Evanghelia după Luca

Evanghelia dupa Luca

I. Locul unic în Canon

„Cea mai frumoasă carte care există“ – sunt cuvinte de înaltă preţuire, mai ales pentru faptul că au fost rostite de un sceptic. Aşa apreciază criticul francez Renan evanghelia după Luca.

Este oare vreun credincios avizat care, citind această inspirată capodoperă a evanghelistului Luca, să nu fie de acord cu afirmaţia de mai sus? Luca a fost, după toate probabilităţile, singurul autor neevreu ales de Dumnezeu pentru a redacta o parte din Scripturile Sale. Or, tocmai acest fapt e de natură să explice atracţia deosebită pe care o are evanghelia sa pentru noi, cei din civilizaţia vestică, moştenitori ai culturii greco-romane.

Pe plan spiritual, am fi văduviţi de o apreciere mai profundă a Domnului Isus şi a lucrării Sale, dacă nu am avea la dispoziţie perspectiva unică pe care ne-o oferă opera doctorului Luca, în care el evidenţiază cu măiestrie dragostea Domnului nostru faţă de toate fiinţele omeneşti, mântuirea pe care o oferă El tuturor, nu numai iudeilor; preocuparea Sa pentru fiecare persoană în parte, chiar şi pentru cei săraci şi declasaţi.

De asemenea, Luca pune un accent deosebit pe lauda care se cuvine să o aducă credincioşii Domnului lor, aşa cum reiese din Luca 1 şi 2, unde sunt menţionate prima oară „imnurile“ compuse şi intonate de credincioşi. Evanghelia redactată de Luca subliniază, de asemenea, rolul foarte important al rugăciunii şi scoate în relief cu precădere lucrarea Duhului Sfânt.

II. Paternitatea

Luca, originar din Antiohia, medic de profesie, a petrecut mult timp în compania lui Pavel şi a purtat conversaţii ample şi aprofundate cu ceilalţi apostoli. Discuţiile acestea au avut drept roadă leacul tămăduitor pentru suflet, pe care ni l-a lăsat moştenire medicul Luca, în cele două cărţi rămase de la el.

Aceste dovezi externe aduse de Eusebiu, în a sa Historica Ecclesiastica, în sprijinul paternităţii lui Luca asupra celei de-a treia dintre evanghelii (iii, 4), sunt în deplină concordanţă cu tradiţia creştină de la început. Irineu citează copios din a treia evanghelie, pe care i-o atribuie lui Luca.

Alţi autori din perioada primară a bisericii, care au fost convinşi că Luca este autorul evangheliei a treia, au fost: Iustin Martirul, Hegesippus, Clement din Alexandria şi Tertullian. Chiar şi în ediţia foarte trunchiată şi condensată a lui Marcion, Luca este singura evanghelie pe care o acceptă renumitul eretic. În Canonul Muratorian, cu caracter fragmentar, această evanghelie poartă un singur nume: „Luca“.

Luca este singurul dintre evanghelişti care a redactat o lucrare ulterioară, un fel de urmare la evanghelia sa, respectiv cartea Faptelor Apostolilor, din care reiese limpede că Luca este, neîndoios, autorul evangheliei ce-i poartă numele.

În Faptele Apostolilor găsim o seamă de fragmente în care naraţiunea e redată la persoana întâi plural, demonstrând că autorul a fost personal implicat în evenimentele descrise (16:10; 20:5, 6; 21:15; 27:1; 28:16; vezi şi 2 Tim. 4:11). Prin eliminare, constatăm că numai Luca putea participa la toate aceste evenimente. Rezultă foarte clar din dedicaţia adresată lui Teofil, precum şi din stilul în care sunt redactate ambele, că atât Luca, cât şi Faptele Apostolilor, sunt opera unuia şi aceluiaşi autor.

Pavel îl numeşte pe Luca „medicul iubit“, făcând distincţie între el şi creştinii provenind din rândurile evreilor (Col. 4:14) – ceea ce înseamnă că el este singurul autor de altă naţionalitate decât restul autorilor Noului Testament, care au fost toţi evrei. Ca mărime, grupajul Luca-Fapte depăşeşte toate epistolele lui Pavel adunate la un loc.

Dovezile interne vin în sprijinul documentării externe şi a tradiţiei bisericii. Vocabularul acestei cărţi, cu precizia sa, caracteristică exprimării unui medic, alături de stilul elegant al elinei folosite de autorul ei, evident cultivat, sunt elemente în măsură să sprijine teoria potrivit căreia evanghelia aceasta a fost compusă şi redactată de un medic creştin, care, deşi nu a fost evreu, a posedat o cunoaştere aprofundată a temelor principale ale iudaismului.

Predilecţia lui Luca pentru redarea faptelor, a datelor exacte, rezultate în urma unei evidente munci de cercetare (1:1-4; 3:1, etc.) fac din Luca primul istoric al bisericii.

III. Data

Data cea mai probabilă a apariţiei evangheliei după Luca este începutul anilor 60, din primul veac al erei creştine. Deşi unii plasează apariţia cărţii între anii 75 şi 85 d.Cr. (sau chiar în secolul următor), asta se datorează în parte necredinţei lor că Cristos ar fi putut prezice cu exactitate distrugerea Ierusalimului.

După cum se ştie, cetatea a fost distrusă în anul 70 după Cristos, ceea ce înseamnă că profeţia făcută de Domnul asupra acestui eveniment trebuia neapărat consemnată înainte de această dată.

Întrucât aproape toţi cercetătorii sunt de acord că Luca trebuie neapărat să ocupe, cronologic, un punct anterior Faptelor Apostolilor şi, întrucât Faptele Apostolilor se încheie cu şederea lui Pavel la Roma, în 63 d.Cr., se impune opinia că redactarea evangheliei după Luca a avut loc înainte de această dată.

Incendierea Romei şi persecuţiile dezlănţuite apoi de Nero împotriva creştinilor, din care a făcut ţapi ispăşitori (anul 64 d.Cr.), precum şi martirajul lui Petru şi al lui Pavel sunt evenimente care nu puteau fi ignorate de primul istoric al bisericii – dacă acestea ar fi avut deja loc. De unde rezultă că cea mai probabilă dată a apariţiei cărţii ar fi anul 61 sau 62 d.Cr.

IV. Fondul şi tema cărţii

Grecii căutau cu înfrigurare modelul ideal al unei fiinţe umane de o perfecţiune divină – o persoană înzestrată cu trăsăturile cele mai nobile provenite atât de la bărbaţi, cât şi de la femei, care să nu posede însă nici unul din defectele acestora. Luca prezintă exact modelul acesta, desăvârşit întruchipat în Persoana lui Cristos, ca Fiu al Omului – puternic, dar plin de compasiune. În evanghelia sa, Luca scoate în evidenţă umanitatea lui Cristos.

Astfel, în evanghelia după Luca găsim mai multe referiri la viaţa de rugăciune a lui Cristos decât în oricare altă evanghelie. De asemenea, se pune un accent deosebit pe compasiunea Domnului Isus, pe capacitatea Sa de a fi alături de cei năpăstuiţi. Acesta pare să fie şi motivul pentru care femeile şi copiii ocupă un loc atât de proeminent în evanghelia aceasta.

Evanghelia după Luca a fost denumită „evanghelia misionară“, datorită surprinderii momentului răspândirii Evangheliei la Neamuri şi prezentării Domnului Isus ca Mântuitor al lumii.

În fine, această evanghelie este şi un manual de ucenicie. Putem urmări cărarea uceniciei în viaţa Mântuitorului, văzând apoi cum este dezvoltată această temă în procesul Său de formare şi instruire a ucenicilor. Este trăsătura de care ne vom ocupa, cu precădere, în expoziţiunea noastră.

În viaţa Omului Desăvârşit, vom întâlni elementele care alcătuiesc idealul de viaţă pentru toţi oamenii. În cuvintele de o neasemuită înţelepciune rostite de El vom desluşi, totodată, şi calea spre crucea la care ne cheamă El.

Înainte de a ne adânci în studiul propriuzis al evangheliei după Luca, facă Domnul să auzim chemarea Sa, renunţând la toate, de dragul Lui, şi păşind pe urmele Lui. Ascultarea este organul cunoaşterii spirituale. Sensurile Scripturii ne vor deveni mai desluşite şi mai scumpe, pe măsură ce vom aprofunda experienţele menţionate.
Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Luca