Creștinul și stăpânirea

Crestinul si stapanirea

Pe măsură ce primii creştini au înaintat în vestirea Evangheliei, ei au intrat în conflict inevitabil cu autorităţile de stat, în special cu liderii religioşi, care pe vremea aceea dispuneau de considerabile puteri juridice în probleme de administraţie civilă. Credincioşii au fost pregătiţi pentru aceasta şi au reacţionat cu tact şi demnitate.

În general, politica urmărită de ei a fost de a respecta şi a se supune dregătorilor, întrucât aceştia au fost rânduiţi de Dumnezeu, fiind slujitorii Săi, pentru promovarea binelui obştesc.

Astfel, când Pavel fără să-şi dea seama l-a mustrat pe marele preot, fiind tras la răspundere pentru asta, imediat şi-a cerut scuze, citând versetul 28 din Exod 22: „Pe mai marele poporului să nu-l vorbeşti de rău“ (Fapte 23:5).

Dar când legile omeneşti contraveneau poruncilor lui Dumnezeu, politica creştinilor a fost de a nu mai asculta de guvern, suferind, mai degrabă, consecinţele – indiferent care erau acestea.

De pildă, când lui Petru şi Ioan li s-a interzis să mai predice Evanghelia, ei au răspuns: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu“ (4:19, 20). Iar când Petru şi apostolii au fost arestaţi pentru că au continuat să-i înveţe pe oameni în Numele lui Cristos, Petru a răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (5:29).

Nicăieri nu se pomeneşte nici măcar de ideea că ei ar fi încercat vreodată să răstoarne guvernul sau autorităţile locale. În pofida persecuţiilor şi a asupririi, ei nu le doreau decât bine dregătorilor (26:29).

Se înţelege de la sine că ei nu s-au pretat la nici o formă de necinste sau înşelăciune, pentru a obţine vreun câştig sau avantaj necinstit din partea stăpânirii. De pildă, guvernatorul Felix a aşteptat în zadar să primească mită din partea lui Pavel (24:26). În acelaşi timp, ei nu au considerat că este vreo contradicţie la adresa chemării lor creştine, dacă făceau uz de drepturile lor cetăţeneşti (16:37; 21:39; 22:25-28; 23:17-21; 25:10, 11).

Dar ei înşişi nu s-au angajat în politica acestei lumi. De ce? Nu ni oferă nici o explicaţie. Un lucru este clar însă: ei erau pătrunşi de un singur ţel major: acela de a predica Evanghelia lui Cristos – ţel căruia i s-au consacrat cu toată dăruirea de sine, nepermiţând nici unui lucru sau persoane să-i distragă de la această dedicare.

Negreşit ei credeau că Evanghelia constituie răspunsul la problemele ce-l confruntă pe om. Această convingere era atât de profundă încât ei nu s-au mulţumit cu soluţii de mâna a doua, cum ar fi cele oferite de ştiinţa politică.
Pagini Crestine,Crestinul si stapanirea,Pagini Crestine,Crestinul si stapanirea,Pagini Crestine,Crestinul si stapanirea