Pilda celor zece mine

Pilda celor zece mine

Luca 19:11-28

11. Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.
12. Deci, a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia o împărăţie şi apoi să se întoarcă.
13. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (mine) şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.”
14. Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi.”
15. Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a pus să-i cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
16. Cel dintâi a venit şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”
17. El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.”
18. A venit al doilea şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”
19. El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.”
20. A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar;
21. căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.”
22. Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat;
23. atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?”
24. Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.”
25. „Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.”
26. Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
27. Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.”
28. După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

Comentariu de text

Parabola celor zece mine (19:11-27)

19:11 Pe când se apropia Mântuitorul de Ierusalim, venind dinspre Ierihon, mulţi din adepţii Lui credeau că împărăţia lui Dumnezeu urma să se arate îndată. În parabola minelor, El le-a spulberat aceste speranţe, arătându-le că între prima şi a doua Sa venire va fi un interval în timpul căruia ucenicii vor trebui să lucreze cu sârg pentru El.

19:12, 13 Parabola omului de neam mare a avut o paralelă reală, în istoria lui Arhelau. Acesta a fost ales de Irod să-i fie succesor, dar a fost respins de popor. El s-a dus la Roma, pentru a fi confirmat de puterea imperială. Apoi s-a întors, i-a răsplătit pe slujitorii săi, iar pe duşmani i-a nimicit.

În parabola de faţă, Domnul Isus este Omul de neam mare, care S-a dus în cer, unde aşteaptă vremea când Se va întoarce şi-Şi va inaugura împărăţia pe pământ. Cei zece servitori sunt ucenicii Săi. El le-a dat fiecăruia o mină şi le-a spus să le pună în negoţ până Se va întoarce El.

Deşi talentele şi capacităţile fiecărui slujitor al Domnului diferă de ale altuia (vezi parabola talanţilor, Mat. 25:14-30), ei posedă însă şi elemente comune tuturor, cum ar fi privilegiile de a vesti Evanghelia şi de a-L reprezenta pe Cristos în faţa lumii, precum şi privilegiul rugăciunii. Fără îndoială, mina se referă la acestea.

19:14 Cetăţenii sunt poporul Israel. Nu numai că israeliţii L-au respins pe El, dar chiar şi după plecarea Lui, au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi“. Solia aceasta ar putea reprezenta tratamentul aplicat slujitorilor lui Cristos, cum ar fi Ştefan sau ceilalţi martiri.

19:15 Aici avem o imagine simbolică a revenirii Domnului, pentru a-Şi întemeia împărăţia. După aceea El se va ocupa de aceia cărora le dăduse banii.

Credincioşii din epoca actuală vor fi evaluaţi cu privire la slujirea lor, la Scaunul de Judecată al lui Cristos. Această evaluare se va petrece în cer, după Răpire.

Rămăşiţa credincioasă de evrei care Îl vor mărturisi pe Cristos în timpul Marii Strâmtorări vor fi evaluaţi la a doua venire a lui Cristos. Aceasta pare să fie judecata avută în vedere în acest pasaj.

19:16 Primul servitor a câştigat zece mine cu mina ce i se încredinţase. El fusese conştient că banii pe care îi avea nu erau de fapt ai lui („mina ta“) şi astfel s-a folosit de ei cum a ştiut mai bine pentru a promova interesele stăpânului său.

19:17 Stăpânul l-a lăudat pentru că a fost credincios în foarte puţin – fapt care trebuie să ne aducă aminte că şi după ce am făcut tot ce se putea mai bine, tot slujitori netrebnici suntem. El a fost răsplătit cu autoritate peste zece cetăţi.

Cei care Îl slujesc cu credincioşie pe Cristos aici pe pământ vor fi răsplătiţi în împărăţia Sa cu privilegiul de a domni. Gradul în care unui ucenic i se va acorda privilegiul de a dirigui în împărăţia lui Cristos va depinde de măsura în care L-a slujit cu devotament şi jertfire de sine aici pe pământ.

19:18, 19 Al doilea slujitor a câştigat cinci mine cu mina iniţială ce i se încredinţase, drept care a fost răsplătit cu stăpânire peste cinci cetăţi.

19:20, 21 Al treilea nu a avut decât scuze. El a înapoiat mina pe care o păstrase învelită într-un ştergar. El nu a câştigat nimic cu această mină. De ce? Ei bine, el aproape că l-a învinuit pe omul de neam mare pentru eşecul de a fi obţinut profit de pe urma minei, afirmând că nobilul este un om aspru, care ar fi pretins un câştig fără cheltuieli.

Numai că slujitorul s-a autocondamnat prin propriile sale cuvinte. Dacă aşa credea că este stăpânul, atunci ar fi putut, cel puţin, să depună mina la o bancă, pentru ca aceasta să aducă dobândă.

19:22 Citând cuvintele nobilului, Isus nu a recunoscut că ele ar fi fost adevărate. Mai degrabă, inima păcătoasă a slujitorului l-a făcut pe acesta să dea vina pe stăpân, pentru lipsa lui de profit, când, de fapt, lenea lui a fost cauza nerodniciei. Oricum, dacă a crezut că stăpânul lui e aspru, cu atât mai mult trebuia să se pună pe treabă.

19:23 Versetul 23 pare să sugereze că trebuie să facem unul din două lucruri: Fie să punem tot ceea ce avem în slujba Domnului, fie să încredinţăm aceste bunuri altcuiva, care ştie să le fructifice spre slava Lui.

19:24-26 Verdictul rostit de nobil asupra celui de-al treilea slujitor a fost să i se ia mina şi să o dea primului, care a câştigat alte zece mine. Dacă nu folosim în slujba Domnului oportunităţile care ni s-au încredinţat, acestea vor fi luate de la noi. Pe de altă parte, dacă suntem credincioşi în puţine lucruri, Dumnezeu va avea grijă să nu ducem niciodată lipsă de mijloacele de a-L sluji şi mai mult.

Poate unora li se va părea nedrept faptul că mina a fost dată celui care avea deja zece, dar în viaţa spirituală este un principiu de nezdruncinat faptul că celor care Îl iubesc şi-L slujesc cu ardoare li se vor dărui prilejuri tot mai cuprinzătoare de lucru pentru El. Eşecul de a fructifica prilejurile dăruite va conduce, în cele din urmă, la pierderea tuturor prilejurilor.

Al treilea slujitor a suferit pierderea răsplăţii, dar nu se precizează că ar fi avut parte de vreo altă pedeapsă. Se pare că nu se pune deloc la îndoială mântuirea lui.

19:27 Cetăţenii care n-au voit să-l aibă pe nobil ca diriguitor asupra lor sunt definiţi drept vrăjmaşi, fiind condamnaţi la moarte. Aceasta a constituit trista prezicere a soartei de care avea să aibă parte naţiunea care L-a respins pe Mesia.
Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine,Pagini Crestine,Pilda celor zece mine