Vindecarea unui lepros si a unui paralitic
Luca 5:12-26
Vindecarea unui lepros
12. Isus era într-una din cetăţi. Şi iată, că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ, L-a rugat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”
13. Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată, l-a lăsat lepra.
14. Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci, du-te”, i-a zis El, „și arată-te preotului şi adu pentru curăţirea ta ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
15. Se răspândea tot mai mult vestea despre El şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.
16. Iar El Se ducea în locuri pustii şi Se ruga.
Vindecarea unui paralitic
17. Într-una din zile, Isus învăţa noroadele. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.
18. Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog1 şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.
19. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.
20. Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”
21. Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”
22. Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre?
23. Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
24. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă””.
25. Şi, numaidecât, slăbănogul s-a sculat în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvindu-L pe Dumnezeu.
26. Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Puterea asupra leprei (5:12-16)
5:12 Doctorul Luca ţine să menţioneze faptul că acest om era plin de lepră. Era un caz avansat al bolii, omul fiind, omeneşte vorbind, incurabil. Credinţa leprosului a fost însă remarcabilă. El a spus: „Poţi să mă curăţeşti“. El nu ar fi putut adresa aceste cuvinte nici unei alte fiinţe omeneşti de pe lume. Dar el avea încredere absolută în puterea Domnului.
Când a zis: „Dacă vrei“ n-a exprimat nici o îndoială cu privire la bunăvoinţa lui Cristos de a-l vindeca. Mai degrabă, el a venit în ipostaza unui solicitant smerit, care ştie că nu are nici un drept de a cere să fie vindecat şi, prin urmare, se aruncă cu totul asupra îndurării şi harului Domnului.
5:13 Din punct de vedere medical, era primejdios să te atingi de un lepros, pe plan religios te profanai, iar din punct de vedere social te degradai. Dar Mântuitorul nu a contractat nici o întinare. Efectul atingerii lui Isus de lepros a fost inundarea trupului acestuia de o avalanşă de forţe vindecătoare. Nu a fost o însănătoşire treptată, ci imediată, Lepra l-a părăsit pe loc. Gândiţi-vă ce va fi însemnat pentru acel lepros total neputincios şi lipsit de orice nădejde să fie dintr-o dată vindecat, întro fracţiune de secundă!
5:14 Isus i-a poruncit să nu spună nimănui despre vindecare. Mântuitorul n-a voit să atragă atenţia amatorilor de senzaţii, a curioşilor, după cum n-a vrut să declanşeze o mişcare populară, care să-L încoroneze Rege. Mai degrabă, Domnul i-a poruncit leprosului să se ducă la preot şi să-i aducă jertfa prescrisă de Moise (Lev. 14:4).
Fiecare detaliu al jertfei era o referire la Cristos. Preotul avea atribuţia de a-l examina pe lepros, pentru a stabili dacă a fost vindecat cu adevărat. Preotul nu putea vindeca; el nu putea decât să-l declare pe un om vindecat. Preotul acesta nu mai văzuse niciodată un lepros vindecat. Era un spectacol unic, care ar fi trebuit să-l facă să-şi dea seama că Mesia a sosit, în sfârşit. Trebuia să fie o mărturie pentru toţi preoţii. Dar inimile lor erau orbite de necredinţă.
5:15, 16 În pofida instrucţiunilor Domnului de a nu face publicitate minunii săvârşite de El, vestea s-a răspândit cu iuţeală şi mari mulţimi de oameni au venit la El să fie vindecate. Isus adesea Se retrăgea în pustiu să Se roage. Mântuitorul nostru a fost un Om al rugăciunii. E normal ca această evanghelie, care-L înfăţişează ca Fiu al Omului, să aibă mai multe de spus despre viaţa Sa de rugăciune decât toate celelalte evanghelii.
(vezi relatarea lui Matei despre acest lepros)
Puterea asupra paraliziei (5:17-26)
5:17 Pe măsură ce se răspândea vestea despre lucrarea lui Isus, fariseii şi învăţătorii legii deveneau tot mai ostili. Aici îi vedem adunaţi în Galileea, cu scopul evident de a găsi vreo acuzaţie împotriva Lui. Puterea Domnului a fost prezentă, pentru a-i vindeca pe bolnavi. De fapt, Isus avea întotdeauna puterea de a vindeca, dar nu întotdeauna existau împrejurările propice pentru ca să facă acest lucru. La Nazaret, de pildă, El nu a putut face prea multe minuni, din cauza necredinţei locuitorilor cetăţii (Mat. 13:58).
5:18, 19 Patru oameni au adus la casa unde preda Isus un paralitic aşezat pe un pat. Din pricina mulţimii, ei nu au putut pătrunde în casă şi atunci s-au urcat pe acoperiş. Apoi au coborât bolnavul printr-o deschidere în acoperiş, pe care au făcut-o scoţând câteva ţigle.
5:20, 21 Isus a observat credinţa care s-a dus până la extreme, ca să atragă atenţia Domnului asupra omului nevoiaş. Când le-a văzut El credinţa, adică credinţa celor patru plus cea a invalidului, i-a zis paraliticului: „Omule, păcatele îţi sunt iertate“. Această afirmaţie fără precedent i-a stârnit pe cărturari şi farisei. Ei ştiau că numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Nefiind dispuşi să recunoască că Isus este Dumnezeu, ei au invocat comiterea unui presupus păcat al blasfemiei.
5:22, 23 Domnul a purces apoi să le demonstreze că El poate într-adevăr ierta păcatul omului. Mai întâi, El i-a întrebat ce este mai uşor să spui: „Păcatele îţi sunt iertate“ sau să spui: „Ridică-te şi umblă!“
Într-o privinţă, este la fel de uşor să spui şi una, şi alta, dar nu tot atât de uşor este să faci şi una şi alta, întrucât ambele sunt imposibil de realizat omeneşte. Ideea care se desprinde de aici este că, aparent, ar fi mai uşor să spui: „Păcatele îţi sunt iertate“, deoarece nu se poate verifica dacă acest lucru s-a întâmplat sau nu. În schimb, dacă spui: „Ridică-te şi umblă“, este foarte uşor să verifici dacă pacientul a fost vindecat.
Fariseii nu vedeau că păcatele omului au fost iertate şi, în consecinţă, au refuzat să creadă. Prin urmare, Isus a făcut o minune pe care ei au putut s-o vadă, pentru a le demonstra că a iertat cu adevărat păcatele omului. El i-a dat paraliticului puterea de a umbla.
5:24 „Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele…“ – Titlul Fiul Omului subliniază umanitatea desăvârşită a Domnului. Într-un sens, noi toţi suntem fii ai omului, dar titlul acesta: „Fiul Omului“, la forma articulată, Îl separă pe Isus de toţi ceilalţi oameni care au trăit pe acest pământ. Îl descrie pe El ca Omul după voia lui Dumnezeu, Cel care este perfect din punct de vedere moral, Cel care avea să sufere, să-Şi verse sângele şi să moară, Cel căruia I s-a încredinţat stăpânirea asupra universului.
5:25 Ascultând de cuvântul Lui, paraliticul s-a sculat, şi-a luat rogojina pe care dormea şi s-a dus acasă, slăvindu-L pe Dumnezeu.
5:26 Mulţimea a fost uluită. Oamenii au slăvit pe Dumnezeu, recunoscând că au văzut lucruri nemaipomenite în ziua aceea, adică rostirea iertării păcatelor şi minunea însoţitoare, care a dovedit veridicitatea acestei rostiri.
(vezi relaterea din Matei pe această temă)
Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic,Pagini Crestine,Vindecarea unui lepros si a unui paralitic