 Domnul nostru ştia că trădarea Lui ar putea să-i facă pe ceilalţi ucenici să se poticnească sau să se îndoiască. Prin urmare, El a adăugat acest cuvânt de încurajare.

Ei trebuiau să-şi amintească faptul că erau trimişi cu o misiune divină. Ei trebuie să se identifice atât de mult cu El încât cine îi primea pe ei Îl primea pe El.

De asemenea, cei care Îl primeau pe Cristos Îl primeau pe Dumnezeu Tatăl. Astfel ei erau mângâiaţi de legătura lor strânsă cu Dumnezeu Fiul şi cu Dumnezeu Tatăl.

© Photo courtesy of www.LumoProject.com from www.freebibleimages.org
Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi,Pagini Crestine,Isus spală picioarele ucenicilor Săi