Cele trei ore de întuneric

Cele trei ore de întuneric

Matei 27:45-50

45. De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
46. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
47. Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”
48. Şi îndată, unul din ei a alergat să ia un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea.
49. Dar ceilalţi ziceau: „Lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.”
50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.

Comentariu de text

Cele trei ore de întuneric (27:45-50)

27:45 Toate suferinţele şi înjosirile pe care le-a îndurat din partea oamenilor au pălit în comparaţie cu ceea ce-L confrunta acum. De la ceasul al şaselea (adică la amiază) până la ceasul al nouălea (ora 15) s-a făcut întuneric peste toată ţara Palestinei, dar şi în sufletul Său.

În timpul acesta a purtat El blestemul de nedescris al păcatelor noastre. În aceste trei ore au fost comprimate: iadul pe care-l meritam noi, mânia lui Dumnezeu împotriva tuturor fărădelegilor noastre. Noi vedem acest lucru ca prin ceaţă. Pur şi simplu nu putem înţelege ce a însemnat pentru El să satisfacă toate cerinţele neprihănirii lui Dumnezeu împotriva păcatului. Ştim doar atât: că în acele trei ore El a plătit preţul, a achitat datoria şi a isprăvit lucrarea ce se cerea îndeplinită pentru răscumpărarea omului.

27:46 Şi pe la ceasul al nouălea (deci la trei după-amiază) Isus a strigat cu glas tare, zicând: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ Răspunsul îl găsim în Psalmul 22:3: „…Tu eşti Cel Sfânt, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel“.

Întrucât Dumnezeu este sfânt, El nu poate trece cu vederea păcatul. Dimpotrivă, El trebuie să-l pedepsească. Domnul Isus nu a avut nici un păcat al Său, propriu, dar El a luat asupra Sa păcatele noastre. Când Dumnezeu, Judecătorul, a privit jos pe pământ şi a văzut păcatele noastre asupra Înlocuitorului fără păcat propriu, El Şi-a retras dragostea de la Fiul. Tocmai această despărţire a fost aceea care a smuls din inima lui Isus ceea ce poeta Elizabeth Barret Browning a definit drept „strigătul de orfan al lui Emanuel“:

27:47, 48 Când Isus a strigat: „Eli, Eli..“., unii din cei ce stăteau acolo au zis că îl strigă pe Ilie. Dacă a fost vorba de o confuzie de nume sau dacă au rostit aceste cuvinte în batjocură – textul nu precizează. Unul din ei s-a folosit de o trestie lungă pentru a-I duce la buze un burete înmuiat în vin acru. Judecând după Psalmul 69:21, acesta nu era un gest de îndurare, ci avea scopul de a-i mări suferinţele.

27:49 Atitudinea generală a mulţimii era de aşteptare, să vadă dacă Ilie va împlini rolul pe care i l-a atribuit tradiţia iudaică – să vină în ajutorul celor neprihăniţi. Dar nu era vremea să vină Ilie (Mal. 4:5); era vremea să moară Isus.

27:50 După ce Isus a strigat iarăşi cu glas tare, Şi-a dat duhul. Strigătul cu glas tare demonstrează că El a murit în tărie, nu în slăbiciune. Faptul că Şi-a dat duhul distinge moartea Sa de aceea a oricăror alte persoane. Noi murim pentru că trebuie să murim, dar El a murit din proprie opţiune. Oare nu spusese El: „…Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi..“. (Ioan 10:17, 18).

(Nota traducătorului: în locul versurilor din engleză scrise de F.W. Pitt, oferite de autorul comentariului în acest punct, am găsit de cuviinţă să redau versuri din opera regretatului poet român creştin Costache Ioanid:)

Pagini Crestine,Cele trei ore de intuneric,Pagini Crestine,Cele trei ore de intuneric,Pagini Crestine,Cele trei ore de intuneric,Pagini Crestine,Cele trei ore de intuneric,Pagini Crestine,Cele trei ore de intuneric