Bogatul și Lazăr

Bogatul si Lazar

Luca 16:19-31

19. Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.
20. La uşa lui, zăcea un sărac numit Lazăr, plin de bube.
21. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.
22. Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat.
23. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, l-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
24. şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”
25. „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi le-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.
26. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.”
27. Bogatul a zis: „Te rog, dar, părinte Avraame, trimite-l pe Lazăr în casa tatălui meu;
28. căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.”
29. Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.”
30. „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci, dacă cineva din morţi se va duce la ei, se vor pocăi.”
31. Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu-i ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”

Comentariu de text

Bogatul şi Lazăr (16:19-31)

16:19-21 Domnul Şi-a încheiat discursul pe tema bunei gospodăriri a bunurilor materiale cu naraţiunea ce urmează, în care ni se prezintă două vieţi, două decese şi două lumi de apoi. A se observa că nu ni se spune că ar fi vorba de o parabolă. Subliniem acest fapt, întrucât unii critici par să atenueze implicaţiile grave ale naraţiunii, sub pretextul că ar fi doar o parabolă.

De la bun început, trebuie să precizăm că bogatul, al cărui nume nu este precizat, nu a fost condamnat să se ducă în Hades din pricina bogăţiilor sale. Temelia mântuirii este credinţa în Domnul Isus şi oamenii sunt condamnaţi pentru că au refuzat să creadă în El.

Dar acest bogat a demonstrat că nu poseda credinţă autentică, ce duce la mântuire, prin modul total lipsit de grijă şi interes în care s-a purtat cu cerşetorul care a fost aşezat la uşa sa. Dacă inima i-ar fi fost plină de dragostea lui Dumnezeu, nu şi-ar fi îngăduit să trăiască în huzur, când un semen al său, un sărac, stătea la uşa lui, cerşindu-i câteva firimituri de pâine. Dimpotrivă, el ar fi luat cu asalt împărăţia, lepădându-se de dragostea sa de bani.

Tot atât de adevărat este că Lazăr nu a fost mântuit pentru că era sărac. Mai degrabă, el şi-a pus încrederea în Domnul, acceptând în dar mântuirea sufletului său.

Să analizăm acum portretul bogatului, numit uneori Dives (care înseamnă în latină bogat). El purta doar hainele cele mai scumpe, făcute la comandă, iar masa îi era încărcată cu cele mai alese bucate. El trăia doar pentru el însuşi, satisfăcându-şi toate plăcerile şi poftele trupului său. Pentru Dumnezeu nu avea nici o dragoste adevărată şi nici de aproapele lui nu-i păsa.

Lazăr ne este prezentat într-un contrast izbitor. El era un cerşetor nenorocit, aşezat în fiecare zi în faţa casei bogatului, plin de bube, sleit de foame şi încolţit de câinii soioşi ce veneau şi-i lingeau rănile.

16:22 Când a murit cerşetorul, a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Mulţi pun la îndoială faptul că îngerii realmente ar participa la strămutarea la cer a sufletelor credincioşilor. Noi nu vedem însă că ar exista vreun motiv să punem la îndoială forţa evidentă a cuvintelor din versetul 22. Îngerii îi slujesc pe credincioşi în viaţa aceasta şi nu pare să existe vreun motiv care să-i împiedice s-o facă şi la moartea lor.

Sânul lui Avraam este o expresie încărcată de simbolism, ce denotă un loc de mare fericire. Pentru orice evreu, gândul de a avea părtăşie cu Avraam sugera o bucurie inexprimabilă. Noi credem că sânul lui Avraam este totuna cu cerul (raiul). Când a murit bogatul, trupul lui a fost îngropat – acelaşi trup pentru care avusese atâta grijă şi pentru care cheltuise atâţia bani.

16:23, 24 Dar lucrurile nu se opresc aici. Sufletul său, acea parte conştientă din el, s-a dus în Hades. Hades este, în originalul grec al Noului Testament, totuna cu Şeol-ul din Vechiul Testament. Este starea duhurilor care au părăsit această lume. În perioada Vechiului Testament, era considerat a fi locuinţa de după moarte a celor mântuiţi, cât şi a celor nemântuiţi. Aici este numit locuinţa celor nemântuiţi, deoarece citim că bogatul era în chinuri.

Ucenicii trebuie să fi fost consternaţi când L-au auzit pe Isus spunând că acest evreu bogat s-a dus în Hades. Conform Vechiului Testament, ei fuseseră învăţaţi să considere bogăţiile drept un semn al bunăvoinţei şi binecuvântării lui Dumnezeu. Unui israelit care asculta de Domnul i se făgăduia prosperitate materială. Atunci cum putea un iudeu bogat să meargă în Hades?

Domnul Isus tocmai anunţase că odată cu propovăduirea lui Ioan începuse o nouă ordine a lucrurilor. De acum încolo, bogăţiile nu vor mai fi un semn distinctiv al binecuvântărilor, ci vor constitui o punere la probă a credincioşiei cuiva, în administrarea lucrurilor încredinţate. Cui i s-a dat mult, mult i se va cere.

Versetul 23 infirmă teoria aşa-numitului „somn al sufletului“, conform căreia sufletul nu s-ar afla în stare conştientă în intervalul dintre moarte şi înviere. Dimpotrivă, versetul ne arată limpede că dincolo de mormânt ne aşteaptă o existenţă conştientă. De fapt, rămânem uimiţi de gradul foarte cuprinzător al cunoştinţelor pe care le poseda bogatul. L-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Ba chiar a putut să comunice cu Avraam. Adresându-i-se cu cuvintele: Părinte Avraam, i-a cerut îndurare, rugându-l să-l trimită pe Lazăr să-i aducă o picătură de apă, ca să-şi răcorească limba.

Desigur, se ridică în acest punct întrebarea cum poate un suflet fără trup să cunoască setea şi să simtă dogoarea focului. Conchidem că lucrurile sunt enunţate la modul figurat aici, dar asta nu înseamnă nicidecum că suferinţa nu era reală.

16:25 Avraam i s-a adresat cu termenul fiule, sugerând că acesta era un descendent fizic al său, dar nu şi spiritual. Patriarhul i-a amintit de viaţa de lux, confort şi huzur pe care a dus-o pe pământ. El a descris şi sărăcia şi suferinţele prin care a trecut Lazăr. Acum, de partea cealaltă a mormântului, rolurile s-au inversat. Inegalităţile din viaţa de aici au fost răsturnate.

16:26 Aflăm din acest pasaj că alegerile pe care le facem în viaţa de acum hotărăsc destinul nostru etern şi că, odată ce a intervenit moartea, destinul nostru este pecetluit. Nu există posibilitatea trecerii de la locuinţa celor mântuiţi la aceea a celor condamnaţi şi vice versa.

16:27-31 În moarte, îl vedem dintr-o dată pe bogat transformat într-un evanghelist. El îşi exprimă astfel dorinţa ca cineva să se ducă la cei cinci fraţi ai săi ca să-i prevină, să nu ajungă şi ei în acest loc de chin. Avraam i-a răspuns că aceşti cinci fraţi, întrucât sunt evrei, au Scriptura Vechiului Testament şi aceasta trebuie să le fie suficientă prevenire. Dar bogatul l-a contrazis pe Avraam, afirmând că dacă se va duce cineva dintre cei morţi, se vor pocăi. Cuvântul ultim l-a avut însă Avraam, care a arătat că eşecul de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu e caracterizat de finalitate. Dacă oamenii nu vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se găseşte el consemnat în Biblie, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. Lucrul acesta este dovedit cu prisosinţă prin faptul că Domnul Isus Însuşi a înviat din morţi, şi totuşi oamenii nu cred în El.

Din Noul Testament noi ştim că atunci când moare un credincios, trupul lui merge în mormânt, dar sufletul lui merge în cer, în prezenţa lui Cristos (2 Cor. 5:8; Fil. 1:23). În schimb, când moare un necredincios, trupul lui merge de asemenea în mormânt, dar sufletul lui se duce în Hades. Pentru el, Hadesul este un loc de suferinţă şi căinţă.

La Răpire, trupurile credincioşilor vor fi înviate din mormânt şi reunite cu duhurile şi sufletele lor (1 Tes. 4:13-18). Apoi ei vor locui cu Cristos, pe vecie. La Judecata de la Marele Tron Alb, trupurile, duhurile şi sufletele necredincioşilor vor fi reunite (Apo. 20:12, 13). Apoi ei vor fi aruncaţi în iazul de foc, locul pedepsei veşnice.

Şi astfel, capitolul 16 se încheie cu acest avertisment cât se poate de solemn la adresa fariseilor şi a tuturor celor care trăiesc pentru bani. Ei procedează aşa spre pierzarea sufletelor lor. Este mai bine să cerşeşti pâine aici pe pământ, decât să cerşeşti apă în Hades.
Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar,Pagini Crestine,Bogatul si Lazar