Convertirea lui Saul din Tars

Convertirea lui Saul din Tars

Faptele Apostolilor 9:1-31

1. Dar Saul sufla încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
2. şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
4. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
5. „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să dai cu piciorul într-un ţepuş.”
6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
7. Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau, într-adevăr, glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
8. Saul s-a ridicat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc.
9. Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.
11. Şi Domnul i-a zis: „Ridică-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
12. şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”
13. „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim,
14. ba şi aici are puteri din partea preoţilor cei mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”
15. Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel;
16. şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, și-a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ți recapeţi vederea şi să fii umplut de Duhul Sfânt.”
18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat şi a fost botezat.
19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc.
20. Şi îndată a început să propo văduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
21. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor cei mai de seamă?”
22. Totuşi, Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul. Iudeii caută să-l omoare pe Saul
23. După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare;
24. şi uneltirea lor a ajuns la cunoş tinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.
25. Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi lau coborât prin zid, dându-l jos într-un coş.
26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se alăture ucenicilor; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.
27. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.
28. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim
29. şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.
30. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis la Tars.

Comentariu de text

Convertirea lui Saul din Tars (9:1-30)

9:1, 2 Capitolul 9 marchează un punct de cotitură în desfăşurarea evenimentelor în cartea Fapte. Până acum, Petru deţinuse poziţia cea mai proeminentă, de propovăduitor către neamul evreu. Din acest punct apostolul Pavel va deveni, treptat, personajul cel mai proeminent al cărţii, pe măsură ce Evanghelia se va adresa tot mai mult Neamurilor.

Saul din Tars depăşise, probabil, în vremea aceasta vârsta de treizeci de ani, fiind considerat de rabinii zilei drept unul din tinerii cu cele mai promiţătoare perspective de promovare în sânul iudaismului. Iar cât priveşte râvna sa, îi depăşea pe toţi colegii săi.

Urmărind creşterea credinţei creştine, cunoscută sub denumirea de Calea, Saul vedea în această dezvoltare o ameninţare la adresa propriei sale religii. Prin urmare, dând dovadă de energii aparent nelimitate, el a pornit la atac împotriva creştinilor, hotărât să pună capăt acestei secte periculoase. Aşa se face că a obţinut permisiune specială din partea marelui preot să-i depisteze în oraşul Damasc din Siria pe ucenicii lui Isus şi să-i aducă legaţi la Ierusalim ca să fie judecaţi şi pedepsiţi.

9:3-6 Saul, împreună cu însoţitorii săi, s-au apropiat de Damasc. Deodată o mare lumină a strălucit în jurul lui din cer, doborându-l pe Saul la pământ. El a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?“ Când a întrebat Saul: „Cine eşti, Doamne?“, i s-a spus: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti“.

Pentru a înţelege mai bine tulburarea emotivă prin care trecea Saul în acest timp, trebuie să ţinem cont neapărat de faptul că el era convins că Isus din Nazaret era mort, zăcând într-un mormânt din Iudeea. Or, întrucât liderul sectei fusese nimicit, nu mai rămânea altceva de făcut decât să-i distrugă pe adepţii acestuia, urmând ca pământul să fie spălat după aceea de această plagă.

Dar acum, primind o lovitură zdrobitoare, Saul află că Isus nu e deloc mort, ci a înviat din morţi şi a fost proslăvit la dreapta lui Dumnezeu în cer! Or, tocmai imaginea aceasta a Mântuitorului proslăvit a fost aceea care a schimbat cursul întregii sale vieţi!

Saul a mai aflat în ziua aceea că ori de câte ori îi prigonise pe ucenicii lui Isus, Îl prigonise, de fapt, chiar pe Domnul Isus. Suferinţele îndreptate asupra mădularelor Trupului, aflate aici pe pământ, au fost resimţite de Capul Trupului, în cer.

În cazul lui Saul, mai întâi s-a pus problema doctrinei (a învăţăturii), şi apoi a îndatoririlor sale. Mai întâi, el a fost instruit cum se cuvine cu privire la Persoana lui Isus. Apoi a fost trimis la Damasc, unde i s-a încredinţat misiunea.

9:7-9 Oamenii care-l însoţeau au rămas înmărmuriţi, căci ei au auzit sunetul din cer, dar nu şi cuvintele articulate pe care le-a auzit Saul (22:9). Ei nu L-au văzut pe Domnul. Numai Saul L-a văzut şi a fost chemat să-I fie apostol, cu acest prilej.

Orgoliosul fariseu a fost condus acum de mână în Damasc, unde a rămas trei zile fără vedere. În tot acest timp, nici nu a mâncat, nici nu a băut.

9:10-14 Ne imaginăm ce efect cutremurător va fi avut asupra creştinilor din Damasc vestea convertirii lui Saul, căci ei ştiau că Saul pornise într-acolo hotărât să-i prindă, ceea ce i-a determinat să se roage ca Domnul să intervină. Mai ştii, poate că s-au rugat chiar ca Domnul să-l convertească. Iar acum primesc vestea că duşmanul de neîmpăcat al Credinţei a devenit creştin! Nu-şi puteau crede urechilor că acest lucru s-a întâmplat cu adevărat!

Când Domnul l-a instruit pe Anania, unul din credincioşii de la Damasc, să-i facă o vizită lui Saul, Anania şi-a vărsat înaintea Domnului toată teama şi îngrijorarea din inima sa cu privire la acest om. Dar când a fost asigurat că în loc să-i mai prigonească pe creştini, Saul se ruga, în acest timp, Anania s-a dus în casa lui Iuda, de pe strada numită „Dreaptă“.

9:15, 16 Domnul avea planuri minunate cu viaţa lui Saul: „…el este un vas pe care Mi l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta cât de mult trebuie să sufere pentru Numele Meu“. Prin excelenţă, Saul urma să fie apostol către Neamuri. Misiunea şi mandatul încredinţate în acest scop aveau să-l aducă înaintea regilor. Dar el avea să predice deopotrivă şi concetăţenilor săi după trup, urmând ca din partea acestora să aibă parte de cele mai crunte prigoane.

9:17, 18 Dând dovadă de un minunat gest de har şi iubire creştină, Anania îşi exprimă acum deplina părtăşie cu noul convertit, punându-şi mâinile peste el şi numindu-l „Frate Saul“, explicând, totodată, scopul vizitei sale: ca Saul să-şi primească vederea şi să fie umplut cu Duhul Sfânt.

E important de reţinut în acest punct că Duhul Sfânt a fost dat lui Saul prin actul de punere a mâinilor săvârşit de un simplu ucenic. Anania era ceea ce comentatorii numesc „un laic“ (mirean). Or, faptul că Domnul S-a folosit de un credincios ce nu era apostol de bună seamă ar trebui să fie o mustrare la adresa celor care insistă că aceste prerogative aparţin exclusiv „clerului“.

Când este cineva convertit cu adevărat, câteva lucruri se vor întâmpla cu certitudine absolută. Există semne distinctive care vor trăda în mod neîndoios realitatea convertirii sale. Tot aşa s-a întâmplat şi cu Saul din Tars.
Dar să vedem care au fost aceste semne distinctive? Francis W. Dixon enumeră câtevadintre acestea:

1. El s-a întâlnit cu Domnul şi I-a auzit glasul (Fapte 9:4-6). A primit o revelaţie divină – singura care-l putea convinge şi transforma în cercetătorul smerit şi ucenicul devotat al Domnului de după convertire.

2. A fost umplut de un dor nespus de mare de a asculta de Domnul, de a I se supune şi a face voia Lui (Fapte 9:6).

3. A început să se roage (Fapte 9:11).

4. A fost botezat (Fapte 9:18).

5. S-a unit în părtăşie sfântă cu copiii lui Dumnezeu (Fapte 9:19).

6. A început să mărturisească cu putere (Fapte 9:20).

7. A crescut în har (Fapte 9:22).

MISIUNEA AŞA-NUMIŢILOR „OAMENI LAICI“

Unul din cele mai importante învăţăminte pe care le desprindem din cartea Fapte este că creştinismul este o mişcare a laicilor (mirenilor) şi că lucrarea de mărturisire, de vestire a Evangheliei, nu se limita la o categorie specială, cum ar fi preoţii sau clericii, ci aparţinea tuturor credincioşilor. Harnack a afirmat că: atunci când biserica a dobândit cele mai mari izbânzi în epoca primară, pe timpul imperiului roman, izbânzile au fost câştigate nu de învăţători sau de predicatori sau de apostoli, ci de misionarii neoficiali.

Dean Inge scrie şi el:

Creştinismul a început ca o religie profetică a laicilor… De laici depinde viitorul creştinismului…

Bryan Green arată că…

Viitorul creştinismului şi al evanghelizării lumii se află în mâinile bărbaţilor şi femeilor de rând, şi nicidecum doar în mâna slujitorilor creştini de profesie.

Iar Leighton Ford adaugă:

Biserica ce se gâtuie pe sine, rezervând lucrarea de mărturisire doar pentru specialişti, trăieşte în contravenţie atât faţă de intenţia Capului ei, cât şi faţă de modelul pe care vedem limpede că îl practicau creştinii primari… Sarcina evanghelizării apăsa în mod egal asupra întregii biserici, nu doar pe umerii „unor persoane anume desemnate“.

În fine, J. A. Stewart:

Fiecare membru al adunării locale ieşea [în lume] ca să câştige suflete pentru Cristos prin intermediul unor contacte personale. Apoi îi aduceau pe aceşti nou-născuţi [pe plan spiritual] în sânul acestor biserici locale, unde erau îndoctrinaţi şi cimentaţi în credinţa Răscumpărătorului. La rândul lor, aceştia ieşeau şi ei [în lume], procedând la fel.

Realitatea de o minunată simplitate este că în biserica apostolică nu exista nici o persoană cu titlul de „cleric“ sau „popă“ care să conducă o adunare locală. De regulă, biserica din fiecare localitate era alcătuită din sfinţi, episcopi şi diaconi (Fil. 1:1). Sfinţii erau toţi slujitori [ai Evangheliei] în accepţiunea Noului Testament.
Episcopii erau bătrânii (presbiterii, n.tr.), supraveghetorii sau îndrumătorii spirituali. Diaconii erau slujitorii care îşi îndeplineau îndatoririle în chestiuni legate de finanţele bisericii locale şi alte aspecte înrudite.

Nici un episcop sau bătrân (presbiter, n.tr.) nu ocupa funcţia de „cleric“. Exista un corp de presbiteri care conlucrau împreună ca păstori ai adunării.

„Bine“, va întreba cineva, „dar cum rămâne cu apostolii, profeţii, evangheliştii, păstorii şi învăţătorii? Nu au fost oare echivalentul clericilor în bisericile din primele zile ale creştinismului?“

Răspunsul la această întrebare îl găsim la Efeseni 4:12. Darurile acestea au fost dăruite pentru a-i zidi pe sfinţi, pentru ca ei (sfinţii) să poată duce la îndeplinire lucrarea de slujire şi astfel să zidească trupul lui Cristos. Ţelul urmărit de ei nu a fost acela de a se instala pe ei înşişi în posturi permanente de persoane oficiale care să domnească peste biserica locală, ci să depună eforturi pentru ca în viitorul apropiat biserica locală să-şi poată desfăşura ea însăşi această lucrare, după care ei se puteau duce mai departe, înfiinţând şi întărind şi alte adunări.

Potrivit istoricilor bisericii, sistemul clerical a apărut în veacul al doilea, nepomenindu-se de el în perioada descrisă de cartea Faptelor Apostolilor. De atunci încoace, clericalismul a constituit o piedică în calea evanghelizării lumii şi a dezvoltării bisericii, întrucât e un sistem în care prea mult depinde de prea puţini.

Credincioşii din Noul Testament nu sunt doar slujitori [ai Evangheliei], ci şi preoţi. Ca preoţi sfinţi, ei au acces permanent prin credinţă în însăşi prezenţa lui Dumnezeu, să I se închine (1 Pe. 2:5). Ca preoţi regali, ei au privilegiul de a le spune oamenilor despre Cel care i-a chemat din întuneric la minunata Sa lumină (1 Pe. 2:9). Preoţia tuturor credincioşilor nu înseamnă că fiecare este calificat să predice sau să-i înveţe pe oameni în public; ci se referă în esenţă la închinare şi mărturie. Dar adevărul preoţiei universale a credincioşilor înseamnă că nu mai există o clasă specială de preoţi care să deţină controlul asupra închinării şi slujirii.

9:19-25 Ucenicii din Damasc i-au deschis lui Saul inimile şi casele. Nu după mult timp el s-a dus la sinagogă, propovăduind cu îndrăzneală că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Să-i fi văzut atunci pe ascultătorii săi iudei, ce consternaţi au fost! Cum, oare n-au înţeles ei bine? Nu era acesta cel ce ura cu atâta înverşunare numele lui Isus? Şi acum le predică cu totul altceva: că Isus este Dumnezeu! Ce să înţeleagă din toate astea?

Cât a stat Saul în Damasc cu ocazia acestei prime vizite nu ştim. Dar de la Galateni 1:17 aflăm că a părăsit Damascul, s-a dus în Arabia, unde a stat o perioadă de timp nespecificată, după care s-a întors la Damasc. Unde poate fi inserată călătoria făcută de Saul în Arabia în capitolul 9 din Faptelor Apostolilor? Probabil între versetul 21 şi 22.

Mulţi dintre slujitorii de care S-a folosit Dumnezeu cel mai intens au avut această experienţă arabă sau a pustiului, înainte de a fi trimişi să predice.

În Arabia Saul a avut prilejul de a medita la marile evenimente ce avuseseră loc în viaţa lui şi în special la evanghelia harului lui Dumnezeu, ce-i fusese încredinţată lui. Când s-a întors la Damasc (v. 22), a putut să-i înfrunte pe iudeii din sinagogi, făcându-i de ruşine şi dovedind că Acest Isus este Mesia lui Israel. Acest lucru i-a înfuriat atât de mult încât au complotat împotriva lui, plănuind să-l omoare pe cel ce fusese eroul lor până nu demult, dar care între timp devenise pentru ei un „apostat“, un „renegat“ şi un „trădător“. Saul a scăpat cu viaţă, fiind coborât prin zid,… într-o coşniţă. A fost o fugă ruşinoasă, dar oricum Saul era acum un om zdrobit, or, oamenii zdrobiţi pot suferi de dragul lui Cristos ocări de care alţii se feresc.

9:26-30 Din punct de vedere omenesc, Ierusalim era locul cel mai periculos pe care putea să-l viziteze Saul. Dar asigurarea că cineva se află în voia lui Dumnezeu îi va permite să ia toate măsurile menite să-l pună la adăpost.

Dacă aceasta a fost prima vizită a lui Saul la Ierusalim ca şi creştin – aceeaşi care a avut loc la trei ani după convertirea sa (Gal. 1:18) rămâne un subiect de dezbatere. Cu ocazia primei vizite la Ierusalim el s-a întâlnit cu Petru şi cu Iacov, nu însă şi cu ceilalţi apostoli. Aici în versetul 27, se spune că Barnaba… l-a adus la apostoli. Asta ar putea însemna, desigur, fie Petru şi Iacov, fie toţi apostolii. Dacă varianta ultimă este valabilă, atunci această a doua vizită făcută la Ierusalim nu mai este menţionată în nici un alt loc.

La început ucenicii din Ierusalim s-au temut să-l primească pe Saul, îndoindu-se de sinceritatea profesiunii sale de credinţă. Barnaba nu şi-a dezminţit semnificaţia numelui de fiu al mângâierii, împrietenindu-se cu Saul, relatând convertirea sa şi spunându-le celorlalţi despre neînfricata mărturie depusă de Saul pentru Cristos la Damasc. Curând credincioşii şi-au dat seama că Saul este sincer, când l-au văzut predicând cu îndrăzneală în Numele Domnului Isus la Ierusalim.

Saul a stârnit cea mai mare împotrivire în rândurile eleniştilor. Când au văzut fraţii că viaţa lui este în pericol din partea acestor iudei, l-au escortat pe Saul până în portul Cezareea. De acolo el s-a întors în oraşul său natal Tars, situat pe coasta de sud-est a Asiei Mici.Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul,Pagini Crestine,Convertirea lui Saul