Ziua Cincizecimii

Ziua Cincizecimii

Faptele Apostolilor 2:1-36

1. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde stăteau ei.
3. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
5. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
6. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
7. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni?
8. Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9. Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
10. Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,
11. cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrările minunate ale lui Dumnezeu!”
12. Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
13. Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!”
14. Atunci Petru s-a ridicat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
15. Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea
16. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:
17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa vise!
18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
20. soarele se va preface în întu neric şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
22. „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om ade verit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care lea făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
24. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26. De aceea, mi se bucură inima şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde;
27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.
28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
29. Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
30. Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
31. despre învierea lui Cristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea.
32. Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martorii Lui.
33. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
34. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis* Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
35. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
36. Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi L-aţi răstignit.”

Comentariu de text

Ziua Cincizecimii (2:1-36)

2:1 Sărbătoarea Rusaliilor, întruchipând turnarea Duhului Sfânt, a avut loc la cincizeci de zile după Sărbătoarea Primelor Roade, care simboliza învierea lui Cristos. Cu ocazia acestor Rusalii, ucenicii erau cu toţii într-un singur cuget, în acelaşi loc. Unul dintre subiectele pe care l-au discutat ei, probabil, a fost pe marginea unui text din Vechiul Testament care se ocupă de Sărbătoarea Cincizecimii (vezi Lev. 23:15, 16 de pildă). Sau poate că au cântat Psalmul 133, „Ce bine este să locuiască fraţii împreună, în unitate!“

2:2 Venirea Duhului a presupus trei elemente: sunet, aspect vizibil şi experimentarea unei minuni. Sunetul venit din cer a umplut întreaga casă, fiind ca vâjâitul unui vânt puternic. Vântul este unul din cele câteva tipuri fluide ce se referă la Duhul Sfânt (untdelemnul, focul şi apa), relevând suveranitatea Sa, modul Său imprevizibil de a se mişca.

2:3 Elementul vizibil a constat din limbile despicate, ca de foc, ce s-au odihnit peste fiecare dintre ucenici. Nu se spune că au fost limbi de foc, ci „ca de foc“.

Fenomenul acesta nu trebuie confundat cu botezul focului. Deşi botezul Duhului şi botezul focului sunt menţionate în acelaşi enunţ (Mat. 3:11, 12; Luca 3:16, 17), ele constituie două evenimente separate şi distincte. Primul este un botez al binecuvântării, al doilea al judecăţii. Primul i-a afectat pe credincioşi, al doilea îi va afecta pe necredincioşi. Prin intermediul primului, credincioşii au fost umpluţi şi împuterniciţi, înfiinţându-se Biserica, pe când al doilea va fi instrumentul prin care vor fi nimiciţi necredincioşii.

Când Ioan Botezătorul s-a adresat unui grup mixt de oameni, alcătuit şi din credincioşi, şi din necredincioşi (vezi Mat. 3:6, 7), el a spus că Cristos îi va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc (Mat. 3:11). În schimb, când s-a adresat doar celor care s-au pocăit cu adevărat (Marcu 1:5), el a spus că Cristos îi va boteza cu Duhul Sfânt (Marcu 1:8).

Care să fie atunci sensul limbilor despicate, ca de foc, de la Fapte 2:3?

Limbile se referă negreşit la vorbire şi probabil la darul miraculos al capacităţii de a vorbi în alte limbi, pe care apostolii urmau să-l primească la timpul potrivit. Iar focul ar putea fi o referire la Duhul Sfânt, ca sursă a acestui dar, descriind, în acelaşi timp, şi propovăduirea plină de râvnă şi foc sfânt ce avea să urmeze.

Gândul unei rostiri pline de entuziasm pare foarte nimerit, deoarece entuziasmul este condiţia normală a unei vieţi pline de Duhul, urmarea ei inevitabilă fiind mărturisirea lui Cristos.

2:4 Cât priveşte elementul al treilea, miracolul ce l-au trăit ucenicii la Rusalii, acesta a constat în umplerea pe care a adus-o Duhul Sfânt, urmată de vorbirea în alte limbi.

Până în acest moment, Duhul lui Dumnezeu fusese cu ucenicii, dar de acum încolo El avea să locuiască în ei (Ioan 14:17). Astfel versetul marchează un important punct de cotitură în relaţiile Duhului cu oamenii. În Vechiul Testament Duhul a venit peste oameni, dar nu ca o prezenţă necurmată, nu ca să locuiască în ei (Ps. 51:11). Începând însă cu ziua de Rusalii, Duhul lui Dumnezeu a locuit permanent în oamenii lui Dumnezeu – cu alte cuvinte, El a venit ca să rămână (Ioan 14:16).

În ziua Cincizecimii credincioşii nu numai că au avut prezenţa Duhului, care a început să locuiască în ei, ci au şi fost umpluţi cu El. Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi în clipa în care suntem mântuiţi, dar pentru a fi umpluţi cu Duhul, trebuie să studiem Cuvântul, să petrecem timp în rugăciune şi meditaţie şi să trăim în ascultare de Domnul. Dacă umplerea Duhului ar fi garantată automat în vremea noastră, atunci nu ni s-ar mai fi dat îndemnul: „Fiţi umpluţi cu Duhul!“ (Ef. 5:18).

Venirea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii i-a constituit de asemenea pe ucenici în Biserică, Trupul lui Cristos.

Căci prin Duhul am fost botezaţi cu toţii, într-un singur trup – fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi – şi am fost făcuţi să bem din acelaşi Duh (1 Cor. 12:13). Prin urmare, evreii şi neevreii credincioşi deveneau un singur om în Cristos Isus şi mădulare ale aceluiaşi Trup (Ef. 2:11-22).

Ucenicii au fost de asemenea umpluţi cu Duhul Sfânt, începând să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul rostire. Din versetele care urmează, rezultă clar că ei au primit puterea miraculoasă de a vorbi în limbi străine autentice, pe care nu le-au învăţat niciodată. Nu a fost o rostire de cuvinte fără noimă sau cuprinsă de extaz, ci vorbirea în limbi existente, cunoscute şi vorbite în alte părţi ale lumii.

Darul limbilor a fost unul din semnele sau minunile de care S-a folosit Dumnezeu pentru a aduce mărturie adevărului rostit de apostoli în mesajul propovăduit de ei (Ev. 2:3, 4). În acelaşi timp, trebuie să avem în vedere faptul că Noul Testament nu exista sub formă scrisă la acea dată. Dar, întrucât în vremea noastră avem la dispoziţie, sub formă scrisă, toată revelaţia lui Dumnezeu, cuprinsă în Biblie, Cuvântul Său, nevoia darului limbilor a trecut, în mare măsură (deşi, se subînţelege că Duhul suveran al lui Dumnezeu încă se poate folosi de acest dar al limbilor, dacă găseşte de cuviinţă).

Apariţia limbilor în ziua de Rusalii nu trebuie să constituie o dovadă că limbile trebuie neapărat să însoţească darul Duhului.  Dacă aşa ar sta lucrurile, de ce nu se pomeneşte de limbi în legătură cu:

1. Convertirea celor trei mii de la Fapte 2:41?
2. Convertirea celor cinci mii (Fapte 4:4)?
3. Primirea Duhului Sfânt de către samariteni (Fapte 8:17)?

În realitate, singurele cazuri de vorbiri în limbi pe care le mai întâlnim în cartea Fapte sunt următoarele:

1. Cu prilejul convertirii unor neevrei în casa lui Corneliu (Fapte 10:46).
2. Cu prilejul rebotezării ucenicilor lui Ioan la Efes (Fapte 19:6).

Înainte de a părăsi versetul 4, trebuie să precizăm că există serioase deosebiri de vederi în rândurile cercetătorilor Bibliei cu privire la întregul subiect al botezului Duhului Sfânt, atât în ce priveşte stabilirea numărului de câte ori a avut acesta loc, cât şi cu privire la rezultatele care decurg din el.

Cât priveşte frecvenţa acestui botez, unii sunt de părere că:

1. A avut loc numai o singură dată – la Rusalii, când s-a constituit Trupul lui Cristos, Biserica. Prin urmare, toţi credincioşii au fost cuprinşi în efectele acestui botez.
2. După alţii, ar fi avut loc în trei sau patru etape – la Rusalii (cap. 2); în Samaria (cap. 8); în casa lui Corneliu (cap. 10); la Efes (cap. 19).
3. Alţii susţin că acest botez are loc ori de câte ori este mântuit cineva.

Cât priveşte efectele sale în viaţa persoanelor individuale, unii susţin că botezul Duhului Sfânt ar fi ceea ce ei au numit drept „a doua lucrare a harului“, ce ar avea loc după convertire şi ar duce la o sfinţire mai mult sau mai puţin completă. După cum s-a arătat deja, botezul Duhului Sfânt este acea operaţie prin care credincioşii au fost:

1. Încorporaţi în biserică (1 Cor. 12:13).
2. Înzestraţi cu putere (Fapte 1:8).

2:5-13 Iudei, bărbaţi evlavioşi se adunaseră în Ierusalim din toate colţurile lumii cunoscute până la acea dată, pentru a participa la sărbătoarea Cincizecimii (numită în româneşte şi Rusaliile, n.tr.). Când au auzit aceştia zvonul privitor la cele întâmplate, s-au adunat la casa unde se aflau apostolii. Se constată că atunci, ca şi în vremea noastră, oamenii erau atraşi oriunde Duhul lui Dumnezeu era la lucru.

Până când a ajuns mulţimea la casa respectivă, apostolii au început deja să vorbească în limbi. Spre uimirea lor, vizitatorii i-au auzit pe aceşti ucenici galileeni vorbind într-o diversitate de limbi străine. Miracolul s-a manifestat asupra vorbitorilor, nu a ascultătorilor. Aceştia, fie că erau iudei din naştere, fie prozeliţi, care s-au convertit la iudaism, fie că veneau din est, fie din vest, din nord sau din sud, fiecare auzea descrise lucrările măreţe ale lui Dumnezeu în limba sa proprie.

Cuvântul limbă este traducerea termenului dialektos din textul grec, care a ajuns la noi sub forma de „dialect“ (cu înţelesul de „grai“ sau ramificaţie teritorială a aceleiaşi limbi, n. tr.).

Este foarte răspândită opinia potrivit căreia darul limbilor la Rusalii a avut drept scop vestirea simultană a Evangheliei către reprezentanţi ai mai multor Neamuri. Unul din susţinătorii acestei păreri se exprimă astfel: „Dumnezeu a dat legea Sa într-o singură limbă, unui singur neam, dar evanghelia Sa a dat-o în toate limbile, tuturor neamurilor“.

Totuşi textul biblic propriu-zis nu sprijină această opinie. Cei care au vorbit în limbi au vestit minunatele lucrări ale lui Dumnezeu (2:11). Acesta a fost un semn destinat poporului Israel (1 Cor. 14:21, 22), având menirea de a stârni uimire şi minunare. În schimb, Petru a predicat Evanghelia într-o limbă pe care, dacă nu chiar toţi, atunci cei mai mulţi dintre ascultătorii săi o înţelegeau.

Răspunsul ascultătorilor la auzul acestor limbi a fost divers. Unii păreau profund interesaţi de ceea ce auzeau, pe când alţii i-au învinuit pe apostoli că sunt plini de vin nou. Ucenicii se aflau într-adevăr sub o influenţă din afară, independentă de puterea lor, care era însă înrâurirea Duhului Sfânt, şi nu tăria vinului!

Constatăm că oamenii nenăscuţi din nou întotdeauna găsesc explicaţii naturale fenomenelor spirituale (pe care nu le înţeleg, n.tr.). Cu alt prilej, când s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu, unii au spus că a tunat (Ioan 12:28, 29). Acum necredincioşii iau în râs fenomenul vorbirii în limbi, descriind starea înălţătoare creată de venirea Duhului Sfânt cu cuvintele vin nou („must“ sau „vin dulce“ în unele versiuni româneşti).

„Lumii“, spunea Schiller, “îi face plăcere să umbrească tot ce străluceşte şi să-i târască în ţărână pe cei înălţaţi“.

2:14 Ucenicul care se lepădase de Domnul cu jurăminte şi blesteme se înfăţişează acum neînfricat în faţa mulţimii. Vorbitorul nu mai este timidul şi şovăitorul adept de altădată, ci un vajnic vestitor al Evangheliei, înzestrat cu calităţi de leu – toate acestea fiind urmarea fenomenului de la Rusalii. Petru este acum umplut cu Duhul Sfânt.

La Cezareea lui Filip Domnul promisese că-i va da lui Petru cheile împărăţiei cerurilor (Mat. 16:19). Aici la Fapte 2 îl vedem folosindu-se de aceste chei pentru a le deschide iudeilor uşa (v. 14), iar în capitolul 10, o va deschide şi Neamurilor.

2:15 Mai întâi, apostolul explică ascultătorilor că evenimentele ieşite din comun la care au asistat în cursul zilei nu se datorează influenţei vinului nou. În fond, nu era decât ora 9 dimineaţa. Aproape nimeni nu se îmbăta la o oră atât de timpurie. În plus, iudeii angajaţi în ceremoniile de la sinagogă, prilejuite de această sărbătoare, se abţineau de la hrană şi băutură până la ora 10 dimineaţa sau chiar până la amiază, în funcţie de ora la care se aducea jertfa.

2:16-19 Adevărata explicaţie consta în faptul că Duhul lui Dumnezeu fusese turnat, aşa cum spusese profetul Ioel (Ioel 2:28).

În realitate, evenimentele de la Rusalii nu au constituit împlinirea integrală a profeţiei lui Ioel. Majoritatea fenomenelor descrise în versetele 17-20 nu au avut loc cu acest prilej. Dar ceea ce s-a întâmplat la Rusalii a fost o avanpremieră a ceea ce va urma în zilele de pe urmă… înainte de a veni ziua arătării măreţe şi strălucite a Domnului.

Dacă Rusaliile au împlinit profeţia lui Ioel, cum se explică faptul că mai jos, în versetul 19 din capitolul 3, se face promisiunea potrivit căreia dacă va avea loc o pocăinţă la scară naţională şi Israelul Îl va primi pe cel care L-a răstignit, El va reveni şi va inaugura ziua Domnului?

Citatul din Ioel este un exemplu elocvent al „legii dublei referiri“, conform căreia o profeţie din Biblie are parte de o împlinire parţială la o dată anumită, urmând ca împlinirea ei integrală să aibă loc la o dată ulterioară.

Duhul lui Dumnezeu a fost turnat la Rusalii, dar nu a fost turnat literalmente peste orice făptură. Împlinirea finală a profeţiei va avea loc la sfârşitul Marii Strâmtorări. Slăvita revenire a lui Cristos va fi precedată de minuni în ceruri şi semne pe pământ (Mat. 24:29, 30). Domnul Isus Cristos se va arăta apoi pe pământ, venind să-Şi nimicească duşmanii şi să-Şi întemeieze împărăţia. La începutul domniei Sale de o mie de ani, Duhul lui Dumnezeu va fi turnat peste orice făptură, atât peste Neamuri, cât şi peste iudei, şi această condiţie va prevala, în mare, pe parcursul întregului Mileniu.

Vor fi date diverse manifestări ale Duhului, fără deosebire de sex, vârstă sau statut social. Vor fi vedenii şi visuri, care sugerează receptarea cunoştinţelor; de asemenea, profeţii, care denotă transmiterea acestora către alţii. Astfel, darurile revelaţiei şi comunicării îşi vor face simţite prezenţa deplină. Toate acestea se vor întâmpla în perioada de timp descrisă de Ioel drept zilele de pe urmă (v. 17), referindu-se, evident, la ultimele zile ale Israelului, nu ale bisericii.

2:20 Se arată clar că semnele supranaturale din cer vor avea loc înainte de a veni ziua… DOMNULUI. În acest context, ziua DOMNULUI se referă la revenirea Sa personală pe pământ, pentru a-Şi nimici vrăjmaşii şi a domni cu mare putere şi slavă.

2:21 Petru încheie citatul din Ioel cu promisiunea că oricine va chema numele DOMNULUI va fi mântuit. Este vestea bună valabilă pentru toate veacurile, că mântuirea este oferită în dar tuturor oamenilor, pe baza principiului credinţei în Domnul. Numele DOMNULUI este sintagma prin care se defineşte tot ceea ce este Domnul. Astfel, a chema numele Lui înseamnă a-L chema pe El Însuşi ca obiect al credinţei adevărate şi ca singurul mod prin care poate fi mântuit cineva.

2:22-24 Dar cine este Domnul? Petru îşi continuă discursul, făcând uluitorul anunţ potrivit căruia acest Isus pe care ei L-au răstignit este atât Domnul, cât şi Cristosul. Petru realizează acest lucru, referindu-se mai întâi la viaţa lui Isus, apoi la moartea, învierea şi înălţarea Sa şi, în final, la glorificarea Sa la dreapta lui Dumnezeu Tatăl.

În eventualitatea că în minţile lor mai stăruia iluzia că Isus s-ar mai afla într-un mormânt, în Iudeea, Petru se grăbeşte să le spulbere această iluzie, spunându-le apăsat că Cel pe care L-au asasinat ei se află acum în cer şi că vor trebui să dea socoteală în faţa Lui!

Aşadar iată elementele argumentării apostolului: S-a demonstrat că Isus din Nazaret a fost un Om de la Dumnezeu prin multe minuni săvârşite de El în puterea lui Dumnezeu (v. 22). În sfatul bine hotărât şi ştiinţa Sa mai dinainte, Dumnezeu L-a dat în mâinile iudeilor. Aceştia, la rândul lor, L-au dat în mâna Neamurilor (adică a oamenilor nelegiuiţi), ca El să fie răstignit şi omorât (v. 23). Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi, dezlegându-I durerile morţii, pentru că nu era cu putinţă ca El să fie ţinut prizonier de ea, pentru următoarele motive:

1. Caracterul lui Dumnezeu a reclamat învierea Sa. Cel fără păcat, Domnul, a murit pentru cei păcătoşi. Acum Dumnezeu trebuia să-L învie, ca dovadă a satisfacţiei sale depline faţă de lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos.

2. Profeţiile din Vechiul Testament reclamau învierea Domnului Isus Cristos – exact ideea pe care o subliniază Petru în versetele următoare.

2:25-27 În Psalmul 16 David scrisese în mod profetic despre viaţa, moartea, învierea şi glorificarea Domnului.

Cât priveşte viaţa Sa, David descrie nemărginita încredere şi asigurare a Celui care a trăit într-o necurmată părtăşie cu Tatăl Său. Inima, limba şi carnea – întreaga Sa fiinţă – erau pline de bucurie şi nădejde.

Cât priveşte moartea Sa, David a prevăzut că Dumnezeu nu va lăsa sufletul Său în Hades, nici nu va permite Sfântului Său să vadă putrezirea. Cu alte cuvinte, sufletul Domnului Isus nu va fi lăsat în starea de despărţire de trup, nici nu i se va permite trupului Său să se dezintegreze. (Versetul acesta nu trebuie folosit în încercarea de a dovedi că Domnul Isus S-ar fi dus într-o anumită temniţă a duhurilor celor morţi, situată undeva în regiunile cele mai de jos ale pământului, în timpul morţii Sale. Sufletul Său S-a dus în cer. – Luca 23:43 – iar trupul Său a fost aşezat în mormânt.)

2:28 Cât priveşte învierea Domnului, David şi-a exprimat încrederea că Dumnezeu îi va arăta cărarea vieţii. În Psalmul 16:11a, David scrie următoarele: „Tu îmi vei arăta cărarea vieţii“. Petru citează acest verset la Fapte 2:28a: Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, redându-l la timpul trecut. E limpede că Duhul Sfânt l-a călăuzit să procedeze la această schimbare de timp, întrucât învierea avusese deja loc.

Actuala glorificare a Mântuitorului a fost prezisă de David în cuvintele: Mă vei umple de bucurie cu prezenţa Ta sau, cum se exprimă Psalmul 16:11: „În prezenţa Ta este plinătate de bucurie; la dreapta Ta sunt desfătări în veci de veci“.

2:29 Petru argumentează că David n-ar fi putut afirma aceste lucruri despre sine, întrucât trupul lui văzuse putrezirea, mormântul lui fiindu-le binecunoscut iudeilor din vremea aceea, ei ştiind că David nu a înviat.

2:30, 31 Când a redactat Psalmul acesta, David a scris în calitate de profet. El şi-a amintit că Dumnezeu promisese că Îl va învia pe Unul din descendenţii săi ca să stea pe tronul lui în veci de veci. David şi-a dat seama că Acesta va fi Mesia şi că deşi El va muri, sufletul Lui nu va fi lăsat în starea de suspensie, lipsit de trup, şi că trupul Lui nu se va descompune.

2:32, 33 În continuare Petru repetă anunţul care-i va fi şocat peste măsură pe ascultătorii lui, că Mesia despre care a profeţit David este Isus din Nazaret, pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, aşa cum puteau depune mărturie apostolii, ca unii care erau martori oculari ai învierii Sale. După învierea Sa, Domnul Isus a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi între timp Duhul Sfânt a fost trimis, conform promisiunii Tatălui. Aceasta a fost explicaţia celor petrecute la Ierusalim, anterior în cursul zilei.

2:34, 35 Dar oare nu profeţise David şi despre înălţarea lui Mesia? Evident, David nu s-a referit la el însuşi în Psalmul 110:1, ci a citat cuvintele adresate de Iehova lui Mesia: „Stai la dreapta mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale“. (Luaţi bine seama la faptul că în versetele 33-35 se prezice scurgerea unei perioade de timp între glorificarea lui Cristos şi revenirea Sa pentru a-i pedepsi pe duşmanii Lui şi a-Şi întemeia împărăţia, „stai… până voi…“)

2:36 În continuare, iudeii sunt confruntaţi din nou cu zdrobitorul anunţ: DUMNEZEU L-A FĂCUT ŞI DOMN, ŞI CRISTOS – PE ACEST ISUS, PE CARE VOI L-AŢI RĂSTIGNIT (traducere după topica din greacă).

După cum se exprimă Bengel: „Elementul usturător este aşezat la sfârşitul enunţului“ – ACEST ISUS, pe care voi L-aţi răstignit. Da, ei L-au răstignit pe Unsul lui Dumnezeu şi venirea Duhului Sfânt era o dovadă de netăgăduit a faptului că Isus fusese preamărit în ceruri (Io.7:39).
Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine,Ziua Cincizecimii,Pagini Crestine