Evanghelia după Marcu

Evanghelia dupa Marcu

„Evanghelia după Marcu are o vigoare şi o prospeţime care-l captivează pe cititorul
creştin, făcându-l să dorească să slujească şi el, cât de cât, după pilda lăsată de
binecuvântatul nostru Domn“. – August Van Ryn

I. Locul unic în Canon

Întrucât evanghelia după Marcu este cea mai scurtă şi circa 90 la sută din materialul cuprins în ea apare şi în Matei, Luca sau în ambele din aceste evanghelii, ce contribuţii indispensabile aduce ea?

Mai întâi, scurtimea ei şi stilul concis, jurnalistic îi conferă acestei evanghelii rolul de introducere ideală a credinţei creştine. Astfel, pe câmpul de misiune, de cele mai multe ori, programele de traducere a Bibliei în limbile în care nu s-a tradus până acum Scriptura încep cu evanghelia după Marcu.

Dar nu numai stilul ei direct, activ – stil deosebit de adecvat pentru romani şi corespondenţii lor din vremea noastră – ci şi conţinutul evangheliei după Marcu îi conferă un loc aparte între celelalte evanghelii.

Deşi Marcu parcurge, în mare, aceleaşi evenimente de care se ocupă şi Matei şi Luca – abordând însă şi unele evenimente ce nu apar decât în această evanghelie – evanghelistul ne oferă detalii pline de un colorit specific, nemai-întâlnit la ceilalţi evanghelişti. De pildă, Marcu ne înfăţişează modul în care i-a privit Isus pe ucenici, ni-L arată pe Isus când era indignat sau când a parcurs drumul spre Ierusalim.

Fără îndoială, el va fi obţinut aceste aspecte detaliate din relatările lui Petru, cu care a întreţinut relaţii apropiate către sfârşitul vieţii acestuia. Potrivit tradiţiei, care pare să fie corectă în această privinţă, evanghelia lui Marcu este, în esenţă, alcătuită din amintirile lui Petru, ceea ce ar fi în măsură să explice detaliile de natură personală, locul proeminent acordat acţiunilor în această evanghelie, precum şi multor pasaje în care ne este prezentată mărturia unor martori oculari.

Cercetătorii biblici sunt aproape cu toţii de acord asupra faptului că Marcu a fost tânărul de la 14:51, care a fugit gol şi că relatarea acestui incident ar constitui modul său modest de a-şi pune semnătura pe lucrarea ce-i poartă numele. (Subtitlurile actuale din evanghelii nu au făcut iniţial parte din textul propriu-zis al acestor cărţi.)

Întrucât Ioan Marcu a locuit la Ierusalim şi, având în vedere că singura explicaţie raţională pentru includerea incidentului cu tânărul care a fugit gol ar fi că acesta a avut o oarecare legătură cu evanghelia ce ne stă în faţă, constituie două elemente în măsură să acorde credibilitate tradiţiei amintite.

II. Autorul evangheliei după Marcu

Majoritatea autorilor sunt de acord cu opinia unanimă a bisericii, exprimată încă de timpuriu, potrivit căreia a doua evanghelie a fost scrisă de Ioan Marcu, fiul Mariei din Ierusalim, a cărui locuinţă era folosită adesea ca loc de întâlnire al creştinilor.

Dovezile externe în sprijinul acestei opinii sunt puternice, ele fiind exprimate de timpuriu şi din diverse părţi ale imperiului roman. Papias (circa 110 d.Cr.) citează declaraţia lui Ioan Bătrânul (probabil apostolul Ioan, deşi ar fi putut fi şi un alt ucenic din perioada primară a Bisericii) potrivit căreia Marcu, asociatul lui Petru, a scris evanghelia ce-i poartă numele. Iustin Martirul, Irineu, Tertullian, Clement din Alexandria, Origen şi Prologul Anti-Marcionit la Marcu – toate sunt în deplină armonie în susţinerea acestei opinii.

Dovezile interne în sprijinul paternităţii lui Marcu asupra evangheliei acesteia, deşi nu sunt foarte numeroase, concordă cu tradiţia universală a creştinismului primar.

E limpede că autorul evangheliei cunoştea bine Palestina şi mai ales Ierusalimul. (Relatările privitoare la odaia de sus sunt mai detaliate la el decât la ceilalţi evanghelişti – ceea ce nu trebuie să surprindă, dacă avem în vedere că şi-a petrecut copilăria în această casă!)

Evanghelia după Marcu conţine suficiente indicii cu privire la un fond aramaic (aramaica fiind limba vorbită în Palestina acelor timpuri). Apoi, textul relevă cunoaşterea obiceiurilor iudaice, iar dinamismul naraţiunii sugerează o mare apropiere de martorii oculari. Liniile mari ale conţinutului cărţii urmează în paralel predica lui Petru din Fapte 10.

Tradiţia potrivit căreia Marcu şi-a redactat evanghelia la Roma este sprijinită de prezenţa unui număr mai mare de termeni latini în evanghelia sa decât în celelalte trei (de exemplu, centurion, recensământ, dinar, legiune şi pretoriu).

De zece ori în Noul Testament autorul acestei evanghelii este menţionat cu numele său de neevreu (în latină), respectiv Marcu, şi de trei ori cu un alt nume, care combină forma iudaică cu cea neiudaică, adică Ioan Marcu. Marcu, „robul“ (slujitorul) sau însoţitorul – mai întâi, al lui Pavel, apoi al vărului său Barnaba şi, potrivit unor tradiţii demne de crezare, al lui Petru, înainte de moartea acestuia – a fost persoana ideală care să scrie Evanghelia Robului Desăvârşit.

III. Data

Data evangheliei lui Marcu este subiect de dezbateri, chiar în rândurile cercetătorilor conservatori, care cred în Biblie. Deşi nu se poate stabili cu certitudine data apariţiei evangheliei, se poate presupune că ea a fost redactată înainte de distrugerea Ierusalimului.

Tradiţia este împărţită cu privire la faptul dacă Marcu a consemnat în scris propovăduirea lui Petru privitoare la viaţa Domnului nostru înainte de moartea apostolului Petru (înainte de 64-68) sau după trecerea sa la cele veşnice.

În mod necesar, dacă Marcu este prima evanghelie, în ordinea redactării, aşa cum se susţine tot mai frecvent în zilele noastre, atunci ea va fi fost redactată la o dată timpurie, pentru ca Luca să se fi putut folosi de materialul cuprins în ea.

Unii cercetători sunt de părere că Marcu a fost redactată la începutul anilor 50, deşi se poate susţine şi o dată mai târzie, cuprinsă între anii 57 şi 60 d.Cr.

IV. Fondul şi tema evangheliei

În evanghelia aceasta ne este înfăţişată minunata istorie a Robului Desăvârşit al lui Dumnezeu: Domnul nostru Isus Cristos. Este istoria Aceluia care S-a dezbrăcat de manifestarea exterioară a slavei Sale, în cer, luând chip de Rob pe pământ (Fil. 2:7). Este istoria neasemuit de frumoasă a Aceluia care „nu a venit să I Se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi“ (Marcu 10:45).

Dacă ne amintim că acest Rob Desăvârşit nu a fost altul decât Dumnezeu Fiul, şi că El S-a încins de bunăvoie cu ştergarul unui sclav, devenind Slujitorul oamenilor, atunci evanghelia aceasta va străluci mereu înaintea noastră, cu o slavă necontenită.

Îl vedem aici pe Fiul întrupat al lui Dumnezeu trăind ca un Om dependent pe pământ. Tot ce a făcut El a fost în deplină ascultare de voia Tatălui Său, iar faptele Sale măreţe au fost săvârşite toate în puterea Duhului Sfânt.

Autorul, Ioan Marcu, a fost un slujitor al Domnului care a cunoscut un început bun, apoi a intrat într-o eclipsă temporară (Fapte 15:38), fiind, în cele din urmă, reabilitat la o viaţă de utilitate şi slujire (2 Tim. 4:11).

Stilul lui Marcu este rapid, energic şi concis. El subliniază faptele săvârşite de Domnul, mai degrabă decât cuvintele pe care le-a rostit El, fapt demonstrat prin consemnarea a nouăsprezece minuni, dar numai a patru parabole.

Pe măsură ce vom înainta în studierea evangheliei lui Marcu, vom descoperi răspunsul la trei întrebări: (1) Ce spune ea? (2) Ce înseamnă? (3) Ce lecţie se desprinde din ea pentru mine? Pentru toţi cei care doresc să fie slujitori credincioşi ai Domnului, această evanghelie se va dovedi, negreşit, un preţios manual de viaţă şi slujire.
Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu,Pagini Crestine,Evanghelia dupa Marcu