Prăznuirea Paștelor și prima cină

Praznuirea Pastelor si prima cină

Luca 22:7-23

7. Ziua praznicului Azimilor, în care trebuia jertfit Paştele, a venit.
8. Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mâncăm.”
9. „Unde vrei să pregătim?”, L-au întrebat ei.
10. El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra
11. şi spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul îţi zice: „Unde este camera de oaspeţi în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?”
12. Şi vă va arăta o cameră mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.”
13. Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese
El. Şi au pregătit Paştele.
14. Când a sosit ceasul, Isus S-a aşezat la masă cu cei doisprezece apostoli.
15. El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea;
16. căci vă spun că de acum încolo nu îl voi mai mânca, până la împlinirea lui în Împărăţia lui Dumnezeu.”
17. Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi;
18. pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.”
19. Apoi a luat pâine şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând:
„Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
20. Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.”

Descoperirea vânzătorului

21. „Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
22. Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!”
23. Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.

Comentariu de text

Pregătirile pentru Paşte (22:7-13)

22:7 Există probleme serioase în legătură cu diversele perioade de timp menţionate în aceste versete.

Ziua Sărbătorii Azimilor ar fi considerată, în mod normal, drept a treisprezecea zi din luna Nisan, când toată pâinea nedospită trebuia îndepărtată din casele evreilor. Dar aici se spune că era ziua în care trebuiau jertfite Paştele. Or, asta înseamnă că ar fi vorba de a paisprezecea zi a lui Nisan.

Leon Morris, împreună cu alţi învăţaţi, sugerează că se foloseau două calendare în cazul Paştelui: unul oficial şi altul urmat de Isus şi de ceilalţi. Noi credem că evenimentele zilei finale de joi încep în acest punct şi continuă până în versetul 53.

22:8-10 Domnul i-a trimis pe Petru şi pe Ioan la Ierusalim, să facă pregătirile pentru sărbătorirea mesei pascale. El a demonstrat cunoaşterea desăvârşită a tuturor lucrurilor prin instrucţiunile pe care le-a dat acestor ucenici. De îndată ce vor fi intrat în oraş, vor întâlni un om care duce un ulcior cu apă – semn foarte neobişnuit în Orient, unde de obicei femeile sunt acelea care se îngrijesc de aprovizionarea cu apă. Omul de aici este o imagine foarte reprezentativă a Duhului Sfânt, care conduce sufletele căutătoare la locul de comuniune cu Domnul.

22:11-13 Domnul nu numai că a ştiut dinainte locul şi ruta pe care o va urma acest om, ci a ştiut şi faptul că un anumit gospodar va fi dispus să pună la dispoziţie odaia sa încăpătoare, de sus, mobilată, pentru Isus şi ucenicii Lui.

Poate că omul acesta Îl cunoştea pe Domnul, căruia I se predase pe el însuşi şi tot ce avea el. Este o deosebire între camera de oaspeţi şi camera mare de sus, mobilată. Gazda aceasta generoasă a pus la dispoziţie condiţii mai bune decât s-au aşteptat ucenicii.

Când Isus S-a născut în Betleem, nu s-a găsit loc pentru el la han (în greacă: kataluma). Aici El le-a spus ucenicilor să ceară o cameră de oaspeţi (în greacă: kataluma), dar lor li s-a oferit ceva mai bun – o odaie mare, de sus, gata aşternută.

Totul a fost exact aşa cum prezisese El. Prin urmare, ucenicii au pregătit Paştele.

Ultimul Paşte (22:14-18)

22:14 De veacuri, evreii celebraseră Paştele, comemorând glorioasa lor izbăvire din Egipt şi de la moarte, prin sângele unui miel fără pată. Cât de vie va fi fost această imagine în mintea Mântuitorului, când S-a aşezat să ţină pentru ultima oară această sărbătoare! El era adevăratul Miel Pascal, al cărui sânge avea să fie vărsat în curând pentru mântuirea tuturor celor care se vor încrede în El.

22:15, 16 Paştele acesta anumit avea o semnificaţie cu totul deosebită, inexprimabilă, pentru El. Domnul îl dorise cu ardoare înainte de a fi trebuit să sufere. Acum nu mai avea să ţină Paştele din nou, până când se va întoarce pe pământ să-Şi stabilească glorioasa împărăţie. Expresia: „Cu dorinţă fierbinte am dorit“ din textul original exprimă un dor inexprimabil de mare. Aceste cuvinte elocvente îi invită pe toţi credincioşii din toate timpurile şi locurile să-şi dea seama cât de mult doreşte Isus să aibă comuniune cu noi, la masa Lui.

22:17, 18 Când a luat paharul de vin, ce se înscrie în ritualul de Paşte, a mulţumit pentru el şi l-a dat ucenicilor, amintindu-le încă o dată că nu va mai bea din rodul viţei până la domnia Sa de o mie de ani. Scena mesei de Paşte se încheie cu versetul 18.

Prima cină a Domnului (22:19-23)

22:19, 20 Ultimul Paşte a fost urmat imediat de Cina Domnului. Domnul Isus a instituit acest memorial sacru pentru ca adepţii Lui din toate veacurile să-Şi aducă astfel aminte de El în moartea Sa.

Mai întâi, El le-a dat pâine – simbol al trupului Său, ce avea să fie dat pentru ei. Paharul înfăţişa elocvent sângele Lui scump, ce avea să fie vărsat pe crucea Calvarului. El l-a numit paharul noului legământ în sângele Său, care se vărsa pentru ai Lui.

Asta înseamnă că noul legământ, pe care L-a încheiat în principal cu poporul Israel, a fost ratificat prin sângele Său. Împlinirea deplină a Noului Legământ va avea loc în timpul împărăţiei Domnului nostru Isus Cristos pe pământ, dar noi, credincioşii, beneficiem de el chiar în timpul de faţă.

Ar trebui să se înţeleagă de la sine că pâinea şi vinul erau un tip sau o reprezentare a trupului şi sângelui Său. Trupul Lui nu fusese dat încă, iar sângele Lui nu fusese vărsat. Prin urmare, este absurd ca cineva să sugereze că simbolurile acestea ar fi fost transformate miraculos în realităţile propriu-zise.

Evreilor li se interzicea să bea sânge. Prin urmare, ucenicii şi-au dat seama că El nu S-a referit la sânge în mod literal, ci la ceea ce simboliza sângele Lui.

22:21 Pare evident că Iuda se afla şi el la această ultimă cină. Dar, în lumina textului de la Ioan 13, pare la fel de evident că trădătorul a ieşit din încăpere după ce Isus i-a înmânat bucata de pâine înmuiată în sos. Întrucât acest lucru a avut loc înainte de instituirea Cinei Domnului, mulţi sunt de părere că Iuda nu ar fi fost de faţă când au fost date pâinea şi vinul.

22:22 Suferinţele şi moartea Domnului Isus au fost determinate, dar Iuda L-a trădat cu deplina conştiinţă a deciziei luate de voinţa lui. De aceea a spus Isus: „Vai de omul prin care este trădat El“. Deşi Iuda era din rândul celor doisprezece, el nu era un credincios adevărat.

22:23 Versetul 23 ne arată cât de mare a fost mirarea ucenicilor, ce mult s-au îndoit ei de ei înşişi. Ei nu ştiau care dintre ei avea să se facă vinovat de această faptă odioasă.
Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină,Pagini Crestine,Praznuirea Pastelor si prima cină