Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul
Luca 1:5-25
5. În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron şi se numea Elisabeta.
6. Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.
7. N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
8. Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
9. după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului.
10. În ceasul tămâierii, toată mulţimea poporului se ruga afară.
11. Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.
12. Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica.
13. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zaharia; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
14. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
15. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale.
16. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.
17. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un popor bine pregătit pentru El.”
18. Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân şi nevasta mea este înaintată în vârstă.”
19. Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună.
20. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”
21. Poporul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu.
22. Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna şi a rămas mut.
23. După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.
24. Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă cinci luni. „Căci”, zicea ea,
25. „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.”
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Vestirea naşterii precursorului (1:5-25)
1:5, 6 La începutul relatării sale, Luca ne face cunoştinţă cu părinţii lui Ioan Botezătorul. Era pe vremea când în Iudeea domnea regele nelegiuit Irod cel Mare, care era idumeu din naştere, descinzând din Esau.
Zaharia (care înseamnă Domnul Îşi aduce aminte) era un preot care aparţinea cetei lui Abia, unul din cele douăzeci şi patru de schimburi în care fusese împărţită preoţia iudaică de către David (1 Cro. 24:10).
Fiecărui schimb îi revenea datoria de a sluji la templul din Ierusalim de două ori pe an, de la sabat la sabat. În perioada de care ne ocupăm existau atât de mulţi preoţi încât privilegiul de a arde tămâie în Locul Sfânt îi revenea unui preot doar o dată în viaţă sau poate nici atât.
Elisabeta (care înseamnă jurământul lui Dumnezeu) descindea şi ea dintr-o familie de preoţi şi anume cea a lui Aaron. Şi ea, şi soţul ei erau iudei evlavioşi, care căutau să împlinească cu scrupulozitate toate cerinţele morale şi ceremoniale ale Scripturilor Vechiului Testament. Desigur, nu erau lipsiţi de păcat, dar când păcătuiau, aveau grijă să aducă o jertfă sau să îndeplinească cerinţele ritualiste.
1:7 Cuplul acesta nu avea copii, fapt de natură să aducă ocară oricărui evreu. Doctorul Luca notează că acest fapt se datora infertilităţii Elisabetei. Problema era agravată şi prin faptul că ambii erau înaintaţi în vârstă.
1:8-10 Într-o zi Zaharia îşi desfăşura îndatoririle preoţeşti în templu. Nu era o zi oarecare din viaţa lui, deoarece fusese ales prin tragere la sorţi să ardă tămâie în Locul Sfânt. Oamenii s-au adunat în zona exterioară templului şi se rugau. Nimeni nu a putut stabili ora din zi semnificată prin expresia ceasul arderii tămâiei.
Este un motiv de inspiraţie pentru noi să remarcăm că evanghelia după Luca începe cu scena oamenilor care se rugau la templu şi se încheie cu o scenă similară, a oamenilor care Îl slăveau pe Dumnezeu la templu. Iar între aceste două scene definitorii avem relatarea modului în care rugăciunile lor au fost ascultate, găsindu-şi împlinirea în Persoana şi lucrarea Domnului Isus.
1:11-14 În contextul acesta extrem de adecvat, al preotului şi al poporului angajaţi în rugăciune, se stabileşte momentul şi cadrul revelaţiei divine. Atunci un înger al Domnului s-a arătat… la dreapta altarului pentru tămâiere – un loc privilegiat. La început Zaharia s-a înspăimântat, căci nici unul din contemporanii săi nu mai văzuse un înger. Dar îngerul l-a asigurat cu cuvintele veştii minunate, potrivit căreia Elisabetei i se va naşte un fiu, care se va numi Ioan (favorul sau harul lui Iehova). Pe lângă faptul că fiul acesta va aduce bucurie şi veselie părinţilor săi, el avea să fie o binecuvântare pentru mulţi.
1:15 Copilul acesta avea să fie mare înaintea Domnului (aceasta fiind singura măreţie care contează!). În primul rând, el avea să fie mare prin faptul separaţiei sale, al consacrării sale exclusive pentru Domnul. El nu va bea nici vin (făcut din struguri), nici băuturi tari (făcute din cereale).
În al doilea rând, el avea să fie mare prin înzestrarea sa spirituală, căci el urma să fie umplut cu Duhul Sfânt, încă din pântecele mamei sale. (Asta nu poate să însemne însă că Ioan a fost mântuit sau convertit de la naştere, ci doar că Duhul lui Dumnezeu S-a aflat în el de la început, cu scopul de a-l pregăti pentru misiunea specială de precursor al lui Cristos.)
1:16, 17 În al treilea rând, el avea să fie mare în rolul său de vestitor al lui Mesia. El avea să întoarcă pe mulţi evrei la Domnul. Misiunea lui avea să fie asemănătoare cu a profetului Ilie, prin faptul că va încerca să-i pună pe oameni într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, prin pocăinţă. După cum se exprimă G. Coleman Luck:
Propovăduirea lui urma să îndrepte inimile părinţilor nepăsători către copiii lor, făcându-i pe părinţi să aibă o adevărată preocupare spirituală pentru ei. De asemenea, el avea să aducă înapoi la «înţelepciunea drepţilor» inimile copiilor neascultători şi răzvrătiţi“.
Cu alte cuvinte, el avea să se străduiască să adune din lume un mănunchi de credincioşi care să fie gata să-L întâmpine pe Domnul când Se va arăta El. Aceasta este o misiune demnă de fiecare dintre noi.
Observaţi cum se subînţelege dumnezeirea lui Cristos în versetele 16 şi 17. În versetul 16, se spune că Ioan va întoarce pe mulţi dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Apoi în versetul 17 se spune că Ioan va merge înaintea Lui. La cine se referă pronumele personal Lui? Evident, la Domnul, Dumnezeul lor din versetul precedent. Şi totuşi, noi ştim că Ioan a fost precursorul lui Isus. Prin urmare, deducţia este clară: Isus este Dumnezeu.
1:18 Înaintat în vârstă, Zaharia s-a poticnit de caracterul neverosimil al promisiunii. Atât el, cât şi soţia lui erau prea bătrâni pentru a deveni părinţii unui copil. Întrebarea lui plină de nedumerire a exprimat toată îndoiala adunată în inima lui.
1:19 În răspunsul său, primul lucru pe care l-a făcut îngerul a fost să se prezinte: Gabriel (cel tare al lui Dumnezeu). Deşi în mod obişnuit el este descris ca arhanghel, Scriptura nu spune despre el decât că este cel care stă în prezenţa lui Dumnezeu şi aduce mesaje de la Dumnezeu către om (Dan. 8:16; 9:21).
1:20 Pentru că Zaharia s-a îndoit, el şi-a pierdut glasul până la naşterea copilului. Ori de câte ori un credincios se îndoieşte de cuvântul lui Dumnezeu, îşi pierde temporar mărturia şi cântarea de pe buze. Necredinţa sigilează buzele, care rămân sigilate până când revine credinţa, care le dă din nou glas, făcându-le să răsune de laudă şi mărturie.
1:21, 22 Afară oamenii aşteptau nerăbdători, căci, în mod obişnuit, preotul care ardea tămâia nu stătea atât de mult înăuntru. Când, în sfârşit, Zaharia a ieşit afară, a trebuit să comunice cu ei prin semne. Atunci ei şi-au dat seama că el avusese o vedenie în templu.
1:23 După ce s-a terminat slujba sa la templu, preotul s-a dus acasă, neputând încă să vorbească, aşa cum prezisese îngerul că se va întâmpla.
1:24, 25 Când Elisabeta a rămas gravidă, ea s-a retras pentru cinci luni în casa ei, bucurându-se că Domnul a găsit de cuviinţă s-o elibereze de ocara de a nu avea copii.
Postări legate de acest subiect:
Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul,Pagini Crestine,Vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul
