Botezul credinciosului

Botezul credinciosului

Excurs despre botezul credinciosului

Botezul eunucului, de care tocmai ne-am ocupat mai sus, (vezi postarea Filip și famenul Etiopian) constituie unul din numeroasele indicii potrivit cărora biserica primară a propovăduit şi practicat botezul creştinilor (2:38; 22:16). Acest botez nu era totuna cu botezul lui Ioan, botez ce indica pocăinţa (13:24; 19:4), ci, mai degrabă era o mărturie publică a identificării cu Cristos.

Fără excepţie, acest botez a avut loc după convertire (2:41; 8:12; 18:8) şi a fost aplicat atât femeilor, cât şi bărbaţilor (8:12), atât Neamurilor, cât şi iudeilor (10:48). Apoi se spune că au fost botezate case întregi (familii) (10:47, 48; 16:15; 16:33), dar, cel puţin în două dintre aceste cazuri, reiese clar că toţi membrii acelor familii au crezut mai întâi. Nicăieri nu se spune că au fost botezaţi copiii mici.

Credincioşii au fost botezaţi la scurt timp după convertirea lor (8:36; 9:18; 16:33). Reiese clar că botezul s-a făcut pe baza mărturisirii de credinţă în Cristos. Nu li s-a cerut convertiţilor nici o perioadă de supunere la probă, în care aceştia să demonstreze realitatea mărturisirii lor de credinţă. Desigur, ameninţarea prigoanelor care planau asupra credincioşilor îi împiedicau probabil pe oameni să se joace cu cuvintele şi să facă o mărturisire nesinceră.

Că botezul nu a avut valoare de mântuire se poate vedea din cazul lui Simon (8:13). Chiar după ce a mărturisit credinţă şi a fost botezat, el era „plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii“ (8:23). „Inima“ lui nu era „dreaptă în ochii lui Dumnezeu“ (8:21).

După cum s-a arătat, metoda prin care se făcea botezul era scufundarea (8:38, 39) – „atât Filip cât şi eunucul s-au coborât în apă… când au ieşit din apă…“ Chiar şi adepţii din vremea noastră ai botezului prin stropire sau turnare de apă peste cei botezaţi recunosc că ucenicii din veacul întâi practicau botezul prin scufundare.

De două ori botezul pare să fie pus în legătură cu iertarea păcatelor. În ziua Cincizecimii, Petru a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor…“ (2:38). Iar mai târziu Anania i-a spus lui Saul: „Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului…“ (22:16). În ambele cazuri instrucţiunile au fost adresate unor iudei; nici unui neevreu nu i s-a spus vreodată să fie botezat spre iertarea păcatelor.

În cadrul botezului credinciosului, un iudeu (evreu) se lepăda în mod public de legăturile sale anterioare cu neamul care L-a respins şi L-a răstignit pe Mesia al său. Baza iertării sale o constituia credinţa în Domnul Isus. Preţul cu care a fost asigurată iertarea sa îl constituia sângele scump al Domnului. Modalitatea prin care se efectua iertarea sa era prin botez, deoarece botezul acelui iudeu îl desprindea în mod public de tărâmul său iudaic, strămutându-l pe tărâmul creştin.

Formula de botez: „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Mat. 28:19) nu apare în cartea Fapte. Samaritenii au fost botezaţi în Numele Domnului Isus (8:16), cum s-a întâmplat şi cu ucenicii lui Ioan (19:5). Dar asta nu înseamnă că nu s-a folosit formula Sfintei Treimi. Sintagma: „în Numele Domnului Isus“ ar putea însemna şi „prin autoritatea Domnului Isus“.

Ucenicii lui Ioan au fost botezaţi de două ori: mai întâi, cu botezul lui Ioan, în vederea pocăinţei, şi apoi după convertirea lor, cu botezul credinciosului (19:3, 5).

Avem aşadar un precedent pentru situaţia celor din vremea noastră, care au ajuns să fie „rebotezaţi“ pentru faptul că primul botez a avut loc înainte de a fi fost mântuiţi sau imediat după naşterea lor, când nu au fost conştienţi şi nu au avut un cuvânt de spus în legătură cu botezul.
Pagini Crestine,Botezul credinciosului,Pagini Crestine,Botezul credinciosului,Pagini Crestine,Botezul credinciosului,Pagini Crestine,Botezul credinciosului