Pericolele mâniei

Pericolele maniei

Matei 5:21-26

21. Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.”
22. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său degeaba va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
23. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
24. lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul.
25. Caută şi te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în închisoare.
26. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.

Comentariu de text

5:21-26 Isus ne previne cu privire la pericolele mâniei

5:21 Iudeii din timpul lui Isus ştiau că actul uciderii este interzis de Dumnezeu şi că ucigaşul este pasibil de pedeapsă. Lucrul acesta era valabil încă înainte de a fi fost dată legea (Gen. 9:6), fiind încorporat ulterior în lege (Ex. 20:13; Deut. 5:17).

Prin cuvintele: „Dar Eu vă spun“ Isus instituie un amendament la învăţătura despre ucidere. Din acel moment nimeni nu se mai putea lăuda că nu a ucis pe nimeni. Isus spune acum: „În împărăţia Mea, nu ai voie nici măcar să gândeşti ca un ucigaş“ (să ai gânduri ucigaşe… să ucizi cu gândul). El scoate în evidenţă rădăcina actului de ucidere şi ne previne cu privire la pericolele celor trei forme de mânie vinovată.

5:22 Primul este cazul în care o persoană se mânie pe fratele său fără motiv. Cel acuzat de acest delict ar fi în pericol de judecată – adică ar putea fi adus în faţa instanţelor judecătoreşti.

Cei mai mulţi oameni se simt îndreptăţiţi atunci când se mânie, crezând că mânia lor are la bază o cauză întemeiată, dar mânia nu este justificată decât atunci când este în joc onoarea lui Dumnezeu sau când este nedreptăţită o altă persoană.

Nu este voie să fim mânioşi niciodată atunci când mânia noastră este o expresie a răzbunării noastre pentru o nedreptate care ni s-a făcut.

Chiar şi mai grav este păcatul de a-ţi insulta fratele. În vremea lui Isus, oamenii foloseau cuvântul Raca (un termen aramaic, având sensul de „gol“) cu încărcătură de dispreţ şi batjocură. Cei care foloseau acest termen se expuneau pericolului de a fi duşi în faţa consiliului, adică erau pasibili de a fi judecaţi înaintea Sinedriului, tribunalul suprem al ţării.

În fine, a-i spune cuiva „prostule“ este a treia formă de mânie nelegiuită pe care o condamnă Isus. Aici cuvântul prost (sau nebun) înseamnă mai mult decât un simplu neajutorat mental. Este vorba de o încărcătură morală, sensul fiind acela că dacă e prost, merită să moară, aceasta fiind dorinţa implicită a celui care rosteşte acest termen de ocară.

Astăzi este la ordinea zilei să auzi pe cineva zicând „Să te bată Dumnezeu!“ Cu alte cuvinte, se apelează la Dumnezeu ca El să condamne pe cineva la pierzarea în iad. Isus afirmă că cel care rosteşte un asemenea blestem este pasibil de focul iadului (îl paşte focul gheenei).

Trupurile neînsufleţite ale criminalilor executaţi erau adesea aruncate într-o groapă aprinsă din afara Ierusalimului, cunoscută sub denumirea de Valea Hinom sau Gheena. E o întruchipare realistă a focurilor iadului, care nu se vor stinge niciodată.

Nu se poate diminuna cu nimic gravitatea cuvintelor rostite de Mântuitorul. El ne învaţă că mânia conţine germenii crimei de ucidere, că limbajul grosolan conţine spiritul crimei de omor şi că vorbele de batjocură sau blestem implică dorinţa de a ucide.

Amplificarea treptată a crimelor necesită aplicarea unor pedepse treptate: judecata, soborul şi focul iadului. În împărăţia cerurilor Isus Se va ocupa de păcate în funcţie de gravitatea lor.

5:23, 24 Dacă o persoană aduce o ofensă alteia, fie mâniindu-se pe ea, fie săvârşind altă faptă împotriva ei, nu are nici un rost să aducă un dar lui Dumnezeu. Domnul nu va fi încântat de darul respectiv. Persoana care a comis ofensa trebuie să se ducă mai întâi şi să îndrepte răul comis. Numai după aceea va fi primit darul său.

Deşi trebuie să ţinem seama de contextul iudaic în care au fost scrise aceste cuvinte, asta nu înseamnă că nu au nici o aplicabilitate la epoca în care trăim. Pavel interpretează acest concept în raport cu Cina Domnului (vezi 1 Cor. 11). Dumnezeu nu primeşte nici o închinare din partea unui credincios care refuză să stea de vorbă cu un alt creştin.

5:25, 26 Isus ne avertizează aici împotriva unui spirit de litigiu şi asupra refuzului de a ne recunoaşte vina. Este mai bine să rezolvi imediat o pricină pe care o ai cu pârâşul tău, decât să ajungi să fii dat în judecată şi să fii târât la tribunal. Căci dacă se va întâmpla acest lucru, aproape sigur vom pierde procesul.

Deşi nu există un consens total în rândurile cărturarilor cu privire la această parabolă, ideea care se desprinde este cât se poate de limpede: dacă rămâi împietrit, refuzând să te pocăieşti, păcatul tău te va copleşi, în cele din urmă, şi nu numai că va trebui să plăteşti înapoi toate stricăciunile comise, ci la acestea se vor adăuga şi penalizările.

În plus, nu te grăbi să te duci la tribunal. Căci dacă vei face aşa, legea te va demasca şi pe tine, şi vei fi nevoit să plăteşti până la ultimul bănuţ.
Pericolele maniei, Pagini Crestine, Pericolele maniei, Pagini Crestine,Pericolele maniei