Despre milostenie și rugăciune

Despre milostenie si rugaciune

Matei 6:1-6

1. Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2. Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slaviți de oameni. Adevărat vă spun. că și-au luat răsplata.
3. Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta,
4. pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
5. Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie vazuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
6. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți usa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.

Comentariu de text

Dați cu sinceritate

În prima jumătate a acestui capitol, Isus Se ocupă de trei aspecte specifice ale neprihănirii practice din viața cuiva: fapte de caritate (v. 1-4), rugăciune (v. 5-15), și post (v. 16-18). Termenul de “Tată” apare de zece ori în aceste optsprezece versete și constitue cheia înțelegerii lor. Faptele practice de neprihănire trebuie făcute pentru aprobarea Lui, iar nu a oamenilor.

El își începe această porțiune din predica Sa cu un avertisment împotriva ispitei de a ne etala pioșenia prin săvârșirea unor fapte de caritate, cu scopul expres de a fi văzuți de alții. Domnul nu condamnă fapta în sine, ci mobilul care a stat la baza ei. Dacă factorul decisiv a fost dorința de a fi observați de oameni, atunci aceasta va fi singura răsplată de care vom avea parte, căci Dumnezeu nu-i va răsplăti pe fățarnici.

Pare de necrezut că fățarnicii se dădeau în vânt dupa atenția oamenilor, făcând danii în sinagogi sau dând la săracii de pe stradă. Domnul a respins purtarea lor, cu aceste cuvinte lapidare; “și-au luat răsplata” (adică singura lor răsplată o va constitui reputația pe care au dobândit-o aici pe pământ).

Când un adept al lui Cristos face o faptă de milostenie, ea trebuie făcută în ascuns. De fapt, trebuie să fie atât de secretă, încât, cum le-a spus Isus ucenicilor: să nu știe stânga ta ce face dreapta. Isus recurge la această exprimare metaforică pentru a ne arăta că faptele noastre de caritate trebuie făcute pentru Tatăl nostru din cer, și nu pentru a dobândi notorietate pentru noi înșine.

Pasajul acesta nu trebuie dus la extrema de a-l interpreta în sensul că orice dar care poate fi văzut de alții este interzis, întrucât este, practic, imposibil, să faci toate contribuțiile în mod strict anonim. Esența versetelor este că genul de etalare ostentativă a dărniciei este condamnabil.

Fiți sinceri în rugăciune

Următorul subiect despre care îi previne Domnul pe ucenicii Săi este fățărnicia în rugăciune. Astfel ei nu au voie să se posteze în mod ostentativ în puncte expuse la vedere, în public, pentru a putea fi văzuți de alții rugându-se, acest act având menirea de a-i impresiona prin cucernicia lor! Dacă dorința de preamărire este singurul factor determinant în rugăciunea noastră, atunci, declară Isus, preamărirea de care avem, în acest caz, parte ne va fi singura răsplată.

În versetele 5 și 7, în textul original grec se folosește pronumele pentru persoana a doua plural, “voi”. Dar în versetul 6 se revine la persoana a doua singular,  “tu”, pentru a se sublinia comuniunea personală cu Dumnezeu.

Cheia primirii unui răspuns la rugăciunile noastre constă în a ne ruga în ascuns (adică “du-te în cămăruța ta și închide ușa”). Dacă motivul real pe care îl urmarim este să facem ca rugaciunea noastră să străbată până la Dumnezeu, atunci, negreșit, El ne va auzi și ne va răspunde.

Ar însemna însă să-i atribuim acestui pasaj sensuri nedorite, dacă l-am invoca pentru a interzice rugăciunea în public. Membrii bisericii primare se adunau la rugăciunea colectivă. (Fapte 2v42, 12v12, 13v3, 14v23, 20v36). Important este nu unde ne rugăm, ci de ce ne rugăm – ca să fim văzuți de oameni sau ca să fim auziți de Dumnezeu?

Rugăciunea nu trebuie să fie alcătuită din expresii stereotipice, golite de sens și repetate la nesfârșit (“să nu bolborosiți aceleași cuvinte“). Cu asemenea cuvinte se roagă cei nemântuiți, dar pe Dumnezeu nu-L impresionează simpla repetare a unei mulțimi de vorbe. El dorește să audă cuvinte sincere, izvorâte din inimă.

Întrucât Tatăl nostru cunoaște lucrurile de care avem trebuință, chiar înainte de a I le cere noi, pare logic să întrebăm: “Atunci, ce rost mai are să ne rugăm?” Rațiunea rugăciunii o constitue faptul că prin rugăciune recunoaștem nevoia noastră de El, faptul că ne bizuim pe El.

Tocmai aceasta este baza comunicarii cu Dumnezeu. În plus, Dumnezeu înfăptuiește lucruri ca răspuns la rugăciune, pe care în alte condiții nu le-ar fi înfăptuit (Iacov 4v2).
Pagini Crestine,Despre milostenie si rugaciune, Pagini Crestine,Despre milostenie si rugaciune, Pagini Crestine,Despre milostenie si rugaciune, Pagini Crestine,Despre milostenie si rugaciune