Iuda Îl trădează pe Domnul

Iuda Il tradeaza pe Domnul

Ioan 18:1-11

1. După ce a rostit aceste cuvinte, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Lui.
2. Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.
3. Iuda deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi au venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.
4. Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”
5. Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!” Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei.
6. Când le-a zis Isus: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos la pământ.
7. El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?” „Pe Isus din Nazaret”, I-au zis ei.
8. Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece.”
9. A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: „N-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat.”
10. Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.
11. Isus i-a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”
12. Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor L-au prins, deci, pe Isus şi L-au legat.
13. L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.
14. Şi Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru popor.”

Comentariu de text

Iuda Îl trădează pe Domnul (18:1-11).

18:1 Cuvintele din capitolele 13-17 au fost rostite la Ierusalim. Acum Isus părăseşte oraşul, îndreptându-Se spre Muntele Măslinilor. În cursul acestei deplasări, El a traversat pârâul Chedron, ajungând în Grădina Ghetsimani, care se afla pe panta de vest a Muntelui Măslinilor.

18:2, 3 Iuda ştia că Domnul avea obiceiul să petreacă mult timp în rugăciune în această grădină. El ştia că locul cel mai probabil în care putea fi găsit Domnul era acela al rugăciunii.

Ceata ostaşilor era formată probabil din soldaţi romani, în vreme ce slujitorii erau oficialităţi iudaice, reprezentându-i pe preoţii cei mai de seamă şi pe farisei. Aceştia au venit cu felinare, cu făclii şi cu arme. „Ei au venit să vadă Lumina lumii cu felinarele lor!“

18:4 Domnul le-a ieşit în întâmpinare, nemaiaşteptând ca ei să-L găsească. A fost o demonstraţie a diponibilităţii Sale de a merge la cruce. Ostaşii puteau să-şi lase armele acasă, căci Mântuitorul n-avea să opună rezistenţă. Întrebarea „pe cine căutaţi?“ avea menirea să-i facă pe ei înşişi să-şi declare misiunea.

18:5 Ei L-au căutat pe Isus din Nazaret, fără să-şi dea seama că El este Creatorul şi Susţinătorul lor – Prietenul cel mai bun pe care Îl aveau. Isus a spus „Eu sunt“ (Pronumele Eu nu se găseşte în original, dar este necesar pentru complinire în textul englez.) Prin asta El a declarat că este nu numai Isus din Nazaret, ci şi Iehova. Cum am arătat deja, EU SUNT constituie unul din Numele lui Iehova în Vechiul Testament. L-a făcut această declaraţie pe Iuda să reconsidere fapta sa, în timp ce stătea acolo în mijlocul mulţimii?

18:6 Pentru o clipă, Domnul Isus S-a descoperit pe Sine drept Cel ce este: EU SUNT, Dumnezeu Atotputernic. Revelaţia a fost atât de copleşitoare încât ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.

18:7 Din nou Domnul i-a întrebat pe cine caută. Şi din nou răspunsul a fost acelaşi – în pofida efectului pe care l-au avut cele două cuvinte rostite de Cristos asupra lor.

18:8, 9 Din nou Isus a răspuns că El este Acela şi că este Iehova: „V-am spus că EU SUNT“. Întrucât pe El Îl căutau, El le-a spus să-i lase pe ucenici să plece. Ce minunat este să observăm din nou altruismul cu care urmăreşte Domnul interesele altora, chiar în aceste momente când însăşi viaţa Lui era în pericol. Astfel şi cuvintele de la Ioan 17:22 s-au împlinit.

18:10 Simon Petru a crezut că a venit momentul să recurgă la violenţă, pentru a-L salva pe Stăpânul său din mâinile mulţimii. Acţionând fără să fi primit atari instrucţiuni din partea Domnului, el şi-a scos sabia şi l-a lovit pe robul marelui preot. Negreşit intenţiona să-l omoare, dar sabia a fost deviată de o Mână Nevăzută, aşa încât nu a provocat moartea robului, ci doar i-a tăiat acestuia urechea dreaptă.

18:11 Isus l-a mustrat pe Petru, ucenicul plin de râvnă, dar greşit canalizată. Paharul suferinţei şi al morţii I-a fost încredinţat de Tatăl şi Domnul era hotărât să-L bea! Fiind medic, Luca consemnează faptul că Domnul S-a atins de urechea lui Malhus şi i-a vindecat-o (22:51).

Isus este arestat şi legat (18:12-14)

18:12, 13 Acum este prima oară când oamenii răi au reuşit să pună mâna pe Isus şi să-I lege braţele.

Ana mai fusese mare preot. Nu se poate şti cu precizie de ce a fost adus Isus mai întâi la el, şi nu la ginerele său, Caiafa, care era mare preot în vremea aceea. Ceea ce trebuie neapărat observat aici este faptul că Isus a fost judecat mai întâi înaintea iudeilor, în încercarea de a-L găsi vinovat de blasfemie şi erezie, în cadrul a ceea ce am putea numi un proces religios. Abia apoi a fost dus la judecată înaintea autorităţilor romane, unde s-a încercat să se demonstreze că ar fi fost un duşman al Cezarului. Acesta a fost procesul civil. Întrucât iudeii se aflau sub stăpânire romană, ei trebuiau să funcţioneze în cadrul sistemului juridic al romanilor, în tribunalele lor. Astfel, de pildă, ei nu puteau executa pedeapsa cu moartea asupra cuiva – aceasta fiind o prerogativă rezervată lui Pilat.

18:14 Ioan arată că marele preot era acelaşi Caiafa care profeţise că era mai bine să moară un singur om pentru popor (vezi Ioan 11:50). Iar acum chiar el însuşi urma să ia parte la împlinirea acestei profeţii, după cum arată Stewart:

Omul acesta era cel căruia i se încredinţase sarcina de a veghea la bunăstarea sufletului naţiunii. El fusese pus deoparte ca să îndeplinească funcţia de interpret şi reprezentant al Celui Prea Înalt. Lui i se încredinţase privilegiul slăvit de a intra o dată pe an în sfânta sfintelor. Şi totuşi, omul acesta Îl condamnă pe Fiul lui Dumnezeu!

Istoria nu cunoaşte un alt exemplu mai elocvent al adevărului potrivit căruia nici cele mai mari avantaje pe care le poate avea cineva pe plan religios, nici mediul cel mai ambiant nu vor fi în stare să-i garanteze mântuirea. Aceste elemente în sine nu vor putea înnobila sufletul său.

„Atunci am văzut“. spune John Bunyan, în încheierea monumentalei opere „Călătoria Creştinului“, „că se poate ajunge în iad chiar de la porţile raiului“.
Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul,Pagini Crestine, Iuda Il tradeaza pe Domnul