Femeia prinsă în adulter

Femeia prinsa in adulter

Ioan 8:1-11

1. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El S-a aşezat jos şi-i învăţa.
3. Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul mulţimii
4. şi I-au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
5. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”
6. Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a aplecat jos şi scria cu degetul pe pământ.
7. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8. Apoi S-a aplecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
9. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10. Atunci S-a ridicat; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
11. „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te condamn. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”

Comentariu de text

Femeia prinsă în adulter (8:1-11)

8:1 Versetul acesta este strâns legat de ultimul verset din capitolul 7. Legătura se va observa mai bine dacă vom uni cele două versete astfel: „Şi toţi oamenii s-au întors la casele lor, dar Isus S-a dus pe Muntele Măslinilor“. Cu adevărat rostise Domnul cuvintele: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul“.

8:2 Muntele Măslinilor nu era departe de templu. Dis-de-dimineaţă, Domnul Isus a coborât versantul Muntelui Măslinilor, a traversat valea Chedron şi a urcat din nou în cetate, unde se afla templul. Toţi oamenii au venit la El, iar El a stat jos şi i-a învăţat.

8:3 Cărturarii (un grup de oameni care se ocupau cu copierea şi predarea Scripturilor) împreună cu fariseii erau nerăbdători să-L prindă pe Isus în vreun vicleşug, să spună ceva care să le dea prilejul să-I aducă o învinuire. I-au adus astfel o femeie ce fusese prinsă în actul adulterului şi au pus-o să stea în mijlocul mulţimii, probabil faţă în faţă cu Isus.

8:4 Femeia a fost acuzată, pe drept, de a fi comis adulter, căci nu găsim nici un temei din textul biblic din care să reiasă că nu ar fi comis acest păcat groaznic. Dar unde era bărbatul cu care păcătuise? De atâtea ori în viaţă femeile au fost pedepsite, în timp ce bărbaţii, care au fost adevăraţii autori ai păcatului, au rămas nepedepsiţi.

8:5 Era limpede că-I întinseseră Domnului o cursă, încercând să-L determine să contrazică Legea lui Moise. Dacă reuşeau în această privinţă, atunci ar fi putut spera să întărâte oamenii de rând împotriva lui Isus.

Şi astfel ei Îi amintesc Domnului că Moise, în lege, poruncea ca o persoană prinsă în actul adulterului să fie omorâtă cu pietre. Sperând că li se vor împlini planurile lor mârşave, fariseii se aşteptau ca Domnul să contrazică legea lui Moise şi astfel I-au cerut părerea. Ei credeau că dreptatea şi legea lui Moise îi îndreptăţeau să facă din această femeie un exemplu, după cum se exprimă Darby:

Inima omului depravat se va simţi mângâiată şi alinată, dacă va găsi măcar o singură persoană care este mai rea decât el însuşi, dacă îşi va putea închipui că păcatul mai mare pe care l-a săvârşit altcineva poate să-l scuze pe el însuşi. Şi astfel, acuzându-l şi învinuindu-l vehement pe altul, el uită de propria lui răutate, bucurându-se în felul acesta de nelegiuire.

8:6 Neavând nici un temei de a-L acuza pe Domnul, ei se străduiesc să născocească o acuzaţie. Ei ştiau că dacă o va lăsa pe femeie să se ducă în pace, prin aceasta se va opune Legii lui Moise şi ei vor putea să-L acuze că e nedrept. Pe de altă parte, dacă o va condamna pe femeie la moarte, se vor putea folosi de acest pretext pentru a arăta că este duşman al stăpânirii romane şi, în acelaşi timp, că este lipsit de milă.

Isus S-a aplecat şi a scris cu degetul pe pământ. Nu se poate şti ce anume a scris El. Mulţi sunt convinşi că ştiu, dar realitatea e că Biblia, pur şi simplu, nu ne spune ce a scris El.

8:7 Profund nemulţumiţi, iudeii insistau ca Domnul să le dea răspuns. Atunci Isus a spus că pedeapsa pentru călcarea legii trebuie executată, dar că trebuie adusă la îndeplinire de către cei care nu au comis nici un păcat. În felul acesta, Domnul a susţinut Legea lui Moise. El nu a spus că femeia trebuie scutită de pedeapsa legii, ci i-a acuzat pe fiecare din oamenii aceia de a fi păcătuit ei înşişi.

Cei care îşi asumă rolul de judecător al altora trebuie să fie ei înşişi curaţi. Versetul acesta e folosit adesea de unii pentru a scuza păcatul, pe motiv că nu ni se poate imputa o faptă rea, deoarece toţi ceilalţi au comis şi ei o faptă rea. Dar versetul acesta nu scuză păcatul, ci-i condamnă pe cei care sunt vinovaţi, chiar dacă nu au fost prinşi niciodată.

8:8 Încă o dată, Mântuitorul S-a aplecat şi a scris pe pământ. Aici în capitolul 8 găsim singurele cazuri consemnate când Isus ar fi scris ceva, iar ceea ce a scris s-a şters de mult de pe pământ.

8:9 Cei care au acuzat-o pe femeie au fost mustraţi în conştiinţa lor şi n-au mai avut nimic de zis, plecând de acolo, unu câte unu, căci toţi erau vinovaţi, de la cel mai vârstnic până la cel mai tânăr. Isus a rămas singur, cu femeia.

8:10 În harul Său minunat, Domnul Isus i-a arătat femeii că toţi pârâşii ei s-au făcut nevăzuţi, negăsindu-se nici o persoană din mulţime care s-o condamne.

8:11 „Doamne“ din versetul acesta ar putea să însemne, mai degrabă, „Domnule“. Când femeia a spus: „Nimeni, Domnule“, Domnul a rostit minunatele cuvinte: „Nici eu nu te condamn. Du-te şi nu mai păcătui!“

Domnul nu a pretins că ar avea autoritate civilă în această chestiune. Guvernul roman era învestit cu acea putere şi Domnul nu a trecut peste asta. El nici nu a condamnat-o, nici nu a iertat-o, căci nu avea atribuţia respectivă în acel moment. Dar El a avertizat-o totuşi să se lase de păcat.

În primul capitol din Ioan, am aflat că „harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos“. Aici găsim un exemplu al acestora. În cuvintele „nici eu nu te condamn“, avem un exemplu al harului. Cuvintele „du-te şi nu mai păcătui“ sunt cuvintele adevărului.

Domnul nu a spus: „Du-te şi ai grijă să păcătuieşti cât mai puţin“. Isus Cristos este Dumnezeu şi norma Sa este perfecţiunea absolută. El nu poate aproba păcatul, sub nici o formă sau gradaţie a sa. Şi astfel, El aşază înaintea ei standardul perfect al lui Dumnezeu Însuşi.
Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter,Pagini Crestine,Femeia prinsa in adulter