Învierea lui Lazăr (partea 1)

Invierea lui Lazar (partea 1)

Ioan 11-1-16

1. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.
2. Maria era aceea care L-a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.
3. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.”
4. Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
5. Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;
7. şi pe urmă a zis ucenicilor: „Haideți să ne întoarcem în Iudeea.”
8. „Învăţătorule”, I-au zis ucenicii, „acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre şi Tu Te întorci în Iudeea?”
9. Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;
10. dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el.”
11. După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.”
12. Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”
13. Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna primită prin somn.
14. Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.
15. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haideți să mergem la el.”
16. Atunci Toma, zis Geamăn, a spus celorlalţi ucenici: „Haideți să mergem şi noi să murim cu El!”
17. Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.
18. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,
19. mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.
20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria stătea în casă.
21. Marta I-a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da.”
23. Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
24. „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”
25. Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
27. „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

Comentariu de text

Boala lui Lazăr (11:1-4)

11:1 Ajungem acum la cea mai mare minune săvârşită de Domnul Isus în cadrul lucrării Sale publice. În anumite privinţe, a fost cel mai mare miracol dintre toate – învierea unui mort. Lazăr trăia în cătunul Betania, situat la circa 3 kilometri est de Ierusalim. Betania era cunoscută ca loc de baştină al Mariei şi al surorii sale Marta.

Iată ce spune Pink, citându-l pe episcopul Ryle:

A se observa că prezenţa copiilor aleşi ai lui Dumnezeu este tocmai lucrul care face ca oraşe şi ţări să se bucure de faimă înaintea lui Dumnezeu. Satul Martei şi Mariei este astfel remarcat, în vreme ce Memfis şi Teba nu sunt menţionate în Noul Testament.

11:2 Ioan oferă explicaţia că este vorba despre Maria din Betania, care L-a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul capului ei. Acest act unic de devoţiune a fost subliniat de Duhul Sfânt. Domnul Îşi găseşte plăcerea în adoraţia copiilor Săi.

11:3 Când Lazăr s-a îmbolnăvit, Domnul Isus Se afla, după câte se pare, pe malul de răsărit al râului Iordan. Surorile I-au trimis vorbă imediat că Lazăr, pe care Îl iubea Domnul, era bolnav.

Ce mişcător este modul în care I-au prezentat aceste surori Domnului cazul fratelui lor! Ele au apelat la dragostea Sa pentru fratele lor, ca argument menit să-L convingă pe Domnul să le vină în ajutor.

11:4 Când Isus… a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte“, nu a lăsat să se înţeleagă că Lazăr nu va muri, ci că moartea nu va fi rezultatul final al acestei boli. Lazăr va muri, dar apoi va fi înviat din morţi. Scopul real al bolii a fost slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea. Dumnezeu a îngăduit ca acest lucru să se întâmple pentru ca Isus să vină şi să-L învie pe Lazăr din morţi şi astfel să se manifeste din nou ca adevăratul Mesia, iar oamenii să-L slăvească pe Dumnezeu pentru acest miracol extraordinar.

Nu se face absolut nici o aluzie la faptul că boala lui Lazăr s-ar fi datorat vreunui păcat deosebit din viaţa sa. Mai degrabă, el ne este înfăţişat ca un ucenic consacrat, pe care Mântuitorul îl iubea în mod deosebit.

Isus vine la Betania (11:5-16)

11:5 Când pătrunde boala în casa noastră, să nu acceptăm imediat concluzia că Dumnezeu este supărat pe noi. Aici boala a fost legată direct de dragostea Sa, mai degrabă decât de supărarea Sa. „Pe cei pe care Îi iubeşte îi şi disciplinează“.

11:6, 7 Poate că ne-am fi gândit că dacă Domnul într-adevăr i-a iubit pe aceşti credincioşi, atunci ar fi lăsat totul şi ar fi pornit îndată spre casa lor. Când colo, citim că, atunci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era.

Întârzierile lui Dumnezeu nu constituie un răspuns negativ la rugăciunile noastre. Dacă nu ne răspunde imediat la rugăciune, înseamnă că probabil doreşte să ne înveţe să aşteptăm, iar dacă aşteptăm cu răbdare, vom constata că ne va răspunde la rugăciune într-un mod mult mai minunat decât ne-am fi aşteptat.

Nici măcar iubirea pe care le-o purta celor trei: Marta, Maria şi Lazăr nu L-a putut forţa pe Cristos să acţioneze în contratimp, înainte de a fi sosit momentul potrivit. Tot ce făcea El constituia o ascultare de voia Tatălui Său pentru El şi în conformitate cu orarul divin.

După două zile, care puteau părea, la prima vedere, un timp irosit, Domnul Isus le-a propus ucenicilor să se ducă din nou în Iudeea.

11:8 Ucenicii erau încă sub impresia scenei în care iudeii căutaseră să-L ucidă cu pietre pe Cristos, după ce dăruise vedere orbului. Prin urmare, s-au mirat că Se şi gândeşte să meargă în Iudeea, unde ar fi confruntat cu un pericol atât de mare.

11:9 Isus a răspuns în felul următor: în cursul obişnuit al evenimentelor, există douăsprezece ore de lumină ale zilei, în care oamenii pot să-şi desfăşoare munca. Atâta timp cât omul munceşte în timpul acesta alocat, nu există pericolul să se poticnească sau să cadă, deoarece el vede unde se duce şi ce face. Lumina acestei lumi sau lumina zilei îl păzeşte de pericolul unei morţi accidentale, prin alunecare şi cădere.

Sensul spiritual al cuvintelor Domnului este acesta: Domnul Isus umbla în ascultare perfectă de voia lui Dumnezeu. Astfel nu exista nici un pericol ca El să fie omorât înainte de vremea rânduită. El avea să fie păstrat în viaţă până când se va fi încheiat lucrarea Sa.

Într-un anumit sens acest lucru este adevărat cu privire la orice credincios. Dacă umblăm în părtăşie cu Domnul şi împlinim voia Lui, nu există putere de pe pământ care să ne poată omorî înainte de timpul rânduit de Dumnezeu.

11:10 Cel care umblă noaptea nu este însă credincios lui Dumnezeu, ci trăieşte după voia sa proprie. Omul acesta se împiedică uşor, pentru că nu are călăuzire divină, care să-i lumineze cărarea.

11:11 Domnul a numit moartea lui Lazăr un somn. A nu se uita însă că în Noul Testament somnul nu este niciodată aplicat la suflet, ci la trup. Nicăieri în Scriptură nu ni se spune că atunci când moare, sufletul ar fi într-o stare de somn. Mai degrabă, sufletul credinciosului merge în prezenţa lui Cristos, ceea ce este mult mai bine.

Prin afirmaţia aceasta, Domnul Isus a relevat încă o dată omniscienţa Lui. El ştia că Lazăr murise deja, deşi vestea care I se transmisese spunea că e doar bolnav. El ştia pentru că este Dumnezeu.

Deşi oricine poate să-l trezească pe cineva dintr-un somn fizic, numai Domnul l-a putut trezi pe Lazăr din somnul morţii. Aici Isus Şi-a exprimat intenţia de a face tocmai acest lucru.

11:12 Ucenicii Lui nu au înţeles aluzia Domnului la somn. Ei nu au înţeles că El se referea la moarte. Poate credeau că somnul lui Lazăr era un simptom al vindecării sale, spunându-şi că dacă Lazăr poate dormi atât de adânc, atunci a trecut de punctul critic şi că se va vindeca negreşit.

Versetul mai poate fi interpretat în sensul că dacă Lazăr nu suferea de altceva decât de acest somn adânc, atunci nu mai era nevoie să Se ducă Domnul la Betania să-l ajute. Se poate ca ucenicii să se fi temut de pericolul la care se expuneau şi astfel s-au agăţat de acest pretext pentru a nu se duce în casa Mariei şi a Martei.

11:13, 14 Aici se spune clar că prin termenul „somn“ Isus S-a referit la moarte, dar că ucenicii nu au înţeles acest lucru. Totuşi sensul cuvintelor este cât se poate de limpede. Isus le-a spus ucenicilor fără înconjur că Lazăr a murit. Cu cât calm au primit ucenicii vestea aceasta! Ei nu L-au întrebat pe Domnul: „De unde ştii?“ El a vorbit cu autoritate desăvârşită, iar ei nu au pus la îndoială cunoaşterea Sa.

11:15 Domnul Isus nu S-a bucurat că Lazăr a murit, dar S-a bucurat că nu S-a aflat în Betania cu acea ocazie. Dacă ar fi fost acolo, Lazăr nu ar fi murit.

Nicăieri în Noul Testament nu găsim scris că cineva ar fi murit în prezenţa Domnului. Ucenicii aveau să vadă o minune şi mai mare decât aceea de prevenire a morţii. Ei aveau să vadă un om înviat din morţi şi astfel credinţa lor avea să fie întărită.

Prin urmare, Domnul Isus a spus că S-a bucurat din pricina lor că nu a fost la Betania şi a adăugat: „pentru ca voi să credeţi“. Domnul nu a lăsat să se înţeleagă că ucenicii nu crezuseră încă în El. Bineînţeles că ei au crezut deja! Dar minunea pe care o vor vedea la Betania le va întări credinţa în El. Şi astfel i-a îndemnat să vină cu El.

11:16 Toma a cumpănit că dacă Domnul Isus se va duce în ţinutul acela, va fi ucis de iudei. Dacă ucenicii se vor duce cu Isus, Toma credea că şi ei vor fi omorâţi împreună cu El. Şi astfel, într-un spirit de pesimism şi posomorâre, i-a îndemnat pe ucenici să-L însoţească pe Isus. Cuvintele sale nu sunt o pildă de mare credinţă şi curaj, ci de descurajare.

Isus: Învierea şi Viaţa (11:17-27)

11:17, 18 Faptul că Lazăr se afla în mormânt de patru zile era o dovadă în plus a faptului că murise cu adevărat.

Observaţi cum are grijă Duhul Sfânt să prezinte toate detaliile din care să reiasă clar că învierea lui Lazăr a fost un miracol real. Lazăr murise probabil la scurt timp după ce au fost trimişi solii să-I ducă lui Isus vestea că este bolnav.

Distanţa dintre Betania şi Betabara, unde Se afla Isus, putea fi străbătută într-o zi de mers pe jos. După ce a auzit de boala lui Lazăr, Isus a rămas acolo încă două zile. Apoi I-a mai trebuit încă o zi să ajungă în Betania. Asta explică cele patru zile cât a stat Lazăr în mormânt.

După cum am arătat deja, Betania se afla la circa 3 kilometri est de Ierusalim, sau cincisprezece stadii, cum se spune în textul original.

11:19 Apropierea Betaniei de Ierusalim a făcut ca mulţi iudei să vină la Marta şi Maria ca să le mângâie, fără să le treacă prin cap că în curând mângâierea lor avea să fie cu totul inutilă, deoarece această casă de jale avea să răsune de bucurie.

11:20 Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit imediat înainte. Întâlnirea a avut loc afară din sat. Nu ni se spune de ce nu a venit şi Maria. Poate că ea nu aflase de sosirea lui Isus sau poate că era doborâtă de întristare sau, pur şi simplu, aştepta într-un duh de rugăciune şi încredere. Să fi sesizat ea ce avea să se întâmple, datorită apropierii ei de Domnul? Nu cunoaştem răspunsul.

11:21 Credinţa reală a fost aceea care a învrednicit-o pe Marta să creadă că Isus ar fi putut preveni moartea lui Lazăr. Dar credinţa ei nu era desăvârşită. Ea credea că Domnul ar fi putut face acest lucru numai dacă ar fi fost prezent cu trupul lângă Lazăr. Ea nu şi-a dat seama că Domnul îl putea vindeca pe cineva de la distanţă şi, bineînţeles, că putea să-l învie pe cineva din morţi.

Adesea, când suntem copleşiţi de întristare, vorbim ca Marta. Credem că dacă cutare medicament sau tratament ar fi fost inventat, atunci unul din cei dragi ai noştri nu ar fi murit. Dar toate lucrurile acestea sunt în mâinile Domnului şi nimic nu se întâmplă fără permisiunea Lui, cu nici unul dintre ai Săi.

11:22 Din nou, credinţa acestei surori evlavioase a strălucit minunat. Ea nu ştia cum va proceda Domnul Isus, dar era convinsă că va veni în ajutor. Ea avea încredere că Dumnezeu Îi va asculta cererea şi că va face ca din această aparentă tragedie să iasă ceva bun.

Totuşi ea n-a îndrăznit să creadă că fratele ei va fi înviat din morţi. Cuvântul folosit de Marta aici pentru „a cere“ este cel rezervat rugăciunii către Creatorul. De unde reiese că Marta nu a recunoscut Dumnezeirea Domnului Isus. Ea ştia doar că este un Om mare, dar nu cu mult mai mare decât prorocii din vechime.

11:23 Pentru a ajuta credinţei ei să se înalţe pe culmi şi mai mari, Domnul Isus a făcut anunţul extraordinar că Lazăr va învia din morţi. Ce minunat este să vedem cum Se ocupă Domnul de această femeie întristată şi cum o ajută, pas cu pas, să aibă credinţă în El Însuşi şi în Fiul lui Dumnezeu.

11:24 Marta şi-a dat seama că Lazăr va învia din morţi într-o zi, dar nu s-a gândit că s-ar putea întâmpla chiar în ziua aceea. Ea a crezut în învierea morţilor şi a înţeles că se va întâmpla în ceea ce a numit drept „ziua de pe urmă“.

11:25 E ca şi cum Domnul ar fi spus: „Marta, nu ai înţeles ce am vrut să spun. Eu n-am spus că Lazăr va învia în ziua de pe urmă, ci, întrucât Eu sunt Dumnezeu, am puterea învierii şi a vieţii în mâna Mea. Eu pot să-L învii pe Lazăr din morţi chiar acum, şi chiar voi face acest lucru“.

Apoi Domnul S-a referit la vremea când toţi credincioşii adevăraţi vor fi înviaţi. Asta va avea loc când Domnul Isus va reveni să-Şi ducă copiii în cer.

Atunci vor exista două categorii de credincioşi. Vor fi cei care au murit în credinţă şi cei aflaţi în viaţă la Revenirea Sa. Pentru prima categorie, El vine în ipostaza de Înviere, iar pentru a doua categorie ca Viaţă.

Prima categorie este descrisă în ultima parte a versetului 25: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“. Asta înseamnă că acei credincioşi care au murit înainte de venirea lui Cristos vor fi înviaţi din morţi.

Iată ce spune Burkitt în această privinţă:

O, iubire mai puternică decât moartea! Mormântul nu-L poate despărţi pe Cristos de prietenii Săi. Ceilalţi prieteni ai noştri ne însoţesc până la buza mormântului, după care îşi iau rămas bun de la noi. Dar nici viaţa, nici moartea nu ne pot despărţi de dragostea lui Cristos.

Bengel spune:

„Ce perfectă şi minunată armonie în rânduielile cereşti este să constatăm că nimeni nu a murit în prezenţa Prinţului Vieţii!“

11:26 A doua categorie este descrisă în versetul 26. Cei aflaţi în viaţă la venirea Mântuitorului, care cred în El, nu vor muri niciodată, ci vor fi transformaţi într-o clipă, într-o clipită de ochi, şi vor fi duşi acasă în cer, împreună cu cei care au fost înviaţi din morţi.

Ce adevăruri scumpe ne-au fost împărtăşite, prin intermediul morţii lui Lazăr! Dumnezeu transformă întristarea în bucurie. Apoi, pentru a-i pune credinţa la încercare, Domnul a întrebat-o direct pe Marta: „Crezi tu lucrul acesta?“

11:27 Credinţa Martei a ieşit la iveală, în toată splendoarea luminii de la amiază. Ea L-a mărturisit pe Isus drept Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, despre Care profeţii au prezis că va veni în lume. Şi să nu uităm că ea a făcut această extraordinară mărturisire înainte ca Isus să-l fi înviat pe fratele ei din morţi, nu după!

Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar,Pagini Crestine,Invierea lui Lazar