Vindecarea unui băiat posedat

Vindecarea unui baiat posedat

Marcu 9:14-29

14. Când au ajuns la ucenici, au văzut mult popor împrejurul lor şi pe cărturari întrebându-se cu ei.
15. De îndată ce L-a văzut mulţimea pe Isus, s-a mirat şi a alergat la El să-L întâmpine.
16. El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebaţi cu ei?”
17. Şi un om din popor I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care este stăpânit de un duh mut.
18. Oriunde îl apucă, îl trânteşte la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâşneşte din dinţi şi rămâne ţeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul şi n-au putut.”
19. „O, neam necredincios!”, le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda? Aduceţi-l la Mine.”
20. L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pământ şi se zvârcolea făcând spumă la gură.
21. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine aşa?” „Din copilărie”, a răspuns el.
22. „Şi de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.”
23. Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”
24. Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”
25. Când a văzut Isus că mulţimea vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta şi să nu mai intri în el.”
26. Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!”
27. Dar Isus l-a apucat de mână şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare.
28. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?”
29. „Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Comentariu de text

Vindecarea unui băiat posedat de demon (9:14-29)

9:14-16 Ucenicilor nu li s-a permis să rămână pe vârful muntelui, acoperit de glorie. În valea de la picioarele lor se afla o omenire înlăcrimată, care gemea de durere. O lume cuprinsă de nevoie îi aştepta. Când Isus şi cei trei ucenici au ajuns la poalele muntelui, între cărturari, mulţime şi ceilalţi ucenici se purta o discuţie animată. De îndată ce a apărut Domnul, conversaţia s-a întrerupt şi mulţimea a alergat la El. „Despre ce discutaţi cu ucenicii Mei?“ a întrebat El.

9:17, 18 Un tată îndurerat i-a povestit cu înfrigurare Domnului despre fiul său, care era posedat de un duh de muţenie. Demonul îl trântea pe copil la pământ, îl făcea să-şi scrâşnească dinţii şi să facă spume la gură. Aceste convulsii violente îl făceau pe copil să se stingă. Tatăl îi rugase pe ucenici să-l ajute, dar ei n-au putut.

9:19 Isus i-a dojenit pe ucenici pentru necredinţa lor. Oare nu le dăduse El puterea de a scoate demoni? Cât va mai trebui să stea cu ei, până ca ei să înceapă să facă uz de autoritatea pe care le-a încredinţat-o? Câtă vreme va mai trebui să suporte vieţi de neputinţă şi înfrângere?

9:20-23 Pe când aduceau copilul la Domnul, demonul a provocat o criză neobişnuit de violentă. Domnul l-a întrebat pe tatăl lui de când se întâmplă acest lucru, iar tatăl I-a explicat că a fost aşa din copilărie. Spasmele acestea îl aruncaseră adesea pe copil în foc şi în apă, încât era gata să-şi piardă viaţa. Apoi tatăl copilului L-a rugat pe Domnul să facă ceva, dacă poate – un strigăt sfâşietor izvorât din inima unui tată, care a trăit atâţia ani disperaţi. Isus i-a spus că nu se punea problema capacităţii Sale de a vindeca, ci a tatălui de a crede. Credinţa în Dumnezeul cel viu este întotdeauna răsplătită. Nici un caz nu este prea greu pentru El.

9:24 Tatăl a exprimat paradoxul credinţei şi al necredinţei, pe care îl cunosc toţi copiii lui Dumnezeu din toate veacurile. „Doamne, cred. Ajută necredinţei mele!“ Noi vrem să credem, dar constatăm că suntem copleşiţi de îndoială. Detestăm această contradicţie lăuntrică, această combinaţie nelogică, şi totuşi, se pare că luptăm în van.

9:25-27 Când Isus i-a poruncit duhului necurat să părăsească copilul, s-a produs încă un spasm groaznic, şi apoi trupul băieţelului s-a relaxat complet, de parcă ar fi murit. Mântuitorul l-a înviat şi l-a redat tatălui său.

9:28, 29 Ulterior, când Domnul nostru s-a aflat singur cu ucenicii Săi în casă, ei L-au întrebat în particular de ce nu au fost în stare să facă vindecarea. El a răspuns că anumite minuni necesită rugăciune şi post. Care dintre noi nu a fost confruntat uneori, în cursul slujirii creştine, cu un sentiment de înfrângere şi frustrare? Am trudit din răsputeri, cu toată conştiinciozitatea, şi totuşi nu s-au arătat nici un fel de dovezi ale lucrării puternice a Duhului Sfânt. Şi noi vom auzi în asemenea clipe cuvintele Mântuitorului, care ne aminteşte: „Acest fel de…“
Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat,Pagini Crestine,Vindecarea unui baiat posedat