Sădirea bisericii din Antiohia

Sadirea bisericii din Antihoia

Faptele Apostolilor 11:19-30

19. Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigoanei împotriva lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.
20. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21. Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
24. Căci Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi o mare mulțime a fost adăugată la Domnul.
25. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să-l caute pe Saul;
26. şi, când l-a găsit, l-a adus în Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat mulţi oameni. Pentru întâia dată ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
27. În vremea aceea, s-au coborât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia.
28. Unul din ei, numit Agab, s-a ridicat şi a prevestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a şi fost, într-adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea,
30. ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor prezbiterilor, prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Comentariu de text

Sădirea bisericii din Antiohia (11:19-30)

11:19 În acest punct, firul naraţiunii revine la perioada de prigoane dezlănţuită imediat după martirajul lui Ştefan. Cu alte cuvinte, evenimentele descrise în versetele următoare au avut loc înainte de convertirea lui Corneliu.

Cei care se împrăştiaseră din cauza prigoanelor au dus evanghelia în următoarele puncte geografice:

1. Fenicia, fâşia de teren îngustă situată de-a lungul coastei nord-estice a Mării Mediterane, cuprinzând porturile Tir şi Sidon (aflate în prezent pe teritoriul Libanului).

2. Cipru, o insulă mare din nord-estul Mării Mediterane.

3. Cirena, oraş portuar situat pe coasta de nord a Africii (în actualul stat Libia).

Dar toţi aceştia nu au predicat Evanghelia numai iudeilor.

11:20, 21 Au fost însă unii credincioşi din Cipru şi din Cirena care s-au dus la Antiohia, propovăduindu-le acolo Vestea Bună eleniştilor. Propovăduirea lor a fost însoţită de binecuvântări şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.

F. W. Grant spune:

„Este interesant să remarcăm ce discreditare a suferit oficialismul prin toate aceste acţiuni, căci nu cunoaştem numele nici uneia dintre persoanele implicate în această lucrare“.

Introducerea creştinismului în Antiohia a constituit un pas important în mersul înainte al bisericii. Antiohia era situată pe râul Orontes, în Siria, la nord de Palestina. Era considerat al treilea oraş ca mărime, din întregul imperiu roman, fiind supranumit „Parisul lumii antice“. De aici, Pavel şi cei ce-l însoţeau au pornit în călătoriile lor misionare, ducând Vestea Bună la Neamuri.

11:22-24 Când a ajuns vestea despre marea trezire spirituală la auzul bisericii din Ierusalim, credincioşii au decis să-l trimită pe Barnaba, cel cu inima caldă şi bună, în Antiohia. Acest om scump a văzut îndată că Domnul Isus lucra cu putere în rândurile Neamurilor, şi astfel el i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inima hotărâtă alipiţi de Domnul.
Ce bine a fost că această biserică aflată în faza copilăriei a putut fi vizitată de un om atât de bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă! În timpul cât a stat Barnaba acolo, o mulţime de oameni a venit la Domnul. De asemenea, s-a păstrat unitatea cu biserica de la Ierusalim.

11:25, 26 Atunci Barnaba şi-a adus aminte de Saul din Tars! Doar el îl prezentase pe Saul apostolilor din Ierusalim. Cu acea ocazie, Saul fusese ajutat să părăsească oraşul în grabă, pentru a scăpa de uneltirile iudeilor. De atunci el stătuse în oraşul său natal, Tars. Dornic să-l îmbărbăteze pe Saul în lucrarea de vestire a Cuvântului şi să-i dea prilejul bisericii din Antiohia să beneficieze de învăţătura sa, Barnaba a plecat la Tars, pentru a-l aduce pe Saul în Antiohia. Timp de un an această splendidă echipă a lucrat împreună în biserica din această localitate, învăţându-i pe foarte mulţi oameni.

La Antiohia au fost numiţi ucenicii prima oară creştini. Fără îndoială, pe vremea aceea era un termen de batjocură, dar între timp numele de „creştin“ a ajuns să fie îndrăgit de toţi cei ce-L iubesc pe Mântuitorul, după cum arată şi J. A. Stewart:

Cucernicul F. B. Meyer, un adevărat sfânt, a spus: „Antiohia va rămâne de-a pururea sacră în analele creştinismului, pentru faptul că un număr de ucenici neordinaţi (nehirotonisiţi) şi anonimi, care au fugit din Ierusalim din cauza prigoanei dezlănţuite de Saul, au îndrăznit să predice evanghelia grecilor şi să-i adune pe convertiţi într-o biserică, sfidând pe faţă ritualul iniţial al iudaismului“.

Dacă aceşti credincioşi ar fi provenit dintr-o adunare modernă, în care vestirea Cuvântului este responsabilitatea exclusivă a unui singur om, această filă triumfătoare din istoria Bisericii nu s-ar fi scris niciodată. Ce trist e să constaţi că în majoritatea bisericilor darurile de slujire şi vestire pe care le pune la dispoziţie Duhul Sfânt zac în stare latentă, pentru faptul că majoritatea credincioşilor nu au prilejul să slujească şi să vestească Evanghelia. Atâta timp cât fiecare grupuşor de cre dincioşi îşi are păstorul său propriu care să îngrijească de ei, un lucru rămâne cert: lumea nu va fi niciodată evanghelizată. Slavă Domnului pentru toţi învăţătorii voluntari de la Şcoala Duminicală, pentru toţi cei ce predau ore biblice şi pentru aşanumiţii „laici“. Dacă toţi ar trebui să fie plătiţi pentru serviciile lor, foarte puţine biserici ar mai putea funcţiona pe plan financiar.

11:27-30 Deşi Antiohia a devenit centrul de la care a pornit şi s-a răspândit evanghelia la Neamuri, biserica de acolo a menţinut legături trainice de părtăşie cu biserica di Ierusalim, care era centrul de evanghelizare între iudei, aşa cum reiese şi din următorul incident:

Cam pe vremea aceasta au venit la Antiohia nişte profeţi din Ierusalim. Aceşti profeţi erau credincioşi care fuseseră dăruiţi de Duhul Sfânt să slujească drept purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Ei primeau revelaţii de la Domnul, pe care le împărtăşeau apoi oamenilor.

Unul din ei, pe nume Agab, a prezis că o mare foamete va veni peste zonele locuite ale pământului. Într-adevăr, în zilele lui Claudiu Cezar a venit o foamete. Ucenicii din Antiohia s-au decis imediat să trimită ajutoare fraţilor lor creştini ce locuiau în Iudeea, acesta fiind, negreşit, un gest mişcător ce demonstra că zidul de despărţire dintre iudei şi Neamuri era în curs de prăbuşire şi că străvechile antagonisme erau acum mistuite de crucea lui Cristos.

Harul lui Dumnezeu s-a arătat puternic la lucru în ucenicii aceştia, care au dăruit cu toţii, cu mână largă şi proporţional cu veniturile fiecăruia. Ei au dat, fiecare după puterea lui. F. W. Grant subliniază situaţia jalnică a dărniciei în vremea noastră, când „fiecare pare să dea puţin din surplusul lui, iar cei mai bogaţi, proporţional cu veniturile lor, dând cel mai puţin“.

Banii au fost trimişi presbiterilor (sau bătrânilor), prin intermediul lui Barnaba şi Saul. Aici găsim menţionat pentru prima oară termenul de „presbiter“ în legătură cu biserica. Dar iudeilor nu le era străin conceptul de presbiter, întrucât în sinagogi exista această funcţie. În bisericile Neamurilor, presbiterii au fost numiţi de apostoli sau de reprezentanţii acestora (14:23; Tit 1:5). Calităţile pe care trebuie să le întrunească presbiterii sunt descrise la I Timotei 3:1-7 şi Tit 1:6-9.
Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia,Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia,Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia,Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia,Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia,Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia,Pagini Crestine,Sadirea bisericii din Antihoia