Pilda nunții fiului de împărat

Pilda nuntii fiului de împărat

Matei 22:1-14

1. Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:
2. „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
3. A trimis pe robii săi să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.
4. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor invitaţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă!”
5. Dar ei, fără să le pese de invitația lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui.
6. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
7. Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
8. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea.
9. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”
10. Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
12. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.
13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

Comentariu de text

Parabola nunţii fiului de împărat (22:1-14)

22:1-6 Isus nu a terminat cu preoţii cei mai de seamă şi fariseii. Recurgând la parabola nunţii fiului de împărat, El l-a înfăţişat din nou pe Israelul cel binecuvântat ca fiind dat la o parte, iar Neamurile dispreţuite aşezate la masă, ca oaspeţi.

El a asemănat împărăţia cerurilor cu un împărat, care a făcut nuntă fiului său. Invitaţia a fost făcută în două etape. Mai întâi, a fost făcută invitaţia personal, de către slujitori, invitaţie care a fost respinsă.

A doua invitaţie anunţa că ospăţul a fost lărgit. Dar şi această a doua invitaţie a fost tratată cu dispreţ de unii, care au fost prea ocupaţi cu munca lor la gospodăriile şi afacerile lor, iar de alţii a fost tratată cu violenţă, aceştia punând mâna pe robi, bătându-şi joc de ei şi omorându-i.

22:7-10 Regele s-a mâniat atât de tare, încât i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Renunţând la prima listă cu invitaţi, el a emis o invitaţie generală, poftindu-i pe toţi să vină. De data aceasta n-a mai rămas nici un loc liber în sala unde se ţinea nunta.

22:11-13 Dar între oaspeţi s-a găsit unul care nu avea haina de nuntă. Întrebat de ce nu este îmbrăcat ca de nuntă, acesta a amuţit. Împăratul a poruncit să fie aruncat în noaptea de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Trebuie menţionat că slujitorii din versetul 13 nu sunt aceiaşi cu slujitorii din versetul 3.

22:14 Domnul nostru a încheiat parabola cu cuvintele: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi“.

Cât priveşte semnificaţia parabolei, împăratul este Dumnezeu şi Fiul Său este Domnul Isus. Ospăţul de nuntă este o descriere adecvată a bucuriei şi însufleţirii care caracterizează împărăţia cerurilor. A introduce Biserica în calitatea ei de mireasă a lui Cristos în acest punct ar complica în mod inutil tabloul. Gândul principal este darea la o parte a Israelului – nu chemarea distinctivă a Bisericii şi destinul ei special.

Prima etapă a invitaţiei îl înfăţişează pe Ioan Botezătorul şi pe cei doisprezece ucenici, invitând cu căldură Israelul la ospăţul de nuntă. Dar poporul Israel a refuzat invitaţia. Cuvintele „dar ei n-au vrut să vină“ (v. 3) au atins apogeul în momentul răstignirii.

A doua etapă a invitaţiei sugerează vestirea Evangheliei către iudeii din cartea Faptelor Apostolilor. Unii au tratat mesajul cu dispreţ. Alţii i-au tratat pe mesageri cu violenţă; cei mai mulţi dintre apostoli au fost martirizaţi. Regele, pe bună dreptate mâniat pe Israel, şi-a trimis „oştile sale“, adică pe împăratul Titus şi legiunile romane, ca să distrugă Ierusalimul şi pe majoritatea locuitorilor săi, în anul 70 după Cristos. Acestea erau „oştile Sale“ în sensul că El s-a folosit de ele ca instrumente ale Sale, prin care să-l pedepsească pe Israel.

Oştile erau, oficial, ale Sale, chiar dacă ele nu-L cunoşteau pe El personal. Acum Israelul este dat la o parte, pe plan naţional, iar Evanghelia este vestită Neamurilor, atât celor buni, cât şi celor răi, tuturor categoriilor de oameni, din toate gradele de respectabilitate (Fapte 13:45, 46; 28:28).

Dar realitatea fiecărui individ care vine este pusă la încercare. Omul care nu avea haina de nuntă este cel care mărturiseşte cu buzele că este gata pentru împărăţie, dar care nu a fost niciodată îmbrăcat cu neprihănirea lui Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos (2 Cor. 5:21). În realitate, nu a fost şi nu este nici o scuză pentru omul fără haina de nuntă.

După cum remarcă comentatorul biblic Ryrie, pe vremea aceea era obiceiul ca oaspeţilor care nu aveau hainele corespunzătoare să li se pună la dispoziţie asemenea haine. Evident, omul din parabolă nu a profitat de situaţia avantajoasă care i s-a pus la dispoziţie. Fără Cristos, el rămâne mut, când este întrebat cu ce drept are pretenţia să intre în împărăţie (Ro. 3:19).

Pierzarea lui este întunericul de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Plânsul sugerează suferinţa din iad. Unii sunt de părere că scrâşnirea dinţilor ar însemna că persoanele respective continuă să-L urască şi să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu chiar şi în iad. În acest caz, se demolează opinia unora, care susţin că flăcările iadului ar exercita un efect purificator asupra celor afectaţi de ele.

Versetul 14 se referă la întreaga parabolă, nu doar la incidentul cu omul lipsit de haina de nuntă. Mulţi sunt chemaţi, adică, chemarea Evangheliei este adresată multora. Dar puţini sunt aleşi. Unii resping chemarea şi chiar şi dintre cei care o acceptă, se dovedeşte, până la urmă, că unii nu au acceptat-o decât cu gura, în realitate inima lor respingând-o.

Toţi cei care răspund la vestea cea bună sunt aleşi. Singurul mod în care poate şti cineva dacă este ales este acela de a vedea ce va face cu Domnul Isus Cristos.

După cum se exprimă comentatorul Jennings: „Toţi sunt chemaţi să se bucure de ospăţ, dar nu toţi sunt dispuşi să-şi pună încrederea în Dătătorul, lăsându-L pe acesta să-i îmbrace cu haina corespunzătoare pentru ospăţ“.
Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului,Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului,Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului,Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului,Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului,Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului,Pagini Crestine,Pilda nuntii fiului