Unirea și dragostea credincioșilor

Unirea si dragostea credinciosilor

Faptele Apostolilor 4:23-37

23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
26. Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Dom nului şi împotriva Unsului Său.”
27. Într-adevăr,* împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
30. şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă vindecări, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
31. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34. Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute
35. şi-l puneau la picioarele aposto lilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, „Fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru,
37. a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Comentariu de text

4:23 Pătrunşi de instinctul de fii liber-născuţi ai lui Dumnezeu, apostolii s-au dus direct la fraţii lor de credinţă, de îndată ce au fost eliberaţi de autorităţi. Ei au căutat şi au găsit părtăşia cu „turma hăituită şi strânsă la un loc, a cărei singură vină era Cristos“. De-a lungul veacurilor a rămas valabil adevărul potrivit căruia caracterul unui creştin se defineşte prin părtăşia şi compania în mijlocul căruia poate fi găsit.

4:24-26 De îndată ce au auzit sfinţii ce s-a întâmplat, şi-au înălţat glasul în rugăciune către Domnul. Adresându-I-se lui Dumnezeu cu termenul care înseamnă în original „Stăpâne absolut“ – cuvânt rar întâlnit în Noul Testament – ei L-au lăudat pentru că este Creatorul tuturor lucrurilor (şi, prin urmare, superior creaturilor care se împotriveau acum adevărului Său).

Apoi ei au adoptat cuvintele lui David din Psalmul 2, pe care acesta le rostise prin Duhul Sfânt în legătură cu opoziţia puterilor guvernamentale împotriva Cristosului Său. În realitate, Psalmul acesta ne îndreaptă privirile spre timpul când Cristos va veni să-Şi întemeieze împărăţia, când regii şi dregătorii vor căuta să-I împiedice planurile. Dar creştinii primari şi-au dat seama că situaţia din vremea lor era similară şi astfel au aplicat cuvintele Psalmului la propriile lor împrejurări.

După cum am amintit, ei au dat dovadă de adevărată spiritualitate prin dibăcia divină cu care au întreţesut Sfintele Scripturi în însuşi textul rugăciunilor lor.

4:27, 28 În aceste versete ni se oferă aplicarea citatului din Psalmul 2 la contextul apostolilor. Chiar acolo, în Ierusalim, romanii împreună cu iudeii se uniseră împotriva Robului Sfânt al lui Dumnezeu Isus. Irod îi reprezenta pe iudei, iar Pilat era exponentul Neamurilor.

Versetul 28 se încheie pe o notă surprinzătore. Astfel ne-am fi aşteptat să ni se spună că dregătorii aceştia s-au adunat împreună să aducă la îndeplinire toate planurile rele urzite în inimile lor întunecate. Când colo, ni se spune că ei s-au adunat ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna şi sfatul lui Dumnezeu!

Iată ce spune Matheson în această privinţă:

Ideea care se degajă din text este că eforturile lor de a se împotrivi voii divine s-au dovedit a fi în realitate consonante cu ea… Ei s-au întrunit în sesiune de război împotriva lui Cristos, dar, fără să-şi dea seama, au semnat un pact de promovare a gloriei lui Cristos… Dumnezeul nostru nu suprimă furtunile care se stârnesc împotriva Sa, ci călăreşte pe aceste talazuri, prin ele aducându-Şi la îndeplinire planurile.

4:29, 30 După ce şi-au exprimat încrederea în atotputernicia lui Dumnezeu, creştinii au dat glas celor trei rugăminţi concrete:

1. Uită-Te la ameninţările lor. Ei nu şi-au permis să îndrăznească să-I dicteze lui Dumnezeu cum să-i pedepsească pe aceşti oameni răi, ci, pur şi simplu, au lăsat întreaga chestiune în mâna Domnului.
2. Dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala. Nu siguranţa persoanei lor era de primă importanţă, ci vestirea neînfricată a Cuvântului lui Dumnezeu.
3. Şi întinde-Ţi mâna ca să se facă tămăduiri. Propovăduirea Evangheliei de către biserica primară a fost confirmată şi atestată de Dumnezeu prin semne şi minuni săvârşite prin numele lui… Isus. Aici credincioşii se roagă ca Dumnezeu să continue să confirme astfel misiunea apostolilor.

4:31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi – ca expresie fizică a extraordinarei puteri spirituale ce sălăşluia în ei. Ei au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, un indiciu al ascultării lor de Domnul, al umblării în lumină şi al predării lor faţă de El. Ei au continuat să predice cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală, acesta constituind un răspuns direct la rugăciunea lor din versetul 29.

Întâlnim şapte ocazii în Cartea Fapte când se spune că oamenii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt sau plini de Duhul Sfânt. Observaţi scopurile sau rezultatele:

1. Pentru ca să vorbească (2:4; 4:8; şi în contextul actual).
2. Pentru ca să slujească (6:3).
3. Pentru ca să păstorească (11:24).
4. Pentru ca să mustre (13:9).
5. Pentru ca să moară (7:55).

4:32-35 Când inimile sunt aprinse de flacăra iubirii lui Cristos, din ele se va revărsa dragoste şi pentru fraţii şi surorile lor de credinţă. Dragostea aceasta se manifestă prin dărnicie. Astfel, primii credincioşi au exprimat realitatea vieţii lor comune în Cristos prin practicarea unei comunităţi de bunuri împărtăşite în comun. În loc să fie egoişti, păstrând doar pentru ei bunurile de care dispuneau, ei au considerat averea lor o proprietate comună, pentru toţi credincioşii. Oriunde se semnala vreo nevoie, ei vindeau ogoarele sau casele şi depuneau înaintea apostolilor sumele astfel obţinute, pentru a putea fi folosite la acoperirea acestor nevoi.

Este important de observat că ei împărţeau bunurile lor ori de câte ori se ivea o nevoie. Nu se făcea o împărţire arbitra ră sau egală, la un anumit moment dat, cum arată şi F. W. Grant:

Prin urmare, nu a avut loc nici o renunţare generală la titlul de proprietate personală. Mai degrabă, dărnicia izvora din iubirea care nu putea suferi să vadă un frate sau o soră ducând lipsă. Era instinctul inimilor care şi-au găsit adevărata comoară în sfera în care înviase Cristos.

Exprimată pe un ton oarecum sarcastic, dar, din păcate, adesea valabilă este şi paralela pe care o face F. R. Marsh cu situaţia din vremea noastră:

Contrastând biserica primară cu creştinismul zilelor noastre, cineva s-a exprimat astfel: „Putem rămâne oare indiferenţi la faptul că dacă evanghelistul Luca ar descrie creştinismul zilelor noastre, şi nu cel primar, el s-ar exprima în alţi termeni în Fapte 4:32-35, după cum urmează? «…Şi mulţimea celor care crezuseră avea o inimă împietrită şi un suflet înţepenit, fiecare din ei zicând că bunurile de care dispune sunt ale lui şi că toate lucrurile le deţin în acest mod. Iar ei mărturiseau cu multă putere despre atracţiile lumii acesteia şi un mare egoism era peste ei toţi. Şi mulţi dintre ei erau lipsiţi de dragoste, căci toţi cei care posedau terenuri îşi cumpărau şi mai multe şi uneori dădeau o mică părticică în folosul public, pentru ca numele lor să apară cu litere de o şchioapă pe paginile ziarelor şi se împărţeau fiecăruia elogii după cum avea nevoie.»“

Viaţa celor care s-au dedicat cu totul Domnului e pătrunsă de o tainică lumină şi putere. Astfel, nu la voia întâmplării citim în versetul 33 că: Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Se pare că atunci când Dumnezeu găseşte oameni dispuşi să-I predea Lui bunurile de care dispun, El conferă mărturiei lor o remarcabilă forţă de atracţie şi putere de convingere.

Mulţi susţin că această împărţire a bunurilor în comun a constituit o fază temporară în viaţa primei biserici, nefiind o pildă vrednică de urmat pentru noi cei de azi. Dar acest mod de a gândi trădează jalnica noastră stare de paupertate spirituală.

Dacă am avea puterea Rusaliilor în inimile noastre, am cunoaşte şi roadele Rusaliilor în vieţile noastre, după cum arată Ryle:

Nu avem aici de a face cu un gen de „comunism creştin“. Cei care îşi vindeau averile o făceau de bună voie şi nesiliţi de nimeni (v. 34). Dreptul la proprietatea individuală nu a fost astfel abolit. Comunitatea nu deţinea controlul asupra banilor persoanelor individuale, înainte ca acestea să-i fi depus la picioarele apostolilor. Distribuirea nu se făcea în mod egal (uniform), ci în funcţie de nevoi. Nu întâlnim astfel nici o urmă de principii comuniste la primii creştini. Mai degrabă, avem de a face cu cea mai remarcabilă etalare a dărniciei şi iubirii creştine care se poate întâlni.

Observaţi în versetul 33 două trăsături distinctive ale oricărei biserici viabile: mare putere şi mare har.
Vance Havner scoate la iveală alte patru calităţi, după cum urmează: mare frică (5:5, 11); mare prigoană (8:1); mare bucurie (8:8; 15:3); numărul mare al celor care au crezut (11:21).

4:36, 37 Versetele acestea constituie veriga de legătură cu capitolul 5. Generozitatea lui Barnaba este contrastată cu ipocrizia lui Anania. Fiind levit, Iosif, numit Barnaba… în mod normal, nu ar fi deţinut avere, căci Domnul trebuia să fie partea leviţilor. În ce împrejurări şi din ce motive va fi dobândit el avere nu ştim. Ce ştim însă este că legea iubirii a lucrat atât de puternic în inima lui, încât acest fiu al mângâierii a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a depus la picioarele apostolilor.
Pagini Crestine,Unirea si dragostea credinciosilor,Pagini Crestine,Unirea si dragostea credinciosilor,Pagini Crestine,Unirea si dragostea credinciosilor,Pagini Crestine,Unirea si dragostea credinciosilor,Pagini Crestine,Unirea si dragostea credinciosilor,Pagini Crestine,Unirea si dragostea credinciosilor